Arhanghelul Mihail – ajutător prealuminos

Noi, ortodocșii, avem privilegiul unic să cunoaștem din cărțile liturgice conținutul aghiologic, dogmatic și moral al sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Avem în cultul nostru și cerul, și pământul. De aceea oamenii care nu au o legătură ființială cu slujbele bisericești sunt, de obicei, seci, fără chef, slăbănogi, molateci, iar viața lor este alcătuită din diferite întâmplări mărunte, care le umplu conștiința și memoria.

Slujbele dese ne lărgesc orizontul și fac ființa noastră să urce de la pământ la cer.

Arhanghelul Mihail este conducătorul și descoperitorul puterii și lucrărilor lui Dumnezeu, mai ales al celor care au loc dintr-odată, sau al energiilor lui Dumnezeu care îi nimicesc pe păcătoși și pe vrăjmași. Lovește răul ca o catapultă, dar vine și pe neașteptate în ajutorul celor care străbat perioade foarte grele pentru viața lor, clipe înfricoșătoare și de nesuportat, și de aceea îl numim „ajutător prealuminos”. Aceasta arată strălucirea lui și bucuria pe care o transmite oamenilor. Mihail nu produce frică, ci dimpotrivă, aduce veselie. Este prezent neîntrerupt înaintea lui Dumnezeu, plin de strălucire și de bucurie, arătând astfel că ajutătorul pe care-l avem de la Dumnezeu, fie că e om, fie că e Înger, nu se poate să fie un melancolic, un plictisit, un amărât. Dacă cineva simte cât de puțin Dumnezeirea, i se vor schimba de îndată întreaga sa existență, chipul și sufletul său.

Extras din Cuvântări mistagogice la sărbătoriArhim. Emilianos Simonopetritul, Editura Sfântul Nectarie, via http://www.urcusspreinviere.ro.

Previous Post

Azi e ziua Îngerilor

Next Post

Sfinţii Arhangheli cercetează un bolnav

Related Posts
Total
0
Share