Hristos – odihna sufletelor noastre
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.”
Luați jugul Meu… și veți găsi odihnă!
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXVIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 473
„Blândețea este mama tuturor bunătăților. Așadar, nu te teme, nici nu fugi de un jug care-ți ușurează toate greutățile din viață, ci pune-l, cu dragă inimă, pe grumazul tău și atunci îi vei cunoaște bine dulceața. Nu-ți strivește grumazul, ci stă pe grumazul tău numai pentru buna rânduială a vieții tale: să te înduplece să pășești frumos, să te ducă pe calea cea împărătească, să te ferească de prăpăstiile din dreapta și din stânga, să te facă să mergi cu ușurință pe calea cea strâmtă.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXIX, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 480-481
„Acum îți voi spune și aceea că, dacă suntem cu mintea trează, nici poruncile lui Hristos nu vor fi grele. Că, iată, moartea s-a călcat, diavolul a căzut, legea păcatului s-a stins, harul Duhului s-a dat, viața durează puțini ani, greutățile vieții s-au împuținat. Și ca să cunoști acestea și din fapte, uită-te cât de mulți oameni au făcut fapte mai mari decât cele poruncite de Hristos; tu însă te temi și de cele ce a poruncit. Ce cuvânt de apărare vei avea când pregeți să îndeplinești ceea ce ți-a poruncit, iar alții sar dincolo de semn? Pe tine te sfătuim să dai milostenie din averile tale; altul însă s-a despărțit de toate averile lui; pe tine te rugăm să trăiești în castitate cu soția ta; altul însă nici n-a cunoscut femeie; pe tine te îndemnăm să nu fii invidios; altul însă din dragostea de om și-a jertfit propria lui viață; pe tine te sfătuim să fii iertător, să nu fii aspru cu cei ce-ți greșesc; altul însă a fost pălmuit și a întors și celălalt obraz. Ce vom zice deci, spune-mi mie? Cum ne vom apăra când nu facem nici poruncile lui Hristos, iar alții ne întrec atât de mult? Și nu ne-ar întrece dacă poruncile lui Hristos n-ar fi fost ușoare. Spune-mi: Cine se topește: cel care invidiază fericirea și bunăstarea altora sau cel care se bucură și se veselește împreună cu aceștia? Cine bănuiește totul și tremură necontenit: cel cast sau desfrânatul? Cine se bucură cu bune nădejdi: cel care răpește averile altora sau cel care miluiește și dă celui nevoiaș din ale lui?
Gândindu-ne dar la acestea, să nu ne trândăvim de a merge pe căile virtuții, ci să ne pregătim cu toată râvna pentru aceste lupte frumoase: să ne ostenim puțină vreme, ca să luăm cununile cele veșnice și neveștejite.”
Sursa: http://ziarullumina.ro