„În vremea aceea au ieșit Iisus și ucenicii Lui prin satele Cezareei lui Filip. Și, pe drum, i-a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt Eu? Iar ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții că ești Ilie, iar alții că ești unul dintre proroci. Și El i-a întrebat: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu ești Hristos. Și El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Și a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze.”
Tu ești Hristos
Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. VI, LI-LII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 15, pp. 147-149
„Care dintre oameni a învățat după moarte, sau chiar viețuind încă, despre feciorie, și n-a socotit că e cu neputință virtutea aceasta între oameni? Dar Mântuitorul nostru și Împăratul tuturor, Hristos, a pus atâta putere în învățătura Sa, despre aceasta, că și copiii care nu au ajuns la vârsta cunoscătoare a legii au făgăduit viața în feciorie, care e mai presus de lege. Cine dintre oameni a putut străbate vreodată așa de departe, încât să ajungă și la sciți, și la etiopieni, sau la perși, sau la armeni, sau la goți, sau la cei de care se spune că locuiesc dincolo de ocean, sau la cei ce sunt peste Hircania, sau la egipteni și caldei, care cred în vrăji și sunt peste măsură de superstițioși și de sălbatici în obiceiurile lor, ca să le propovăduiască despre virtute și feciorie și despre o credință potrivnică idolilor, cum a făcut Domnul tuturor, Puterea lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos? Și El nu numai că le-a propovăduit prin ucenicii Săi, ci i-a și înduplecat în cugetul lor să lepede sălbăticia purtărilor și să nu se mai închine zeilor părinților lor, ci să-L recunoască pe El și prin El să creadă în Tatăl.
Odinioară închinându-se la idoli, elinii și barbarii se războiau între ei și erau cruzi cu cei de un neam și nu se afla cineva care să umble pe pământ, sau să străbată marea, fără să-și înarmeze mâna cu sulița, din pricina luptei neîmpăcate între ei. Toată viața lor o trăiau înarmați și sulița le slujea în loc de toiag și numai în ea le era ajutorul. Se închinau, cum am spus înainte, idolilor și aduceau demonilor jertfe; și totuși cei ce slujeau idolilor n-au putut fi îndreptați prin superstiția idolească. Dar când s-au mutat la învățătura lui Hristos, cugetarea li s-a străpuns cu adevărat în chip minunat, încât au lepădat cruzimea și nu se mai gândesc la lupte, ci în toate s-au făcut pașnici și plini de dorința de prietenie.
Cine e deci Cel ce a făcut acestea? Sau cine e Cel ce i-a unit întreolaltă spre pace pe cei ce se urau, dacă nu Fiul cel iubit al Tatălui, Mântuitorul de obște al tuturor, Iisus Hristos, Care prin dragostea Lui toate le-a răbdat pentru a noastră mântuire?
Sursa: http://ziarullumina.ro
