Vor veni clipe când chiar și ceea ce te făcea vesel sau această mică rugăciune ce îți dădea nădejde nu va mai exista. Și această credința a ta sfâșiată, care când se pierdea, când era rănită și slabă, dar pe care o aveai în inima ta, nu va fi de ajuns ca să te ridice.
Atunci vei trăi cel mai înfricoșător martiriu, cea mai mare încercare a vieții tale. Să rabzi, să vină Acela sau să pui în locul Lui un alt dumnezeu mincinos?
Ia gândește-te, ce ai iubit? Pe El sau cele care ți le dădea, care de îndată ce le-ai pierdut pe acelea, L-ai uitat și pe El și ai întors pagina în istoria dragostei tale? Și totuși iubire înseamnă să stăruiești, să-l dorești și să-l aștepți pe celălalt, chiar și atunci când va înceta să fie „vrednic de iubire”.
Credința și dragostea se zidesc pe cea mai adâncă lipsă.
„Cât de mult te-am iubit, niciodată nu vei afla…”.
preot Liviu
