Faptele care îl întinează pe om
„În vremea aceea, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis: Știi că fariseii, auzind cuvântul, s-au scandalizat? Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsați-i pe ei; sunt călăuze oarbe orbilor; și, dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Lămurește-ne nouă pilda aceasta. El a zis: Acum și voi sunteți nepricepuți? Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, blasfemii. Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om. Și, ieșind de acolo, a plecat Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului.”
Lupta din adâncul inimii
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre libertatea minţii, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 337
„Când auzi că Hristos S-a pogorât la iad și a eliberat sufletele care erau legate acolo să nu socotești că acest fapt se deosebește de cele ce se săvârșesc acum (în inima omului). Pentru că inima este un (adevărat) mormânt, iar (sufletul împreună cu) cugetele și mintea (sunt ca și sufletele din iad), îngropate în ea și înconjurate de un întuneric adânc. Deci, (după cum atunci), Domnul a venit la sufletele din iad, care strigaseră către El, (acum) coboară întru adâncul inimii și-i poruncește acesteia: Eliberează sufletul cel închis (în tine), care M-a chemat să-l izbăvesc. Și ridicând piatra care zace peste mormânt, îl deschide, înviază sufletul care era mort cu adevărat și-l eliberează din temnița cea întune-coasă.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâ- ia convorbire cu părintele Moise, Cap. VI, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 311
„(…) Desăvârșirea nu se obține odată cu renunțarea totală la bogății și demnități, dacă nu există acea dragoste ale cărei părți le arată apostolul și care constă în curăția inimii. Ce este altceva faptul de a nu pizmui, a nu te îngâmfa, a nu te supăra, a nu fi fără scrupul, a nu te gândi numai la ale tale, a nu te bucura de nenorocirea altuia, a nu avea gânduri rele și altele ca acestea, decât a dărui întotdeauna lui Dumnezeu o inimă desăvârșită și foarte curată, păzind-o neatinsă de tot felul de tulburări?”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 461
„Dacă vrem ca sfatul lui Dumnezeu să rămână statornic și tare în sufletele noastre, trebuie neapărat să fie risipite mai întâi din noi cugetările omenești. Căci, după cum cel ce vrea să scrie pe o tăbliță de ceară trebuie, mai întâi, să șteargă ce-a fost scris înainte, întinzând bine ceara, și așa să scrie literele pe care le vrea, tot așa și inima care voiește să primească în chip lămurit cuvintele dumnezeiești trebuie curățită de cugetările cele potrivnice.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
