Moșul Gheorghe Pelerinul în Văratecul cu Sfinți

Un popas duhovnicesc la Mănăstirea Văratec, în aceste zile de august, este o adevărată binecuvântare. Timp de trei zile, harul înveșmân­tează pomenirea Adormirii Maicii Domnului, a Cuviosului Iosif de la Văratec, pentru ca în cea de-a treia zi să fie pomenit Sfântul Gheorghe Pelerinul. Trei Sfinte Liturghii aducătoare de pace și limpezimi de Rai primenesc toate aceste binecuvântate sărbători ale Mănăstirii Văratec.

Credincioșii nemțeni vin adesea aici pentru a primi ajutor de la Sfântul desculț al acestor locuri, care a devenit cunoscut pelerinilor din întreaga țară.

Așezământ monastic minuțios ancorat în timp

Pentru mine, Mănăstirea Văratec a fost întotdeauna punte atât spre liniștirea sufletului, cât și a altor nevoințe inerente viețuirii de fiecare zi a oricărui creștin. Înainte de a gusta din balsamul Liturghiilor și privegherilor de aici, nu poți să nu te oprești în fața frumuseții naturale care tronează cu o prospețime de nedescris. Gândind la bogăția harului care se cerne peste aceste locuri de rugăciune și priveghere, simt că acest lăcaș monastic ar putea fi lesne numit locul cu Sfinți. Mireni și călugări se regăsesc deopotrivă în vatra monahală de la Văratec, această vatră de spiritualitate moldavă atât de primitoare cu toți cei care ajung să se închine aici.

În chilia în care cu multă bunăvoință m-a găzduit maica Iosefina, stareța acestei sfinte mănăstiri, lumina se scurge de pe Biserica albă, făcând ca fiecare colțișor să făurească o altă lumină, ce vine să înveșmânteze clipa de rugăciune. Urmând această rază, am ajuns în fața statuii de bronz a Saftei Brâncoveanu (fiica lui Teodor Balș și a Zoei Rosetti-Balș), care a dăruit mare parte din odoarele liturgice ale mănăstirii. De-acum, încercam să pun cap la cap frumuse­țile spirituale, materiale și nu în ultimul rând pe cele naturale. De acolo, de lângă statuie, priveliștea este mult mai completă, fiind inundată într-o mare de flori și verdeață. Apoi am ajuns la clopotnița mănăstirii, o construcţie deosebită din zid, cu aspect impunător, generat de turnul masiv al cărui acoperiș pare a fi o adevărată mitră arhierească.

Un ultim popas în acest corp de clădiri a fost cel din Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae”, clopotnița și atelierele de pictură, croitorie și broderie. Dar fiecare loc are o altă poveste și nu poți ajunge la desăvârșirea popasului duhovnicesc fără a simți urmele timpului.

Acest traiect relevant pentru a contura o filă de monahism la Văratec este absolut necesar a fi parcurs cu luare-aminte, pentru că numai așa pașii pelerinului însetat de rugăciunea în fața celor două racle cu Sfinți vor ajunge la capătul drumului duhovnicesc.

Pelerinajul veșniciei în ultim popas la Văratec

Cu pacea locului în suflet, am pășit în sfârșit în Biserica mănăstirii, acolo unde tăcerea te face să asculți dincolo de fiecare clipă îmbucurată de sfințenie. Am pășit într-o mare de liniște învăluită în miros de smirnă și, după ce am trecut printre cele două coloane ca doi uriași, m-am oprit pentru o clipă la racla cu Moaștele Sfântului Iosif de la Văratec, am mai aruncat o privire de ansamblu în Bisericuța împodobită cu flori și, în sfârșit, am îngenuncheat lângă Moș Gheorghe Lazăr, bătrânul a cărui sfințenie te mângâie, rodind neîncetată rugăciune. Ajungând lângă Sfintele sale Moaște, am rămas cu fruntea lipită de raclă, într-un strigăt interior de care aveam atâta nevoie. Tăcerea Sfântului răspunde fiecărui gând, fiecărui strigăt, fiecărei clipe de infinite semne de întrebare și căutări duhovnicești.

Despre Sfântul Gheorghe Pelerinul se cunosc nenumărate mărturii legate de modul extrem de atipic în care acesta viețuia. Dacă în copilărie era stăruitor în rugăciune, influențat de părinții săi evlavioși și simpli, la un moment dat, a învățat Psaltirea pe de rost, rostind-o neîncetat, indiferent de locul în care se afla. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit, iar Dumnezeu l-a binecuvântat cu cinci copii, alături de care a rămas timp de 14 ani, după care a primit încuviințarea soției sale de a pleca într-un pelerinaj în Țara Sfântă. Nici nu bănuia în clipa aceea că era un umil început al vieții sale de veșnic pelerin.

Fiecare pas pe urmele Mântuitorului Hristos a sporit dorința Sfântului de a rămâne ancorat în viețuirea de neîncetată rugăciune. La peștera Sfântului Xenofont, un pustnic al locului i-a prorocit că nu se va abate de la rugăciune niciodată, dar viața lui va fi un veșnic pelerinaj, în care va viețui în multe lipsuri și sărăcie. După un ultim răgaz la Muntele Athos, Moșul Gheorghe a trecut pe acasă, și-a luat rămas bun de la familie și a pornit în nesfârșitul pelerinaj al propriei sale vieți. Duhul rugăciunii l-a purtat prin mănăstirile din întreaga țară, dar a ales Moldova pentru veșnicie. Din mărturiile celor care au fost contemporani cu el, aflăm că Sfântul a trăit în ultimii ani ai vieții într-o cămăruță din turnul-clopotniță al Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț. Desculț și cu capul descoperit, Sfântul Gheorghe Pelerinul a trăit în permanentă rugăciune, făcând tot timpul milostenie din propria-i sărăcie. Și-a prevestit ziua morții, iar din voia lui Dumnezeu Sfintele sale Moaște au ajuns la Mănăstirea Văratec.

Întâlnirea cu Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași

Umil pelerin la racla cu Moaștele cele frumos mirositoare, încerci să te agăți de fiecare fărâmă de gând și fiecare lacrimă care brăzdează obra­zul îmbujorat de rugăciune, este până la urmă o limpezire a minții, o regăsire cu rost în vatra Sfinților. Lângă racla Sfântului Gheorghe Pelerinul orice creștin devine fie și pentru o clipă pelerinul propriului său destin duhovnicesc. Dumnezeu m-a învrednicit să trăiesc bucuria pelerinajului care, ca o punte de flori între Văratec și Iași, a rodit neașteptată bucurie a toamnei cu Sfinți.

Seninul viețuirii simple a Sfântului Gheorghe Pelerinul a înveșmântat praznicul de anul trecut al Cuvioasei noastre maici Parascheva de la Iași.

Priveam baldachinul înveș­mântat în flori al Cuvioasei cu bucuria binecuvântării celor doi Sfinți care întregeau rugăciunea, acoperind cu dulce har toată acea mare de pelerini îngenun­cheați în fața unei fericite asocieri duhovnicești. Doi Sfinți ai rugăciunii, milosteniei și mângâierii celor sărmani, doi Sfinți care tămăduiesc pe tot creș­tinul care aleargă la ei cu credință și nădejde.

Mariana Borloveanu

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Total
28
Shares
Previous Post

Limbajul Icoanelor

Next Post

Moș Gheorghe Lazăr ajută o tânără evreică să nască în Târgu Neamț

Related Posts