Iisus în casa lui Simon Leprosul
„În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă. Și văzând Ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați, și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și, de atunci, căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor.”
Lacrimile pocăinței
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XV, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 176-177
„Deși toți oamenii socot că trebuie invidiați cei ce sunt necontenit veseli, totuși Hristos, în loc să-i fericească pe aceștia, îi fericește pe cei mâhniți, pe cei săraci, pe cei ce plâng, spunând așa: Fericiți cei ce plâng (Matei 5, 4), cu toate că toți oamenii îi nefericesc pe aceștia. De aceea Hristos, înainte de a da aceste învățături, a făcut minuni, pentru ca să găsească crezământ cuvintele Sale. Și iarăși, în această fericire Hristos n-a vorbit îndeobște de cei care plâng pentru fel de fel de pricini, ci de cei ce plâng pentru păcatele lor.
(…) Dacă cei care plâng moartea copiilor sau a soției sau a unei rude nu mai iubesc, în timpul durerii lor, nici banii, nici trupurile, nu se mai dau în vânt după slavă, nu-i mai supără ocările altora, nu mai sunt măcinați de invidie și nu mai sunt asaltați de nicio altă patimă, că jalea și plânsul pun stăpânire desăvârșită pe sufletul lor, apoi mai multă filozofie decât aceasta vor arăta cei ce-și plâng păcatele lor, așa cum trebuie să le plângă.
– Și care le e răsplata?
Că aceia se vor mângâia (Matei 5, 4).
Unde se vor mângâia?
Și aici și dincolo pentru că porunca aceasta este împovărătoare și grea, Hristos a făgăduit să dea ceea ce o face mai cu seamă ușoară.
Deci, dacă vrei să te mângâi, plângi!
Să nu socotești enigmă cuvintele acestea!
De-ar veni asupră-ți volburi de supărări, vei fi deasupra tuturora, dacă Dumnezeu te mângâie. Că Dumnezeu dă totdeauna cu mult mai multe răsplătiri decât dureri. Așa face și aici: fericește pe cei ce plâng, nu după vrednicia plânsului lor, ci după iubirea Sa de oameni. Cei care plâng își plâng păcatele; iar acestora le e îndestulător că au dobândit iertare și dezvinovățire. Dar pentru că Dumnezeu este iubitor de oameni nu-Și mărginește răsplata numai la izbăvirea de muncile iadului, nici numai la iertarea de păcate, ci îi fericește pe cei ce-și plâng din inimă păcatele și le dă multă mângâiere.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
