Povara lui Hristos
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.”
Cine ne ajută să înțelegem?
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea Întâi, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 90-91
„Dar Cuvântul lui Dumnezeu «luminează pe tot omul care vine în lume» nu prin învățătură, precum Îngerii, sau oamenii, ci mai degrabă ca Dumnezeu, Care, sădind în chip creator în fiecare dintre cei chemați la existență sămânța înțelepciunii, sau a cunoașterii lui Dumnezeu, sau plantându-i fiecăruia rădăcina înțelegerii, îl face astfel făptură rațională, arătând-o părtașă la firea Sa dumnezeiască și făcând să pătrundă în minte, ca niște suflări luminoase, strălucirea Lui negrăită, în modul și sensul știute numai de El. Dar socotesc că nu trebuie să spunem despre acestea lucruri de prisos. De aceea și protopărintele Adam e văzut nu dobândind ca noi, în timp, calitatea de-a fi înțelept, ci îndată, din primul moment al facerii, se arată desăvârșit în înțelegere, păstrând în sine netulburată și curată luminarea dată firii de Dumnezeu și având demnitatea firii nerăpită.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XX-a, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 295-296
„Chiar înțelepciunea și priceperea, care par cele mai mari și mai trainice bunuri pe care le au oamenii, sunt și ele zadarnice, că îngâmfă și dau omului o înălțime neadevărată; sunt o nimica dacă le lipsește înțelepciunea dată de Dumnezeu. Diavolul a fost isteț și ascuțit la minte, dar n-a reușit cu istețimea lui îndreptată împotriva omului; ceea ce meșteșugea împotriva omului, a meșteșugit, fără să-și dea seama, împotriva lui. N-a păgubit atât pe om, pe care nădăjduia să-l înstrăineze de Dumnezeu și de viața veșnică, cât s-a trădat pe sine însuși, că s-a depărtat de Dumnezeu și a fost osândit la moarte veșnică. Diavolul a fost prins și în cursa întinsă Domnului: a fost răstignit el, deși se aștepta să-L răstignească pe Domnul; a murit el, deși nădăjduia să-L nimicească prin moarte pe Domnul. Dacă, deci, stăpânitorul lumii (Ioan 12, 31), întâiul, marele și nevăzutul maestru al înțelepciunii lumești, este prins în propriile dibăcii ale minții sale și ajunge de săvârșește cea mai mare nebunie, cu mult mai mult ucenicii, imitatorii lui, chiar de-ar născoci cu mintea lor nenumărate dibăcii, ajung nebuni, zicând că sunt înțelepți (Romani 1, 22). (…) Într-un cuvânt, din nenumărate pilde poți vedea că este șubredă înțelepciunea omenească, că este, mai bine spus, mică și umilă decât mare și înaltă.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
