Nașterea Domnului

Mitropolitul Anthony Bloom

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

În unul din textele Sfintei Scripturi se spune că până la venirea Domnului omenirea a decăzut atât de mult de-a lungul veacurilor, încât s-a ajuns ca omul să-și piardă legătura cu Dumnezeu, iar comuniunea între Dumnezeu și om să ajungă foarte slabă. Apostolul Pavel spune că de acum înainte (după Învierea Domnului), întreaga creație așteaptă cu nerăbdare ultima venire și descoperirea Fiului lui Dumnezeu în lume, la a Doua Venire, adică așteaptă clipa în care omul va deveni cu adevărat om, cu deplinătatea, cu toată frumusețea și slava care cuprinde această menire a sa.

În ziua în care sărbătorim Nașterea lui Hristos, întruparea Fiului lui Dumnezeu, putem vedea că a venit începutul unei noii epoci. Epoca în care omenirea decăzuse și îmbătrânise (din pricina călătoriei ei de-a lungul veacurilor), epoca în care Dumnezeu, ca un Atotputernic, deși pricinuia teamă, însă se afla departe de om, a ajuns la sfârșit. „DUMNEZEU ESTE ÎN MIJLOCUL NOSTRU”, acesta este înțelesul cuvântului „EMANUIL”, adică Dumnezeu se află printre noi. De atunci lumea nu mai este la fel, ci locuim într-o lume în care Dumnezeu este printre noi, este puterea vitală, insuflarea, viața însăși. Veșnicia deja a venit. Și tocmai acesta este motivul pentru care Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, în Cartea sfântă a Apocalipsei, spune că Hristos este „sfârșitul”, folosind în limba greacă nu genul neutru, care ar fi fost corect gramatical, ci genul masculin, deoarece în cuvântul sfârșit nu se redă sensul unei anumite clipe din timp, nici sensul fapt săvârșit, ci „Sfârșit” este Domnul Cel ce vine.

Cu toții așteptăm ziua în care Domnul se va întoarce cu slavă, la sfârșitul istoriei, când se va face judecata omenirii de la început, când Dumnezeu va fi toate (adică singura realitate și singura referire pentru toate). Deja Dumnezeu se află printre noi și avem optica menirii pe care o are omul și ce poate deveni, având comuniune cu Dumnezeu.

Dumnezeu ne oferă dragostea Sa. Dumnezeu Se oferă pe El Însuși – nu numai prin mijlocirea Cinstitelor Daruri în Taina Dumnezeieștii Euharistii -, ci prin toate modurile puternice. Este gata să intre în viața noastră, să ne umple inimile, să Se „întronizeze” în mintea noastră, să povățuiască voința noastră, astfel încât să se identifice cu voia Sa. Dar pentru ca să se facă aceasta, pentru ca să-I îngăduim noi să o facă, trebuie să ne predăm Lui, trebuie să răspundem dragostei cu dragoste, credinței pe care o are El în noi cu credință, adică trebuie să avem încredere în El și onestitate față de El. Și astfel, încet-încet, fiecare dintre noi și toți împreună, în armonie, vom deveni Împărăția cea preaputernică a lui Dumnezeu care vine, începutul plinătății vremii și începutul slăvitei și definitivei biruințe.

Nu se merită să ne nevoim pentru acest scop? Nu se merită să ne întoarcem de la orice care ne îndepărtează de la deplinătatea la care poate ajunge ființa noastră, orice care ne îndepărtează de aproapele nostru, orice care ne îndepărtează de Dumnezeu, și să ne întoarcem în noi înșine, devenind de acum înainte oameni noi?

Așadar, acum când deja s-a făcut începutul și, într-un anumit fel, și sfârșitul prezentului chip al lumii, adică Hristos este deja printre noi, să facem următoarele: Să biruim toate principiile acestei vieți care nu sunt folositoare și nu au vreo valoare reală pentru noi și pentru destinația noastră și să ne întoarcem la Dumnezeu triumfător, ca să ne schimbe viața.

Slăvit să fie Dumnezeu pentru dragostea Sa ce o are pentru noi! Slăvit să fie Dumnezeu pentru credința ce o are față de noi, pentru mântuirea noastră și pentru nădejdea pe care și-a pus-o în noi! Amin.

Total
30
Shares
Previous Post

Despre neascultare si încăpățânare

Next Post

Însemnătatea pentru om a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu

Related Posts