Evanghelia zilei (Matei 20, 17-28)

Cererea mamei fiilor lui Zevedeu

„În vremea aceea, suindu-Se la Ierusalim, Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece Ucenici și le-a spus lor pe cale: Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor și-L vor osândi la moarte; și Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească și să-L biciuiască și să-L răstignească, dar a treia zi va învia. Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se și cerând ceva de la El. Iar El i-a zis: Ce voiești? Ea a zis Lui: Zi ca să șadă acești doi fii ai mei unul de-a dreapta și altul de-a stânga Ta, întru Împărăția Ta. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu știți ce cereți. Puteți, oare, să beți paharul pe care-l voi bea Eu și cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezați? Ei I-au zis: Putem. Și El a zis lor: Paharul Meu îl veți bea și cu botezul cu care Eu Mă botez vă veți boteza, dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. Și, auzind, cei zece s-au mâniat pe cei doi frați. Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis: Știți că ocârmuitorii păgânilor domnesc peste ei și cei mari îi stăpânesc. Nu tot așa va fi între voi, ci acela care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru; și cel care între voi va vrea să fie cel dintâi să vă fie vouă slugă, după cum și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți.”


Smerenia – începutul întregii filosofii

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia III, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 44-45

„Dacă vrei deci să faci mari faptele tale bune, nu le socoti mari, și atunci vor fi mari! Așa spunea și sutașul: Nu sunt vrednic să intri sub acope­rișul meu (Matei 8, 8). De aceea a ajuns vrednic și mai minunat decât toți iudeii. Tot așa a spus și Pavel: Nu sunt vrednic să mă numesc apostol (I Corinteni 15, 9); de aceea a ajuns primul dintre toți apostolii. Tot așa spunea și Ioan Botezătorul: Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei Lui (Marcu 1, 7); de aceea a și fost prietenul Mirelui, iar Hristos a atras asupra capului Lui mâna, despre care Ioan a spus că este nevrednică să-I dezlege încăl­ță­mintea. Tot așa a spus și Petru: ieși de la mine că sunt om păcătos (Luca 5, 8); de aceea a ajuns temelia Bisericii. Nimic nu este atât de plăcut lui Dumnezeu cât a te număra printre cei din urmă. Acesta este începutul întregii filozofii. Omul smerit și cu inima zdrobită nu umblă după slava deșartă, nu se mânie, nu piz­mu­iește pe aproapele, nu are nicio altă patimă. Nu putem să ridicăm mâna împotriva cuiva, oricât ne-am strădui, dacă mâna ni-i zdrobită; tot așa, dacă ni-i sufletul zdrobit, nu putem să ne îngâmfăm, chiar dacă nenumărate patimi ne-ar porni spre mândrie. Când jelim o pagubă materială alungăm din suflet toate celelalte patimi sufletești; ei bine, cu mult mai mult ne vom bucura de această filosofie dacă ne jelim păcatele.” 

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Previous Post

Apostolul zilei (I Corinteni 14, 6-19)

Next Post

Locul de muncă poate fi o luptă pentru demnitate și mântuire

Related Posts
Total
0
Share