Vindecarea orbului
„În vremea aceea a venit Iisus în Betsaida. Și au adus la El un orb și L-au rugat să Se atingă de el. Și, luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat și, scuipând în ochii lui și punându-Și mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. Și el, ridicându-și ochii, a zis: Zăresc oamenii; îi văd ca pe niște copaci umblând. După aceea, El a pus iarăși mâinile pe ochii lui și l-a făcut să vadă, și acesta s-a îndreptat și a văzut din nou limpede pe toți. Apoi l-a trimis la casa lui, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.”
Cugetarea și vechile imagini
Sfântul Ioan Casian, Cuvânt plin de folos, Către Egumenul Leontie, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 125-126
„(…) A întrebat Gherman: De unde vine că, adesea, fără vrerea noastră, ne supără multe aduceri-aminte și gânduri viclene? Acestea ne fură fără să ne dăm seama, strecurându-se în noi pe ascuns și în chip subțire, încât nu numai că nu le putem opri intrarea, ci cu mare greutate le și cunoaștem. Rugămu-ne să ne arăți dacă este cu putință să scape cugetarea cu totul de ele și să n-o mai supere niciodată.
Moise a zis: Este cu neputință să nu fie cugetarea supărată de aceste aduceri-aminte, dar stă în puterea oricui se silește să le primească și să zăbovească pe lângă ele sau să le alunge. Nu atârnă de noi ca ele să vină, dar alungarea lor stă în puterea noastră. Îndreptarea cugetării noastre stă în hotărârea și silința noastră. Când cugetăm cu înțelegere și neîncetat la legea lui Dumnezeu și petrecem în psalmi și cântări, în post și privegheri, și ne aducem aminte neîncetat de cele viitoare, de Împărăția Cerurilor, de gheena focului și de toate faptele lui Dumnezeu, gândurile cele rele se împuținează și nu mai găsesc loc în noi. Când zăbovim însă în griji lumești și în lucruri trupești, ba ne mai dăm și la vorbe deșarte și netrebnice, sporesc în noi gândurile cele ticăloase. Căci precum moara câtă vreme e mișcată de apă nu se poate opri de la sine, dar stă în puterea morarului să macine grâu sau neghină, tot astfel cugetarea noastră fiind mereu în mișcare nu poate sta fără gânduri, dar stă în puterea noastră să gândim cele duhovnicești sau cele trupești.
Văzând bătrânul că ne minunăm și că suntem tare dornici de cuvintele lui, tăcând puțin, a zis iarăși: Deoarece pentru dorința voastră am lungit atât de mult cuvântul și încă mai aveți bunăvoință, încât din aceasta socotesc că însetați într-adevăr după învățătura desăvârșirii, vreau să vă vorbesc despre bunul cel mai ales, care este puterea de-a deosebi lucrurile sau dreapta socoteală.
Aceasta este, între celelalte virtuți, ca o cetate înaltă și împărătească. Vreau deci să vă arăt covârșitoarea ei înălțime și folosul ei nu numai prin spusele mele, ci și prin părerile vechilor Părinți, căci Domnul Își dă Harul Său tâlcuitorilor după vrednicia și dorul ascultătorilor. Aceasta nu este o virtute măruntă, ci unul din cele mai însemnate daruri ale Duhului Sfânt.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
