„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.”
Dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu
Tertulian, Apologeticul, XVII, 3-5, în PSB, vol. 3, p. 64
„Ceea ce face să-L înțelegem pe Dumnezeu este neputința de a-L înțelege. Astfel, puterea măririi Sale face ca pentru oameni El să fie totodată cunoscut și necunoscut. Și aici stă toată rătăcirea celor ce nu voiesc să recunoască pe Acela pe care nu s-ar putea să nu-L cunoască. Voiți să dovedim existența lui Dumnezeu din creațiile Sale atât de multe și de mari, prin care trăim, prin care ne menținem, prin care ne bucurăm și chiar ne înspăimântăm; voiți acestea prin mărturisirea însăși a sufletului?”
Sfântul Vasilie cel Mare, Epistole, epistola 38, IV, în PSB, vol. 12, pp. 181, 182
„…căci după cum atunci când prinzi una din marginile unui stejar, automat tragi și pe cealaltă, tot așa când tragi Duh, prin El tragi în același timp și pe Fiul, și pe Tatăl. Dacă înțelegi cu adevărat pe Fiul, Îl vei vedea din amândouă părțile, El va aduce, pe de-o parte, pe Tatăl și din cealaltă pe Duhul Său propriu. Într-adevăr, Cel Care e mereu în Tatăl, Acela nu va putea fi rupt de Tatăl și nu va fi niciodată despărțit de Duhul Său, Care lucrează totul în toți. Și tot așa, dacă primești pe Tatăl, prin puterea Lui primești în același timp și pe Fiul și pe Duhul, pentru că nu-i cu putință în niciun fel să-ți închipui o întrerupere sau o împărțire în așa fel încât Fiul să fie cugetat fără Tatăl sau ca Duhul să fie despărțit de Fiul, ci concepi în același timp în Ei o comunitate și o deosebire negrăită și cumva neînțeleasă, fără ca deosebirea ipostaselor să rupă continuitatea ființei, fără ca această comunitate de substanță să elimine particularitatea semnelor distinctive. Și să nu te miri dacă zicem că Același e în același timp și unit și despărțit, căci de fapt concepem, ca într-o ghicitură, un fel de despărțire unită și o unire despărțită.”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a V-a, Cap. XIV, 96.4., în PSB, vol. 5, p. 365
„Tales, fiind întrebat ce este Dumnezeirea, a răspuns: «Ceea ce nu are nici început, nici sfârșit». Un altul l-a întrebat dacă Dumnezeirii Îi este ascuns ceva din cele ce face omul; Tales i-a răspuns: «Cum e cu putință, când nu-I sunt ascunse nici gândurile omului?»”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
