Evanghelia zilei (Matei 24, 3-35)

„În vremea aceea, șezând Iisus pe Muntele Măslinilor, au venit la El Ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, iar pe mulți îi vor amăgi. Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă speriați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârșitul. Căci se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și vor fi foamete și cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulți se vor sminti și se vor vinde unii pe alții și se voi urî unii pe alții. Și mulți proroci mincinoși se vor ridica și vor amăgi pe mulți. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Și se va propovădui această Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul. Deci, când veți vedea «urâciunea pustiirii», ce s-a zis prin Daniel Prorocul, stând în locul cel sfânt – cine citește să înțeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-și ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina. Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile. Atunci, dacă vă va zice cineva: Iată, Hristos este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, dacă vă vor zice vouă: Iată, este în pustie, să nu ieșiți; iată, este în cămări, să nu credeți. Căci precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe Îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învățați de la smochin pilda: Când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze, cunoașteți că vara este aproape. Asemenea și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, la uși. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”


Să ne ferim de cei înșelători!

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIII-a, 45, în Părinți și Scriitori Bisericești 1994, vol. 53, p. 256

„Mântuitorul nostru ne sfătuiește să ne ferim de cei vicleni, care ne amăgesc cu plăceri blânde la chip și cu alte lucruri fățarnice, dar deșertăciuni, care ne atrag către ambiții, onoruri, lăcomie, bogăție, către trufia puterii.” 

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXXV-XXXVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 214, 215

„Prezența celor buni și răi poate fi cunoscută ușor cu ajutorul lui Dumnezeu. Fiindcă vederea Sfin­ților nu are nimic tulbure în ea. Acela nu se va sfădi, nu va striga, nici nu va auzi cineva glasul din ea (Isaia 42, 2). Ci e așa de liniștită și de blândă, că îndată aduce în suflet bucuria noastră și puterea lui Dumnezeu Tatăl. Căci gândurile produse de el rămân netulburate și neînviforate și sufletul luminându-se privește prin sine însuși pe cele care se arată și e cuprins de dorul de cele dumnezeiești și de cele viitoare, și de voința de a se uni cu ei. Și chiar dacă unii, ca oameni, se tem de vederea celor bune, cei ce se arată depărtează de la ei temerea prin însăși iubirea lor, cum a făcut Gavriil cu Zaharia (Luca 1, 12) și Îngerul ce s-a arătat femeilor la mormânt (Matei 28, 5) și cel ce a spus păstorilor în Evanghelie: Nu vă temeți (Luca 2, 10). De aceea temerea lor nu e din frica sufletului, ci din recunoașterea prezenței celor înalte. Așa este vederea de care se împărtășesc Sfin­ții. Iar năvala și nălucirea pricinuită de cei răi e cu bătăi, cu sunete și cu strigăte, ca mișcarea tinerilor fără minte și a tâlharilor. Din acestea îndată se nasc frica sufletului, tulburarea și neorânduiala gândurilor, tristețea, ura față de cei ce se nevoiesc, plictiseala, supărarea…” 

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Previous Post

Triumful simbolic din Duminica Floriilor

Next Post

Părintele Iustin Pârvu despre Radu Gyr

Related Posts
Total
0
Share