Ucenicii Îl mărturisesc pe Hristos
„În vremea aceea, venind Iisus în părțile Cezareei lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții, Ilie, alții, Ieremia sau unul dintre proroci. Atunci Iisus le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Răspunzând, Simon-Petru a zis: Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Și Eu îți zic ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile Împărăției cerurilor; și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri.”
Apostolii – propovăduitori ai adevărului
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doilea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000) vol. 41, pp. 960-961
„(…) Cine se putea îndoi că ucenicii Mântuitorului nu vor fi disprețuiți (…), fiind nu plăcuți, ci mai degrabă greu de suportat de către cei obișnuiți cu iubirea de plăceri și care-și consumă viața în desfătări? Dar dacă ucenicii Mântuitorului, deși știau că vor avea de purtat povara urii celor amintiți, se vor sili cu și mai multă râvnă să câștige dragostea celor ce vor boli de acestea, cum nu e vădit tuturor că nu s-ar fi făcut vestiți necomunicând numai cuvântul ce le putea fi acestora de folos, ci, mai degrabă, predând, contrar plăcerii acelora, învățătura folositoare și mustrându-i cu îndrăzneala cea de la Dumnezeu, nevorbind și neexplicând ceea ce e plăcut fiecăruia? Era deci necesar îndemnul să nu caute să placă altora și să nu se sperie, ajutându-se chiar și de ura unora pentru a-i sfătui spre ceea ce le este de folos. Așa îl vedem făcând și pe Pavel și spunând limpede: Căci acum caut bunăvoința oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș plăcea oamenilor, n-aș fi rob al lui Hristos (Galateni 1, 10). Și după ce a certat pe cineva dintre cei din Corint, aflându-l foarte îndurerat, zice: Căci dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine? (II Corinteni 2, 2). Căci întristarea după Dumnezeu produce pocăința spre mântuirea sigură. Deci, e neîndoielnic că doar cuvântul care lingușește lumea nu va folosi ascultătorilor ale căror plăceri le aprobă, cum le folosește cuvântul care le cere o cugetare înțeleaptă. Dar cel ce crede cuvintelor Mântuitorului nu va face aceasta vreodată, ci va alege mai degrabă ceea ce Îi place Lui și va socoti bogăție duhovnicească, chiar ura celor ce socotesc că virtutea e vrednică de combătut. Deci, zice, când vi se va părea că a fi urâți de lume e neplăcut numelui vostru bun, să fie biruită și aruncată această piedică, pentru ca nu cumva să vă îndulciți prea mult de cinstirile celor ce vă iubesc, dacă nu sunt unite cu vreun folos pentru ei.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
