Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi)
Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. Când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători ca să ia partea lui de roade. Dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis alți slujitori, mai mulți decât cei dintâi, și au făcut acelora tot așa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor rușina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și să avem noi moștenirea lui. Și, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie și l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceștia răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la vremea lor. Zis-a lor Iisus: Oare n-ați citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta și este lucru minunat în ochii noștri“? De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va zdrobi.
Iertarea de vrăjmași – o atitudine dumnezeiască
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 347-348
„Gândește-te, iubite, cât e de mare virtutea aceasta a iubirii de dușmani din răsplătirile pe care le-a făgăduit Dumnezeul universului celor care săvârșesc această virtute. După ce a spus: Iubiți pe dușmanii voștri, binecuvântați pe cei ce vă prigonesc, rugați-vă pentru cei ce vă supără (Matei 5, 44), a adăugat, pentru că poruncile atingeau chiar cea mai înaltă culme a virtuții: Ca să fiți asemenea Tatălui vostru celui din ceruri, că răsare soarele Lui peste răi și buni și plouă peste drepți și nedrepți (Matei 5, 45). Ai văzut cu cine se aseamănă, după puterile omenești, cel care nu numai că nu se răzbună pe dușmani, dar chiar se străduiește să se roage pentru ei? Să nu ne lipsim, dar, din pricina trândăviei noastre, de niște daruri ca acestea și niște răsplătiri care depășesc orice cuvânt, ci în tot chipul să căutăm să săvârșim virtutea aceasta, silind și învățând cugetul nostru să se plece poruncii lui Dumnezeu. De aceea și eu am făcut acest îndemn, am vorbit de pilda aceasta, am arătat cât de mare e această virtute și cât câștig avem de pe urma ei, tocmai pentru ca, atât cât mai este încă vreme, fiecare din noi să-și dea toată silința, dacă are vreun dușman, să se împace cu el, arătându-i multă dragoste. Să nu-mi spui mie că l-ai rugat o dată și de două ori și n-a vrut să se împace. Dacă facem lucrul acesta din toată inima, apoi nu vom înceta până ce nu-l vom birui cu stăruința noastră mare, până nu-l vom atrage și până ce nu-i vom face să lase ura ce ne-o poartă. Crezi că îi faci cu asta aceluia vreun bine? Nu! Nouă ne facem bine! Cu fapta aceasta atragem bunăvoința lui Dumnezeu asupra noastră, dobândim mai dinainte iertare de păcate și dobândim multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu. Dacă ne vom împăca cu dușmanii noștri, vom putea să ne apropiem cu conștiință curată de această sfântă și înfricoșătoare masă și să rostim cu îndrăznire cuvintele acelea cuprinse în rugăciunea ce o spunem când ne împărtășim.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXIV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 5
„(…) să nu ne supărăm pe cei care ne fac rău – (…) aceasta este cea mai înaltă filosofie.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
