Pilda Semănătorului
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Iată, a ieșit semănătorul să semene. Și, pe când semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult, și îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arșiță și, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut și le-au înăbușit. Altele au căzut pe pământ bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.”
Pocăința face sufletul să rodească
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 28, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 292-293
„Iar cei ce n-au pătimit sau n-au fost învredniciți încă de aceasta, sunt cu toții încă sub Legea dinaintea harului (Galateni 4, 5-21), robi (Galateni 4, 7) și ucenici ai unor robi și auzitori ai Legii (Romani 2, 13) și copii ai slujnicei (Galateni 4, 31) și fii ai întunericului (Efeseni 5, 8), chiar dacă sunt împărați și patriarhi, arhierei și preoți, stăpânitori și stăpâniți, mireni sau monahi, pustnici sau egumeni, săraci sau bogați, bolnavi sau sănătoși cu trupul. Fiindcă toți cei ce șed în întuneric (Luca 1, 79) sunt fii ai întunericului și nu vor să se pocăiască. Căci pocăința este ușa care scoate din întuneric și duce în lumină. Deci cel care nu intră în lumină (Ioan 3, 20), n-a trecut frumos prin ușa pocăinței; căci dacă ar fi trecut, ar fi fost în lumină. Iar cel care nu se pocăiește păcătuiește, pentru că nu se pocăiește: Căci cine știe să facă binele și nu-l face, păcat are (Iacov 4, 17). Iar cel ce face păcatul este rob păcatului (Ioan 8, 34; 3, 20), urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu fie arătate faptele lui (Ioan 3, 20). Căci intrând de pe acum de bunăvoie și din hotărâre liberă în lumină, suntem învederați și judecați (Efeseni 5, 13; I Corinteni 14, 24), dar suferim aceasta în taină și în ascuns în cămara cea mai dinăuntru (Matei 6, 6) a sufletelor noastre spre curățirea și lăsarea păcatelor moarte, prin mila și iubirea de oameni a lui Dumnezeu, fiindcă numai Dumnezeu și noi cunoaștem și privim cele ale noastre. Atunci însă, la venirea Domnului, lumina ascunsă acum se va descoperi celor ce n-au vrut să vină acum la lumină, ci au urât-o (Ioan 3, 20), și toate cele ascunse ale lor se vor face arătate (I Corinteni 14, 35). Și așa cum fiecare din noi oamenii suntem acum ascunzându-ne pe noi înșine și nevrând să arătăm prin pocăință cele ascunse ale noastre, așa vom fi făcuți atunci vădiți și arătați de lumină atât lui Dumnezeu, cât și tuturor (oamenilor).
Privește-mi atunci puțin mărimea rușinii! Căci așa cum dacă cineva din noi fiind într-o casă care are ușile zăvorâte și, nefiind văzut de cineva din afară, păcătuiește fără rușine, făcând adică adultere, stricând copii sau lucrând alte urâciuni, iar mai apoi, fiind arătat pe neașteptate lucrând această răutate, suferă rușine mare, (…) tot așa și în același fel se va întâmpla atunci cu toți cei din lume: noaptea se va lumina ca ziua (Psalmi 138, 12).”
Sursa: http://ziarullumina.ro
