Alungarea schimbătorilor de bani
„În vremea aceea a intrat Iisus în Templu și a alungat pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Și a zis lor: Scris este: «Casa Mea, casă de rugăciune se va chema», iar voi o faceți peșteră de tâlhari! Și au venit la El în Templu orbi și șchiopi și i-a făcut sănătoși. Și, lăsându-i, a ieșit afară din cetate, la Betania, și noaptea a rămas acolo. Dimineața, a doua zi, pe când Se întorcea în cetate, a flămânzit; și, văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și i-a zis: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum de s-a uscat smochinul îndată?”
Tratamentul „iubirii de arginți”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 242
„Dacă am voi să o biruim, nimic nu ne mai împiedică să scăpăm de această nebunie și odată cu ea să smulgem din suflet și să tăiem toate patimile pierzătoare. Să nu socotiți că este lucru greu și împovărător să disprețuiți banii! Când mă gândesc că mulți oameni, pentru o ambiție goală și fără de folos, cheltuiesc mulți talanți de aur pe ceea ce nu trebuie, ci ca să culeagă laude de la oameni; (…) când mă gândesc iarăși la alții, prinși de rătăcirea filosofiei grecești, dar îndrăgostiți și ei de laudele oamenilor, pentru dobândirea cărora se străduiesc cât pot, se despart de toate averile lor, își păstrează pentru ei numai toiagul și mantaua de filosof și așa o duc toată viața, preferând să îndure orice oboseală și orice necaz numai ca să fie lăudați de oameni; deci, când mă gândesc la toți aceștia, nu știu ce cuvânt de apărare sau ce iertare mai putem noi avea când nu vrem să ne despărțim nici de cea mai mică parte din averile noastre pentru porunca dată nouă de Dumnezeu și pentru slava cea nemuritoare și fără de sfârșit, ci suntem mai răi decât aceia și nici nu ne gândim cât de mare este deosebirea între noi și ei; nu ne gândim că aceia se despart de atâtea averi pentru laudele nefolositoare ale oamenilor, ale celor de aceeași fire cu ei, pe când noi de multe ori nu vrem să dăm celor din nevoi cât de puțin pentru Stăpânul nostru Care ne-a dat și averile noastre și ne-a făgăduit și acele nespuse daruri.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 732
„Așadar, ca să nu ne chinuim zadarnic sufletul, să părăsim dragostea de averi, care ne supără necontenit și niciodată nu poate să tacă, și să ne îndreptăm spre o altă dragoste, care ne face fericiți și are multă ușurință. Să dorim comorile cele de sus! Nici oboseala nu-i atât de mare, iar câștigul, nespus. E cu neputință să nu izbutești când priveghezi cât de cât, când ești cu mintea trează, când disprețuiești averile, după cum neapărat trebuie să pierzi comorile cele de sus când ești robit de averi și înlănțuit de ele.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
