Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu Îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului venind în Împărăția Sa.
Urmarea lui Hristos presupune jertfă
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la sfinți, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, p. 295
„(…) Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea lui și să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24). Cel care nu-i în stare să facă astfel de jertfe va pierde sufletul a nenumărați oameni și e mai bine să stea liniștit, să se îngrijească de el însuși, decât să pășească în mijloc și să primească însărcinări mai mari decât puterile lui; căci se pierde și pe el, și pierde și pe cei încredințați lui. Niciun om n-ar vrea, chiar dacă mii și mii de oameni l-ar sili, să se așeze la cârma corabiei dacă nu știe să o conducă și dacă nu știe să lupte cu valurile mării. Cum, dar, să nu fie o nebunie ca acela care va merge să propovăduiască Evanghelia să pornească la asta fără nicio pregătire și la întâmplare și să primească, fără să se gândească, o însărcinare pricinuitoare de mii și mii de morți? Nimeni, nici corăbierul, nici cel care se luptă cu fiarele sălbatice, nici cel care luptă piept la piept și nimeni altcineva nu trebuie să aibă sufletul atât de pregătit de moarte și de junghiere ca acela care primește însărcinarea predicării Evangheliei. Primejdiile sunt mai mari, potrivnicii sunt cumpliți, iar o astfel de moarte nu este una dintre cele obișnuite. Pentru cei care luptă bine, răsplata este cerul; pentru cei care păcătuiesc, pedeapsa și gheena; este vorba de pierderea și de mântuirea sufletului. Dar nu numai cel care primește însărcinarea predicării Evangheliei trebuie să fie astfel pregătit, ci și orice credincios. Tuturor li s-a poruncit să ia crucea și să-L urmeze. Iar dacă tuturor li s-a poruncit, cu mult mai mult dascălilor și păstorilor, din care făcea parte atunci și Ioan, numit Marcu. De aceea, pe bună dreptate a fost îndepărtat; se așezase în fruntea falangei, dar s-a purtat ca un om lipsit de bărbăție. De asta și Pavel l-a îndepărtat, ca nu cumva slăbiciunea lui să taie avântul celor zeloși. Iar dacă Luca spune că mânie a fost între ei (Fapte 15, 39), să nu socotești asta un păcat. Mânia în sine nu-i un păcat; păcat e atunci când te mânii fără pricină și pe nedrept. Căci spune Scriptura: Mânia nedreaptă nu va fi iertată (Înțelepciunea lui Isus Sirah 1, 21). Nu mânia în sine, ci mânia nedreaptă.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XII, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 143
„Toți drepții au mers pe drumul cel strâmt și plin de încercări, au fost prigoniți, au fost puși la cazne, au fost ocărâți (s-au îmbrăcat) în piei de capră, au trăit în peșteri și în crăpăturile pământului (cf. Evrei 11, 37-38). Tot așa și Apostolii, până în ceasul de acum, spune (Apostolul Pavel), flămânzim, însetăm, suntem goi, ocărâți și pribegim (I Corinteni 4, 11). Unora dintre ei li s-a tăiat capul; alții au fost răstigniți, iar alții în diferite feluri au suferit. Dar Stăpânul lor și al Profeților și al Apostolilor cum a viețuit? Nu ca și când ar fi uitat de slava Sa divină? El S-a făcut pildă nouă prin faptul că a fost ocărât, că a purtat coroană de spini pe cap, că a fost scuipat, că a fost pălmuit și răstignit. Iar dacă Dumnezeu așa a viețuit pe pământ, se cuvine ca tu să-L urmezi. Așa au viețuit și Apostolii și Profeții. Noi, dacă vrem să fim zidiți pe temelia Domnului și a Apostolilor, datori suntem să-i urmăm pe ei. Pentru că zice Apostolul (Pavel), în Duhul Sfânt: Fiți imitatorii mei, precum și eu sunt al lui Hristos (I Corinteni 4, 16). Iar dacă tu iubești slava de la oameni, dacă vrei să ți se ploconească (oamenii) și dacă (tu) cauți odihna, atunci te-ai abătut de la calea (lui Hristos). Tu trebuie să te răstignești împreună cu Hristos, Cel ce e răstignit, să pătimești împreună cu Cel ce a pătimit, pentru ca astfel să fii preaslăvit împreună cu Cel ce S-a preaslăvit.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre paza inimii, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 290
„Să aibă totdeauna înaintea ochilor smerenia, viața și purtarea Domnului ca pe un exemplu pururea viu. Se cuvine, mai întâi, ca acela care se apropie de Domnul să se silească să facă binele, chiar dacă inima lui nu vrea; să aștepte cu credință neșovăielnică mila Lui, să se silească să fie îndurător, să aibă inimă milostivă, iar atunci când este disprețuit să fie îndelung-răbdător și să nu se indigneze, precum spune Apostolul: Iubiților, nu vă răzbunați singuri (Romani 12, 19). De asemeni, să se silească spre rugăciune, dacă n-a primit darul rugăciunii de la Duhul. Și văzând Dumnezeu că într-atâta se luptă, că se forțează să săvârșească binele chiar dacă inima lui nu vrea să facă aceasta – îi dă lui rugăciunea cea adevărată a lui Hristos, îi dă duhul îndurării, bunătatea cea adevărată și, într-un cuvânt, îi dă roada Duhului.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, pp. 633-634
„Dacă vrea cineva să vină după Mine. Nu silesc, nu constrâng, ci las pe fiecare să fie stăpân pe voința sa. De aceea-și spun: Dacă vrea cineva. Chem la bine, nu la rău și la greu; nu la pedeapsă sau osândă, ca să constrâng. Însăși natura lucrului spre care vă chem este în stare să vă atragă. Grăindu-le acestea, Hristos îi atrăgea la El și mai mult. Cel care întrebuințează sila de multe ori îndepărtează; dar cel care-l lasă pe ascultător să fie el stăpân pe el însuși, îl atrage mai mult. Cuvântul bun e mai puternic decât constrângerea. De aceea și Hristos spunea: Dacă vrea cineva. Mari sunt bunătățile pe care vi le dau, le spune Hristos. Sunt atât de mari încât voi, de buna voastră voie, veți alerga spre ele!”
Sursa: http://ziarullumina.ro.