Pilda neghinei
„În vremea aceea Iisus a intrat în casă, iar Ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămurește-ne nouă pilda cu neghina din țarină. El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânța cea bună este Fiul Omului; Țarina este lumea, sămânța cea bună sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui-rău. Dușmanul care a semănat-o este diavolul, secerișul este sfârșitul lumii, iar secerătorii sunt Îngerii. Și, după cum se alege neghina și se arde în foc, așa va fi la sfârșitul veacului: Trimite-va Fiul Omului pe Îngerii Săi, care vor culege din Împărăția Lui toate smintelile și pe cei ce fac fărădelegea și-i vor arunca pe ei în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.”
Sursele răului
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LIX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 687
„Dacă încă mai întrebi: De unde vine răul?, îți voi spune: din trândăvie, din însoțirile cu cei răi, din disprețuirea virtuții. De aici vine și răul, și întrebarea ce și-o pun unii: De unde vine răul? Niciun om care săvârșește fapte bune, care alege o viață cinstită și curată nu-și pune această întrebare. Și-o pun cei care săvârșesc păcate; ei împletesc pânză de păianjen, voind ca prin aceste învățături greșite să izvodească o mângâiere neroadă purtării lor stricate.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Hexaemeron, omilia a II-a, IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 90
„Nu este, deci, un gând binecredincios să spui că răul este făcut de Dumnezeu, pentru că nimic din cele contrarii nu vine de la contrariul său; nici viața nu naște moarte, nici întunericul nu este început al luminii, nici boala nu aduce sănătate; în schimbările stărilor sufletești, schimbările se fac de la contrarii la contrarii; dar la nașteri, cel născut nu se naște din cineva care are o natură potrivnică lui, ci din cei de aceeași natură.
Dar pot fi întrebat:
– Dacă răul nu este nici nenăscut, nici făcut de Dumnezeu, de unde își are existența? Că nimeni din cei ce viețuiesc nu va spune că răul nu există! Ce să spunem?
– Răul nu are o existență vie și însuflețită, ci este o stare sufletească potrivnică virtuții, din pricină că cei care nu sunt cu luare aminte asupra vieții lor se depărtează de bine.
(…) Din relele care ni se întâmplă în viață, pe unele ni le aduce firea noastră omenească, de pildă: bătrânețea și bolile; altele sunt din cauza întâmplării, de pildă: faptele, care, în afara gândului nostru, au cauze străine, adeseori dureroase sau vesele; (…) alte rele depind de noi, de pildă: a-ți înfrâna poftele sau a da frâu liber plăcerilor, a-ți stăpâni mânia sau a bate pe cel care te-a supărat, a spune adevărul sau a minți, a fi blând și măsurat sau îngâmfat și mândru. Peste toate acestea tu ești stăpân! Nu căuta începuturile lor în afară de tine, ci cunoaște că răul ia început din căderile cele din voia ta.”
Sursa: http://ziarullumina.ro