Duminica a 4-a din Postul Mare (a Cuviosului Ioan Scărarul)
În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis Ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi, răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, Ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieşi decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe Ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.
Cum se dobândește iertarea păcatelor?
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, Convorbirea cu părintele Pinufius, Cap. VIII, 1-11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 659-660
„(…) Prin simțământul dragostei se dărâmă munții păcatelor, căci «dragostea acoperă mulțime de păcate». De asemenea, prin roada milosteniei se aduce vindecare rănilor voastre, fiindcă «precum apa stinge focul, tot așa milostenia stinge păcatul». Iertarea păcatelor se dobândește și prin vărsare de lacrimi; «În fiecare noapte voi spăla patul meu și voi uda așternutul meu cu lacrimi». În sfârșit, arătând că nu în zadar au fost vărsate lacrimile, adaugă: «Plecați de la mine toți cei ce săvârșiți nedreptatea, fiindcă a auzit Domnul glasul plânsului meu». La fel se dăruiește iertarea păcatelor prin mărturisirea lor: «Am zis: împotriva mea voi mărturisi Domnului nedreptatea mea și Tu ai iertat nelegiuirea inimii mele» și iarăși: «Povestește mai întâi nedreptățile tale, ca să te dezvinovățești». Iertarea nelegiuirilor se dobândește, de asemenea, prin chinul inimii și al trupului, căci: «Vezi smerenia mea și osteneala mea și iartă toate păcatele mele» și, mai ales, prin îndreptarea purtării: «Nu mai faceți rău înaintea ochilor Mei. Încetați odată! Învățați să faceți binele, căutați dreptatea, ajutați pe cel împilat, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă! Veniți să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, și de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face». Uneori se dobândește iertarea păcatelor și prin mijlocirea celor cuvioși: «Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind, păcat nu de moarte, să se roage și Dumnezeu va da viață acelui frate, care nu păcătuiește de moarte». Și, de asemenea: «Este cineva bolnav dintre voi? Să cheme preoții bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței îl va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui». Câteodată boala viciilor se vindecă prin milă și credință, potrivit cuvintelor: «Prin milă și credință se curăță păcatele». Adesea ne mântuim aducând pe alții la credință și mântuire prin predică și sfaturile noastre: «Cel care l-a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte și va acoperi mulțime de păcate». Prin bunătatea și iertarea noastră față de alții putem ajunge la iertarea greșelilor noastre: «Dacă veți ierta oamenilor păcatele lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta păcatele voastre». Vedeți, așadar, câte căi de mântuire v-a deschis Mântuitorul în mila și bunătatea Sa, pentru ca nimeni, dorind mântuirea, să nu fie răpus de deznădejde, când vede că atâtea leacuri îl cheamă la viață. (…) Dacă nu poți dobândi desăvârșirea virtuților prin nimicirea tuturor viciilor, depune grijă pioasă pentru mântuirea altora. Și dacă te plângi că nu ești bun pentru această treabă, îți vei putea acoperi păcatele prin dragostea de oameni.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
