Soluția la toate aceste stări de neliniște, de confuzie și de frică este Hristos

PS Ignatie (Episcopul Hușilor)

Fragmentul evanghelic ne vorbește despre vindecarea unui om posedat. Acest om nu mai dispunea de el însuși. Altcineva era cel care îi dirija gândirea, simțirile, voința, comportamentul și modul de a se raporta la cei din jur. Termenul «posedat» ne sugerează faptul că omul este privat de libertate, nu mai este responsabil de faptele sale. Hristos, atunci când îl întâlnește pe acest om posedat, are o grijă deosebită de a-i reda libertatea, integritatea minții sale și, mai presus de toate, de a-i reda haina harului, pe care a pierdut-o, fiind sub influența celui rău.

Evanghelistul spune despre acest om că locuia în morminte și umbla dezbrăcat – cu alte cuvinte, și-a pierdut simțul rușinii. Era legat cu lanțuri, căci probabil avea un comportament agresiv, nu putea să se controleze și constituia un pericol pentru cei din jur.

Mulți nu cred în existența diavolului. Cred în existența lui Dumnezeu, dar tot ceea ce ține de existența diavolului cred că este un basm, o poveste. Găsim forme de demonizare exprimate în multe din atitudinile noastre și în comportamentul pe care îl avem față de cei din jur.

O formă de posedare este ori de câte ori ne comportăm fără simțământul rușinii. Dacă ne lăsăm captivați și dirijați de forțele întunericului, ale păcatului, este ca și cum am trăi printre morminte. Mormântul este simbolul întunericului. El nu are ferestre. Este un simbol al putreziciunii, al mirosului urât și al groazei. Ori de câte ori noi decidem ca păcatul să intre în viața noastră, ne transformăm trupul în mormânt, într-un sălaș al întunericului.

«Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat». (Luca 8, 37)

Cum s-au comportat locuitorii din ținutul Gherghesenilor? Ce atitudine au avut ei în momentul în care Hristos l-a vindecat pe cel demonizat și i-a redat libertatea, frumusețea sufletului și simțământul rușinii, al pudorii, făcându-l om întreg la minte?

Feodor Dostoievschi, în romanul «Frații Karamazov», are o povestire foarte frumoasă – bineînțeles imaginară – pusă pe buzele unui personaj, Ivan Karamazov, anume «Legenda Marelui Inchizitor».

Ni se spune că, în secolul al XVI-lea a coborât Hristos într-unul din orașele Spaniei și a avut o întâlnire cu acest Mare Inchizitor, un cardinal. Acesta îi reproșează lui Hristos de ce a venit în lume pentru a le tulbura lucrarea și tot ceea ce fac ei în privința acurateții învățăturii de credință. Dostoievschi pune în gura lui Ivan Karamazov faptul că, astăzi, lumea se teme cel mai mult de neliniște, confuzie și frică. Este ceea ce seamănă diavolul în sufletul omului. Toate aceste trei stări le trăiau, din plin, locuitorii din ținutul Gherghesenilor.

În momentul în care este vindecat acel demonizat, ei au trăit o stare de panică. L-au rugat pe Hristos să plece. Probabil îi incomoda. Probabil trăiau neliniște și prin întâlnirea zilnică cu acel demonizat, căci avea o fizionomie schimonosită și inspira groază. Era confuzie în sufletul lor și pentru că nu au știut să se bucure de această minune, că un om a fost vindecat, scos de sub puterea celui rău și redat, integru, societății. Atunci când suntem confuzi, noi nu știm să ne bucurăm. Confuzia nu ne lasă să găsim sensul vieții noastre. Nu ne putem bucura de ceea ce ne oferă Dumnezeu în această lume.

Câtă confuzie este în lumea de astăzi! Nu știm cum să discernem și să luăm decizii în ceea ce ne privește pe noi.

A treia stare pe care au trăit-o oamenii din ținutul Gherghesenilor a fost frica. Frica, panica Îl alungă pe Dumnezeu din viața omului. Frica alungă tot ceea ce este mai frumos din viața omului. Toți am avut momente de frică, de panică, când simțeam că nu mai găsim un rost în lumea aceasta, și nu ne puteam controla gândurile. Simțeam ca și cum ne fuge pământul de sub picioare și că suntem ai nimănui.

Așa cum  reiese, cu foarte multă pregnanță, din pasajul evanghelic de astăzi, când omul are foarte multă frică în suflet, de fapt, nu mai are credință. Credința poate să alunge din suflet orice formă de frică. La fel, dragostea este cea care pulverizează frica din sufletul nostru. Când avem încredere în cineva și îl iubim foarte mult, avem un sentiment de protecție, de siguranță sufletească. Când viața ne aruncă în situații limită, simțim că avem pe cineva pe care să ne putem bizui, care este punctul nostru de referință.

Pot fi situații în viața noastră pe care nu le putem gestiona nici noi, nici oamenii care ne sunt foarte dragi. Sunt situații care depășesc limitele noastre. Atunci ne punem încrederea în Dumnezeu. Cu cât dragostea noastră față de Domnul este mai mare, cu atât șansele de a se strecura în sufletul nostru panica sunt mai mici sau chiar inexistente. Cu cât este mai puțină dragoste și credință, cu atât se strecoară mai mult panica și frica, cele care ne fură limpezimea minții și starea de siguranță.

Oare nu trăim și noi la fel, mai ales în vreme de pandemie? Nu suntem oare neliniștiți, nu avem stări de confuzie și nu știm cum să analizăm lucrurile? Nu avem oare stare de frică în fața acestui virus atât de mic, care tulbură o planetă întreagă și o destabilizează din punct de vedere economic sanitar, comunitar? Avem aceleași trăiri pe care le-au avut cei din ținutul Gherghesenilor. Soluția la toate aceste stări de neliniște, de confuzie și de frică este Hristos. Oricât ne-am bizui pe un om, este și el cu limite. Are și el propriile neliniști și confuzii. Cine ne poate ajuta cu adevărat? Cine este total desprins de aceste stări de neliniște, confuzie și frică? Numai Dumnezeu! În El nu este neliniște nici confuzie, nici frică. Hristos este unica noastră sursă de liniște, de limpezime și de curaj.

Numai Dumnezeu ne poate face, cu adevărat, liberi să ne putem bucura de tot ceea ce El ne dăruiește. Dacă lăsăm ca păcatul să intre în viața noastră, devenim prizonieri ai celui rău. Ori de câte ori greșim, Dumnezeu ne pune la îndemână iertarea. Să ne cerem iertare unul de la celălalt. Greșim unii față de alții, în comunitate, în familie, însă iertarea dizolvă orice formă de neliniște și de conflict.

Sursa: http://episcopiahusilor.ro

Total
31
Shares
Previous Post

Acatistul Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Next Post

Evanghelia zilei (Matei 11, 27-30)

Related Posts