La Marea Lavră trăia mai demult un bătrânel pe nume Marcu. În lume fusese poliţist. A devenit monah și i‑au dat ascultarea de a îngriji catârii mănăstirii. Din când în când mai fuma câte o ţigară și mai bea câte un păhărel de vin. Dar mai apoi a arătat pocăinţă și a devenit schimonah. Mai târziu s‑a îmbolnăvit și a căzut la pat.
Într‑o dimineaţă de februarie l‑au cercetat doi comandanţi (erau Sfinţii Arhangheli n.tr.) la bolniţa mănăstirii. De îndată ce i‑a văzut, a cunoscut vrednicia lor și a dat să se ridice.
− Gheronda, stai liniștit. Am venit să te vedem și să‑ţi dăm bucurie. Ce faci?
− Slavă lui Dumnezeu!
− Ești mulţumit?
− Slăvesc pe Dumnezeu!
− Așa să faci, să slăvești pe Dumnezeu să spui Rugăciunea lui Iisus și să te împărtășești, așa cum desigur știm că faci. Am venit numai să te salutăm și peste trei zile vom veni din nou.
− Vă mulţumesc. Dumnezeu să fie cu voi!
În clipa când au plecat a intrat fratele slujitor. Părintele Marcu a crezut că s‑au întâlnit și de aceea l‑a întrebat pe fratele slujitor cine erau acei comandanţi și de unde au venit. Slujitorul a răspuns că nu a
văzut pe nimeni. Peste trei zile părintele Marcu a adormit și abia atunci părinţii au înţeles că fuseseră cei doi Arhistrategi, Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil.
Iar toate acestea s‑au petrecut cu părintele Marcu, fiindcă avea smerenie. Se socotea pe sine om de nimic și netrebnic; trăia neștiut de nimeni, fiindcă avea ascultarea de îngrijitor de catâri și‑L slăvea pe Dumnezeu pentru binefacerile și bunătăţile Sale.
Extras din Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte Athos – Ieromonahul Eftimie Athonitul, Editura Evanghelismos.
