Duminica a 16-a după Rusalii (Pilda talanților)
Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a dat pe mână avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. De asemenea, și cel cu doi a câștigat alți doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit și stăpânul acelor slugi și a făcut socoteala cu ele. Și, apropiindu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă! Peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se și cel cu doi talanți, a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă! Peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat. De aceea, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Și răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii Mei schimbătorilor de bani, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. Luați, deci, de la el talantul și dați-l celui care are zece talanți. Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă!
Nu vă lipiți inima de bogății!
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XXI-a, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 305-306
„Dacă voim să străbatem fără de primejdie drumul vieții ce ne stă în față, dacă voim să înfățișăm lui Hristos sufletul împreună cu trupul, lipsite de rușinea rănilor pricinuite de diavol, dacă voim să primim cununile de biruință, trebuie să rotim necontenit, cu luare-aminte de jur împrejur, ochii sufletului nostru, să punem sub bănuială toate cele ce ne desfată; să le îndepărtăm îndată; trebuie să nu ne lipim sufletul de nimic, nici chiar dacă aurul ar sta grămadă înaintea noastră și ar fi gata să ajungă în mâinile celor ce-l voiesc – că spune Scriptura: Ca apa de-ar curge bogăția, nu vă lipiți inima de ea (Psalmi 61, 10), nici chiar dacă pământul ar odrăsli toată desfătarea și ne-ar pune la îndemână locuințe luxoase (că iarăși spune Scriptura: Cetatea noastră este în cer, de unde așteptăm Mântuitor, pe Hristos – Filipeni 3, 20), nici chiar dacă necontenit ne-ar sta în față petreceri, chefuri, beții și mese cu lăutari (că tot Scriptura spune: Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune – Ecclesiast 1, 2), nici chiar dacă ni s-ar oferi frumusețile trupurilor, locuite de suflete desfrânate (că spune înțeleptul: Fugi din fața femeii ca din fața șarpelui – Înț. Sir. 21, 2), nici chiar dacă ni s-ar pune la îndemână funcții înalte, conduceri de popoare, roi de însoțitori și de lingușitori, nici chiar dacă ni s-ar oferi tron înalt și strălucit, popoare și cetăți gata de bunăvoie să ne slujească și să ni se supună nouă (că Tot trupul, spune Scriptura, este ca iarba și toată slava omului, ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba și floarea a căzut – Isaia 40, 7-8). În dosul tuturor acestor ispite atât de încântătoare stă prigonitorul obștesc al neamului omenesc și așteaptă ca, ademeniți cândva de cele văzute, să ne abatem din calea dreaptă și să cădem în cursa lui. Trebuie să ne temem mult ca nu cumva, apropiindu-ne fără băgare de seamă de ele și cu gândul că plăcerea pricinuită de desfătare n-are în ea nimic vătămător, să înghițim, la cea dintâi gustare, cârligul ascuns al vicleniei și apoi să fim, cu voia și fără voia noastră, legați de diavol și trași pe nesimțite de plăceri spre moarte, înfricoșătorul sălaș al tâlharului. Este deci de neapărată trebuință, fraților, și folositor nouă tuturor să ne pregătim ca drumeții și alergătorii: să ne ușurăm, prin orice mijloc, sufletele pentru drum; să ne grăbim spre sfârșitul căii noastre, fără să ne uităm înapoi. Nimeni să nu-și închipuie că sunt născocitor de cuvinte noi când numesc acum «cale» viața omenească; că și profetul David tot așa a numit viața. Uneori spune: Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului (Psalmi 118, 1); alteori strigă către Stăpânul său: Depărtează de la mine calea nedreptății și cu legea Ta mă miluiește (Psalmi 118, 29); uneori laudă grabnicul ajutor dat de Dumnezeu celor prigoniți și, cântând cu bucurie din liră, zice: Cine este Dumnezeu afară de Dumnezeul nostru? (Psalmi 17, 34).”
Sursa: http://ziarullumina.ro
