Săturarea celor patru mii
„În vremea aceea, fiind iarăși mulțime mare de oameni și neavând ce să mănânce, Iisus a chemat la Sine pe Ucenicii Săi și le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce. Și dacă le voi da drumul la casele lor flămânzi, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe. Și Ucenicii Lui I-au răspuns: De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine aici, în pustie? El însă i-a întrebat: Câte pâini aveți? Răspuns-au Lui: Șapte. Și a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și, luând cele șapte pâini, a mulțumit, a frânt și a dat Ucenicilor Săi ca să le pună înainte. Și ei le-au pus mulțimii înainte. Și aveau și puțini peștișori. Și binecuvântându-i, a zis să-i pună și pe aceștia înaintea lor. Și au mâncat și s-au săturat și au luat șapte coșuri cu rămășițe de fărâmituri. Iar ei erau ca la patru mii. După aceea le-a dat drumul. Și îndată, intrând în corabie cu Ucenicii Săi, a venit în părțile Dalmanutei.”
Cunoașterea sinelui și grija față de noi
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a III-a, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 73-74
„Nu lua aminte la trup, nici nu urmări cu orice chip binele trupului: sănătatea, frumusețea, desfătarea cu plăceri, viața lungă; nu admira averile, slava și puterea; nu socoti mare lucru pe cele ce sunt în slujba acestei vieți trecătoare, ca nu cumva prin râvna pentru ea să disprețuiești viața ta cea adevărată, ci ia aminte de tine însuți, adică de sufletul tău. Pe el împodobește-l, de el poartă de grijă, pentru ca prin luarea-aminte să fie îndepărtată toată întinăciunea venită peste el din pricina răutății, să fie curățit de toată rușinea provenită de pe urma păcatului, să fie împodobit și să strălucească prin toată frumusețea virtuții. Cercetează-te pe tine cine ești, cunoaște-ți firea ta! Cunoaște că trupul tău e muritor, iar sufletul nemuritor! Cunoaște că viața noastră este dublă: una, proprie trupului, iute trecătoare; alta, înrudită cu sufletul, fără de sfârșit. (…) Nu te alipi de cele muritoare, ca și cum ar fi veșnice, nici nu disprețui pe cele veșnice, ca și cum ar fi trecătoare. Nu te uita la trup, căci este trecător, ci poartă grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Ia seama cu toată luarea-aminte de tine însuți, ca să știi să împarți fiecăruia ce-i de folos: trupului, hrană și îmbrăcăminte; sufletului, dogmele credinței, buna educație, practicarea virtuții, îndreptarea patimilor. Nu îngrășa mult trupul, nici nu căuta să pui pe el multă carne, pentru că trupul poftește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului, împotrivindu-se unul altuia (Galateni 5, 17). Ia seama ca nu cumva îngrășând trupul să dai multă putere părții celei rele din tine. După cum la talerele balanței de îngreunezi un taler, ușurezi pe celălalt, tot așa, cu trupul și cu sufletul: mărirea unuia aduce negreșit micșorarea celuilalt.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XXI-a, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 311
„Omul care știe să-și dea cele mai bune sfaturi se va îngriji mai ales de suflet și va căuta prin orice mijloc să și-l păstreze curat și nepătat. Iar dacă s-ar întâmpla ca trupul să se topească de foame sau să lupte cu frigul și cu arșița, sau să sufere din pricina bolilor, sau să îndure vreo siluire din partea cuiva, puțin îi va păsa, că la fiecare din necazuri va rosti cuvintele lui Pavel: Chiar dacă omul nostru cel din afară se strică, totuși cel dinăuntru se înnoiește în fiecare zi (2 Corinteni 4, 16). Nici chiar de-ar vedea că viața îi este în primejdie nu se va teme, ci cu încredere va spune: Știm că dacă se va strica locuința noastră pământească, a cortului, avem casă de la Dumnezeu, locuință nefăcută de mână omenească, veșnică în ceruri (2 Corinteni 5, 1). Iar dacă vrei să-ți cruți și trupul, ca pe un bun necesar sufletului și ca pe un bun ce ajută sufletul să trăiască pe pământ, atunci se cuvine să te îngrijești puțin de trebuințele lui; atât numai cât să-l menții și să-l păstrezi sănătos printr-o purtare de grijă măsurată, ca să slujească sufletului și să nu-i îngădui să zburde de pe urma preabunului trai. Dacă-l vei vedea apoi că arde cândva de dorința de a avea mai mult și dincolo de ce-i folositor, să-i strigi poruncile date de Pavel: Nimic n-am adus în lumea aceasta și este învederat că nici nu putem scoate ceva. Având însă hrană și îmbrăcăminte, vom fi îndestulați cu acestea (1 Timotei 6, 7-8). Dacă-i vei cânta și-i vei spune trupului necontenit aceste cuvinte, îl vei conduce lesne și-l vei face ușor pentru călătoria la cer; dar, mai bine spus, vei avea în el un bun colaborator pentru gândurile mărețe ale sufletului tău; dar dacă îi vei îngădui trupului să se obrăznicească și să se sature cu de toate în fiecare zi, ca o fiară sălbatică, la urmă, prin silnicele lui împotriviri, vei fi doborât împreună cu el la pământ și vei zăcea suspinând zadarnic.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
