Împărăția Cerurilor în pilde
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăția Cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină pe care, găsind-o un om, a ascuns-o și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. Iarăși este asemenea Împărăția Cerurilor cu un neguțător care caută mărgăritare bune; și, aflând un mărgăritar de mult preț, s-a dus, a vândut toate câte avea și l-a cumpărat. Asemenea este iarăși Împărăția Cerurilor cu un năvod aruncat în mare și care adună tot felul de pești. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal și, șezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Așa va fi la sfârșitul veacului: Vor ieși Îngerii și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți. Și îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Apoi, Iisus i-a întrebat: Ați înțeles toate acestea? Iar ei I-au răspuns: Da, Doamne. Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învățătură despre Împărăția Cerurilor este asemenea unui om gospodar care scoate din vistieria sa lucruri noi și lucruri vechi. Iar după ce Iisus a sfârșit aceste pilde, a plecat de acolo. Și, venind în patria Sa, îi învăța pe ei în sinagoga lor.”
Cum ajungem în Împărăția Cerurilor
Isaia Pustnicul, Douăzeci și nouă de cuvinte, Cuvântul XVI, 2-3, în Filocalia (2009), vol. 12, pp. 113-114
„Să ne curățim inima și trupul de pofte, ca să ne mântuim de necurăție, când va ieși în întâmpinarea noastră. Căci toate acestea vor căuta să stăpânească sufletul când va ieși din trup. Dar virtuțile îi vor ajuta, dacă le-a dobândit. Care înțelept nu va voi să-și dea morții sufletul, ca să-l scape de toate acestea? Să ne punem deci toată puterea noastră – și mare este puterea Domnului nostru Iisus Hristos – ca să ajute smereniei noastre. Căci știe că (cel pe care-l ajută) este om și i-a dat lui pocăința până la ultima suflare. Să-ți îndrepți, deci, gândul spre Dumnezeu, ca să te păzească pe tine. Nu da atenție nevoii de lume, socotind că este vreo nădejde în ea, ca să te poți mântui când vei părăsi cele ale lumii și vei pleca din ea. Iar cele pe care le vei face pentru Dumnezeu, acelea le vei afla ca o bună nădejde în ceasul trebuinței. Urăște cuvintele lumii, ca inima ta să-L vadă pe Dumnezeu. Iubește să te rogi neîncetat, ca să ți se lumineze inima. Să nu iubești lenea, ca să nu te întristezi când vei ajunge la învierea drepților. Păzește-ți limba, ca să ți se lumineze inima. Să nu iubești lenevia, și frica lui Dumnezeu va locui în tine. Transmite acum bogatului lipsit de vedere (această frică), ca să nu fii disprețuit între Sfinți și lipsit de bunătățile lor. Urăște pofta de mâncăruri, ca să nu te împiedice Amalic. Nu te grăbi în slujirile tale lui Dumnezeu (în Liturghiile tale), ca să nu te mănânce fiarele. Iubește-i pe cei credincioși, ca să fii miluit prin ei. Dorește-i pe Sfinți, ca râvna lor să te mănânce (mistuie). Adu-ți aminte de Împărăția Cerurilor, ca dorirea ei să te atragă pe încetul spre ea. Gândește-te la gheena, ca să urăști faptele ce te duc la ea.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 162-163
„Dacă nu-ți poți dovedi pe altă cale existența judecății viitoare, atunci gândește-te la cele ce se petrec în casa ta și vei vedea cât de absurd este acest gând! De ai fi neomenos și crud și mai sălbatic decât fiarele, n-ai vrea la moartea ta să lași nerăsplătit pe un rob credincios, ci îi vei da și bani, și libertate. Și pentru că atunci când pleci din lume nu mai poți să-i faci vreun bine, îl recomanzi moștenitorilor tăi, îi rogi, faci totul ca să nu rămână robul nerăsplătit. Dacă tu, un rău, ești atât de bun și milostiv cu sluga ta, oare Dumnezeu, bunătatea nemărginită, iubirea nespusă de oameni, blândețea cea nemăsurată, va lăsa neîncununați și nerăsplătiți pe slujitorii Săi, pe Petru, pe Pavel, pe Iacov și Ioan, pe cei care pentru El au flămânzit în fiecare zi, au fost întemnițați, biciuiți, înecați, dați fiarelor sălbatice, omorâți, pe cei ce au suferit atâtea necazuri, pe care nu-i cu putință să le numeri? (…) Oare drepții și binecredincioșii, cei care au săvârșit toate virtuțile vor sta la un loc cu desfrânații, cu cei ce și-au ucis părinții, cu cei ce-au ucis oameni, cu jefuitorii de morminte? Poate, oare, mintea să gândească așa ceva? Dacă nu-i nimic după ce plecăm de aici, ci totul se mărginește la cele din lumea aceasta, atunci aceeași soartă o au și unii, și alții; dar, mai bine spus, nu aceiași; că dacă, după cuvântul tău, toți au aceeași soartă după ce mor, totuși, aici, pe pământ, unii trăiesc bine toată viața, iar alții se chinuie. Care tiran ar face așa, care om ar fi atât de crud și nemilos încât să nutrească astfel de gânduri față de slugile și de supușii săi? Ai văzut cât de absurdă este tăgăduirea existenței judecății viitoare?”
Sursa: http://ziarullumina.ro
