Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Și, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea. El însă, răspunzând, a zis: Nu vreau! Dar apoi, părându-i rău, s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot așa; acesta, răspunzând, a zis: Mă duc, doamne! Dar nu s-a dus. Care dintre aceștia doi a făcut voia tatălui? Zis-au Lui: Cel dintâi. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptății și n-ați crezut în el, dar vameșii și desfrânatele au crezut, iar voi ați văzut și nu v-ați căit nici după aceea, ca să credeți în el.
Pocăința păcătoșilor
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. XIII, 56.1-56.2, 57.1-57.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 143
„Cel care ia iertare de păcate nu trebuie să mai păcătuiască. În afară de prima și singura pocăință de păcate – pocăință de păcatele săvârșite mai înainte, din timpul primei viețuiri, din timpul păgânătății, adică din timpul neștiinței -, stă în fața celor aleși iarăși o pocăință, care curățește locul sufletului de păcatele săvârșite, ca să se întemeieze credința. Cunoscător de inimi (Fapte 15, 8) fiind Domnul și cunoscând mai dinainte cele viitoare, a văzut mai dinainte, de demult și de la început, că omul se schimbă ușor și că diavolul este înșelător și viclean; știa că diavolul, invidiind pe om din pricina iertării păcatelor, va da aleșilor lui Dumnezeu prilejuri de păcate, viclenind, cu multă pricepere, ca și ei să cadă cum a căzut el. Dumnezeu, fiind mult-îndurător, a dat încă o pocăință, a doua pocăință, celor care cad în păcate, deși sunt credincioși, pentru ca să mai poată avea o pocăință, care nu aduce părere de rău (II Corinteni 7, 10), acela care după chemare a fost ispitit, fiind silit sau înșelat. Că dacă păcătuim de bună voie după ce am luat cunoștință de adevăr, nu mai rămâne jertfă pentru păcate, ci așteptarea înfricoșătoare a judecății și iuțimea focului, care va mistui pe cei potrivnici (Evrei 10, 26-27).”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 61
„Cei ce s-au făcut propovăduitori ai adevărului și liturghisitori ai harului, care de la început și până la noi, fiecare în timpul lui, ne-au lămurit nouă voia lui Dumnezeu, spun că nimic nu e atât de iubit și de plăcut lui Dumnezeu ca întoarcerea oamenilor spre El cu pocăință adevărată.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Despre înălțarea minții, 10, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 318
„Dumnezeu este bun, iubitor de oameni și milosârd și așteaptă îndelung pocăința fiecăruia dintre păcătoși. El face sărbătoare cerească din întoarcerea păcătoșilor. Pentru că zice: Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește (Luca 15, 10).”
Simeon Monahul, Cuvinte pentru străpungerea inimii, Cuvântul I, Ed. Deisis, Sibiu, 2009, pp. 24-25
„Ai păcătuit? Pocăiește-te! Nu mai adăuga! Pune început și pocăiește-te pentru cele trecute. Spune-I Domnului fărădelegile tale și să nu te rușinezi; căci zice înțelepciunea: Este o rușine care aduce păcat, și este o rușine spre slavă și har (Isus Sirah 4, 21). Cine-și ascunde necucernicia nu va propăși, dar cine și-o face cunoscută și o vădește va fi iubit. Adu-ți aminte de cuvântul prorocului (David) și nu fi nepăsător, ci pocăiește-te, căci zice: Că eu fărădelegea mea o voi vesti, și mă voi îngriji pentru păcatul meu (Psalmul 37, 18). Căci este iubitor de oameni ca să ierte păcatele și neranchiunos și nu va ține minte cele rele, fiindcă El a zis prin prorocul: Întoarceți-vă la Mine din toată inima voastră și rupeți-vă inimile voastre și veșmintele voastre (Ioil 2, 12), și iarăși același proroc zice: Și vă întoarceți la Domnul Dumnezeul vostru, că este milostiv și îndurat și Îi pare rău pentru răutăți (Ioil 2, 13). De aceea atotticăloase suflete pocăiește-te până când calci (poruncile). Nu înțelegi? Nu știi că lucru rău este încălcarea (poruncii)? Căci prin ea a căzut din Împărăție Saul și Duhul Sfânt S-a depărtat de la el, iar un duh rău și necurat l-a înăbușit (1 Regi 16, 14). Prin ea chivotul lui Dumnezeu a fost luat de cei de altă seminție, pentru că fiii lui Eli preotul au călcat legea; aceștia au pierit cumplit în război, iar tatăl lor a pierit odată cu fărădelegile lor, pentru că nu i-a povățuit (1 Regi 4). Prin ea a căzut din împărăție Solomon, căci zice (Scriptura): a luat femei din neamurile despre care Domnul i-a oprit pe fiii lui Israel zicând: Să nu intrați la ei și ei să nu intre la voi, ca să nu vă abateți. Și a zis Domnul lui Solomon: «Pentru că s-au făcut aceste lucruri cu tine și n-ai păzit poruncile Mele și ordinele pe care ți le-am poruncit, voi rupe împărăția ta din mâna ta și o voi da robului tău» (3 Regi 11, 1). Fericit deci cel ce păzește porunca, care nu s-a abătut de la ea pe calea lui nici la dreapta, nici la stânga și care a păzit îndreptările Domnului; acest lucru va fi bun pentru cele de apoi; precum a zis Domnul prin prorocul (Moise): Și acum dacă veți auzi în auz glasul Meu și veți păzi legământul Meu, veți fi un popor al Meu dintre toate neamurile (Ieșirea 19, 5); căci eu sunt Domnul Dumnezeul tău, un Dumnezeu gelos, care celor ce Mă urăsc le atribui păcatele părinților până la a treia și a patra generație, și celor ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele le fac milă la mii (Deuteronom 5, 9-10), și iarăși: Dacă vei auzi cu auzul glasul Meu și vei face toate câte îți spun, atunci dușmănind voi dușmăni pe dușmanii tăi și voi sta împotriva celor ce stau împotriva ta, căci va merge înaintea ta Îngerul Meu, Conducător al tău (Ieșirea 23, 22–23). Fericiți deci cei ce păzesc porunca Lui, pentru că aceștia nu se vor lipsi de tot binele, ci se vor încununa cu slavă și fii ai Celui Preaînalt se vor chema.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
