„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, și pe fiică de mama sa, și pe noră de soacra sa; iar dușmanii omului vor fi casnicii lui. Sfârșind Iisus de dat aceste învățături celor doisprezece Ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să învețe și să propovăduiască mai departe, prin cetățile lor.”
Când nu suntem cu Hristos
Sfântul Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, XIV-XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 444-445
„Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți în Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi dați fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinței, ci pedeapsa trădării, și nu sfârșitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceștia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturisește că e creștin, ca și diavolul care adesea minte că e Hristos, căci Însuși Domnul ne atrage luarea-aminte și zice: Mulți vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, și pe mulți vor înșela (Matei 24, 5). După cum el nu e Hristos, chiar dacă înșală cu numele, la fel nu poate fi creștin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos și a adevăratei credințe. Căci a profeți, a scoate demonii, a face multe acte de virtute pe pământ este lucru mare și admirabil, dar nu dobândește Împărăția cerească cel ce înfăptuiește toate acestea, dacă nu merge respectând drumul drept al adevăratei credințe. Vestește Domnul și zice: Mulți Îmi vor spune în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am profețit, nu în numele Tău am scos demonii, nu în numele Tău am săvârșit mari fapte de virtute? Atunci Eu le voi răspunde: Niciodată nu v-am cunoscut, fugiți din fața Mea cei ce ați înfăptuit nedreptatea (Matei 7, 22-23). Este nevoie de justiție pentru ca să-L poată merita cineva pe Dumnezeu ca judecător învățăturilor și sfaturilor Acestuia trebuie să I ne supunem, pentru ca meritele noastre să primească răsplata. Domnul, arătând Evangheliei pe scurt calea speranței și a credinței noastre, zice: Domnul Dumnezeul tău este singur Domnul și Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toate puterile tale. Aceasta este prima poruncă; iar a doua este asemenea acesteia: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci stau toată legea și profeții (Matei 22, 37-40). A poruncit prin învățătura sa unitatea și dragostea. În aceste două precepte a cuprins pe toți profeții și toată legea. Dar păstrează unitatea și păzește dragostea cel ce, stăpânit de nebunia discordiei, desparte Biserica, distruge credința, tulbură pacea, împrăștie dragostea, pângărește jurământul?”
Sursa: http://ziarullumina.ro.