Smochinul uscat
„În vremea aceea a intrat Iisus în Templu și i-a alungat pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Și a zis lor: Scris este: «Casa Mea, casă de rugăciune se va chema», iar voi o faceți peșteră de tâlhari! Și au venit la El în Templu orbi și șchiopi și i-a făcut sănătoși. Și, lăsându-i, a ieșit afară din cetate, la Betania, și noaptea a rămas acolo. Dimineața, a doua zi, pe când Se întorcea în cetate, a flămânzit; și, văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și i-a zis: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, Ucenicii s-au minunat, zicând: Cum de s-a uscat smochinul îndată?”
Casa lui Dumnezeu – Biserica
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VII-a, Cap. V, 29.3.-29.4., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 492-493
„Dacă prin sfințenie se înțelege și Dumnezeu Însuși și se înțelege și clădirea înălțată în cinstea Lui, cum să nu numim în chip propriu sfințenie Biserica lui Dumnezeu, care este sfântă și-i ridicată spre cinstirea lui Dumnezeu pe temeiul cunoașterii Lui, care nu-i zidită cu o tehnică obișnuită, nici împodobită de mâna unui șarlatan, ci-i făcută Templu prin voința lui Dumnezeu? Eu nu numesc Biserică locul, ci adunarea celor aleși. Adunarea celor aleși este un Templu mai bun, pentru că primește în el măreața vrednicie a lui Dumnezeu. În Biserică este consacrată o ființă vrednică de mult preț; este consacrată Celui Care e vrednic de totul, dar mai bine spus, Celui de Care nimic nu e vrednic, din pricina covârșitoarei Lui sfințenii.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 259
„Și suntem vrednici de cea mai grea pedeapsă, dacă nu pentru alt păcat, apoi pentru nepăsarea ce-o arătăm cât stăm aici în Biserică. Da, în timp ce profeții psalmodiază, apostolii cântă și Dumnezeu ne vorbește, mintea noastră umblă pe afară și aducem aici în Biserică toată zarva treburilor lumești. Nu păstrăm, în timp ce se citesc legile lui Dumnezeu, nici atâta liniște, atâta tăcere, câtă tăcere păstrează spectatorii în teatre când se citesc scrisorile împăratului. În teatre, când se citesc aceste scrisori, se scoală toată lumea în picioare: consulii, prefecții, senatul și poporul; toți ascultă în liniște spusele împăratului; dacă în mijlocul acestei tăceri adânci ar sări cineva și ar începe să strige, fapta lui ar fi socotită o insultă adusă împăratului și i s-ar da cea mai cruntă pedeapsă. (…) Din pricina asta nu suntem chemați numai noi oamenii și toți cei de pe pământ să lăudăm, ci și Îngerii și Arhanghelii și popoarele Cerurilor, zicând cu psalmistul: Binecuvântați pe Domnul toate lucrurile Lui (Psalmi 102, 93).”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Unsprezecea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 397
„(…) Căci e sfânt și locul unde este Hristos.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
