Răstignirea Mântuitorului
„În vremea aceea, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Și, legându-L, L-au dus și L-au predat dregătorului Ponțiu Pilat. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că Iisus a fost osândit, s-a răzgândit și a adus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți, zicând: Am greșit, vânzând sânge nevinovat. Iar ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea. Și el, aruncând arginții în Templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria Templului, deoarece sunt preț de sânge. Și ținând ei sfat, au cumpărat cu ei Țarina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea s-a numit țarina aceasta Țarina Sângelui până în ziua de astăzi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia Prorocul, care zice: «Și au luat cei treizeci de arginți, prețul Celui prețuit, pe care L-au prețuit fiii lui Israel, și i-au dat pe Țarina Olarului, după cum mi-a spus mie Domnul». Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Și L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu ești Împăratul iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici. Și la învinuirile aduse Lui de către arhierei și bătrâni, nu răspundea nimic. Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta? Și nu i-a răspuns lui niciun cuvânt, încât dregătorul se mira foarte mult. Iar la sărbătoarea Paștilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulțimii un întemnițat, pe care-l voiau. Și aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba. Deci, fiind ei adunați, Pilat le-a zis: Pe cine voiți să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, Care se zice Hristos? Că știa că din invidie L-au dat în mâna lui. Și pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului Aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El. Însă arhiereii și bătrânii au îndemnat mulțimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Dar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe care din cei doi voiți să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba. Și Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, Care se cheamă Hristos? Toți au răspuns: Să fie răstignit! A zis iarăși Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau și ziceau: Să fie răstignit! Și, văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai mare tulburare se face, luând apă, și-a spălat mâinile înaintea mulțimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Acestui Drept. Voi veți vedea. Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri! Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit și L-a dat să fie răstignit. Atunci ostașii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta și, dezbrăcându-L de hainele Lui, I-au pus o hlamidă roșie. Și împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap și în mâna Lui cea dreaptă, trestie; și, îngenunchind înaintea Lui, își băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, Împăratul iudeilor! Și scuipând asupra Lui, au luat trestia și-L băteau peste cap. Iar după ce L-au batjocorit așa, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească. Și ieșind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui. Și venind la locul numit Golgota, care înseamnă «Locul Căpățânii», I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; și, gustând, nu a voit să bea. Iar după ce L-au răstignit, au împărțit hainele Lui aruncând sorți, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de prorocul: «Împărțit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămașa Mea au aruncat sorți». Și ostașii, șezând, Îl păzeau acolo. Iar deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, împăratul iudeilor. Atunci au fost răstigniți împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta și altul de-a stânga. Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniți Îl hulea zicând: Dacă ești Tu Hristosul, mântuiește-Te pe Tine Însuți și pe noi. Dar celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă? Și noi, pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut niciun rău. Și zicea lui Iisus: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta. Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai! Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-și capetele și zicând: Tu, Cel ce dărâmi Templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! Asemenea și arhiereii, bătându-și joc de El, împreună cu cărturarii și cu bătrânii, ziceau: Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El. S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu. Iar de la ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Elí, Elí, lamá sabahtaní?, adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Însă unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta. Atunci unul dintre ei, alergând îndată și luând un burete, l-a umplut de oțet și, punându-l într-o trestie, I-a dat să bea. Iar ceilalți ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască. Dar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul. Și iată, catapeteasma Templului s-a sfâșiat în două de sus până jos și pământul s-a cutremurat, și pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis și multe trupuri ale Sfinților adormiți au înviat și, ieșind din morminte, după Învierea Lui, au intrat în sfânta cetate și s-au arătat multora. Iar sutașul și cei care împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte tare și au zis: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ridice. Deci, au venit ostașii și au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi și ale celuilalt care era răstignit împreună cu el. Dar, venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată au ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut a mărturisit și adevărată este mărturia lui; și acela știe că spune adevărul, ca și voi să credeți. Căci s-au făcut acestea ca să se împlinească Scriptura: «Nu I se va zdrobi nici un os». Și iarăși altă Scriptură zice: «Vor privi la Acela pe Care L-au împuns». Și erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care erau Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și a lui Iosi, și mama fiilor lui Zevedeu. Și, făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care și el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut Trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea Trupul. Și Iosif, luând Trupul, l-a înfășurat în giulgiu curat de in și l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, și, prăvălind o piatră mare la ușa mormântului, s-a dus. Iar Maria Magdalena și cealaltă Marie erau acolo, șezând în fața mormântului.”
Răstignirea Domnului
Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. IV, XXI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 116-117
„Pentru ce însă, va zice cineva, dacă era nevoie să dea trupul Său morții pentru toți, nu l-a dat pe acesta simplu ca orice om, ci a mers până la răstignire? Căci se cuvenea mai degrabă să-Și dea trupul în mod cinstit, decât să sufere această moarte de ocară. Ia seama cât de omenească este această întrebare. Căci ceea ce s-a petrecut cu Mântuitorul a fost cu adevărat lucru dumnezeiesc și vrednic, pentru multe motive, de Dumnezeirea Sa. Întâi, pentru că moartea ce le vine oamenilor, le vine din slăbiciunea firii lor. Căci neputând să dureze mult timp, ei se desfac cu vremea. De aceea le vin și boli și mor din slăbiciune. Dar Domnul nu a fost slab, ci a fost Puterea și Cuvântul lui Dumnezeu și Viața însăși. Deci, dacă ar fi murit undeva retras și Și-ar fi depus trupul, după obiceiul oamenilor, într-un pat, s-ar fi socotit că a pătimit și El aceasta din slăbiciunea firii, neavând nimic mai mult decât ceilalți oameni. Dar, de vreme ce era Viața și Cuvântul lui Dumnezeu și trebuia să sufere o moarte pentru toți, fiindcă pe de o parte Viața și Puterea lui Dumnezeu întărea trupul în Sine; dar pe de alta trebuia să treacă prin moarte, nu Și-a luat de la Sine prilejul de a aduce această jertfă, ci de la alții. Căci Domnul nu avea de ce să Se îmbolnăvească, având să tămăduiască bolile altora și nu avea de ce să-I slăbească trupul Lui, când prin el dă putere slăbiciunilor altora. Pentru ce, deci, nu a împiedicat și moartea Sa, cum a împiedicat boala? Fiindcă pentru aceasta a luat trup și fiindcă nu s-a cuvenit să împiedice moartea de la El, ca să nu împiedice și Învierea.”
Sfântul Teodor Studitul, Cateheza 73, Catehezele mici, Doxologia, Iași, 2018, pp. 297-299
Frați și părinți, amintindu-ne Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, pururea ne străpungem sufletul, dar mai ales în aceste zile, în care fiecare dintre ele a fost săvârșită. Dar care sunt acestea? Sfatul ucigaș împotriva Lui, adunarea iudaică, sentința morții, înfățișarea la judecata lui Pilat, interogatoriul, cercetarea, pălmuirile, scuipările, ocările, râsetele, urcarea pe cruce, pironirea mâinilor și picioarelor, gustarea fierii, străpungerea coastei și toate celelalte care au strălucit acestora, pe care nu poate lumea să le cuprindă, nici nu poate cineva să le vestească cu vrednicie, nu doar limba omului, ci nici toate limbile îngerilor laolaltă. Să ne gândim, fraților, la această mare și nepovestită taină. Cel ce vădește sfătuirile inimilor, Domnul, și Cel ce cunoaște orice gând al omului, Acesta este Cel ce a fost adus la tribunalul morții. Cel ce poartă toate cu cuvântul puterii Lui, Acesta este Cel ce a fost predat în mâinile oamenilor păcătoși. Cel ce leagă apa din nori și Cel ce o seamănă pe pământ la vreme potrivită și pretutindeni, Acesta este Cel ce a fost dus legat. Cel ce măsoară cerul cu palma și pământul cu pumnul, și toți munții îi cântărește cu cântarul, Acesta este Cel pălmuit de mâna robului. Cel ce împodobește marginile pământului cu felurite flori, Acesta este încununat cu spini de necinste. Cel ce a sădit în Rai pomul vieții, Acesta este Cel ce a fost spânzurat pe lemnul blestemului. O mari și mai presus de fire priveliști! A văzut acestea soarele și s-a ascuns, a văzut luna și s-a întunecat, a simțit pământul și s-a cutremurat, au simțit pietrele și s-au despicat, toată firea s-a schimbat pentru ocările Stăpânului. Apoi și stihiile neînsuflețite și nesimțitoare, ca însuflețite și simțitoare s-au spăimântat și s-au schimbat de frica Domnului și de vederea celor văzute. Iar noi, cei cinstiți cu cuvânt, pentru care Hristos a murit, vom rămâne fără străpungere și fără lacrimi în aceste zile? Și cum nu vom fi mai dobitocești decât dobitoacele și mai nesimțitori decât pietrele? Să nu fie, o, fraților, să nu fie. Ci mai degrabă să fim și noi în uimire schimbați fiind cu bună schimbare în chip cuvenit lui Dumnezeu, să vărsăm lacrimi, să ne jertfim patimile, răbdând ocări peste ocări și lovituri peste lovituri, unele prin supunere, altele prin mărturisire răbdătoare. Nu vedem focul iubirii dumnezeiești? Cine vreodată a locuit în vreo închisoare pentru prietenul său? Cine a răbdat moarte pentru cel iubit? Dar Bunul nostru Dumnezeu nu numai una sau două, ci zeci de mii de pătimiri a răbdat pentru noi, osândiții. Pe bună dreptate, așadar, fericitul Apostol gândindu-se la acestea și fiind în simțirea puternică a iubirii lui Dumnezeu, zicea: Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici Îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru. O astfel de dragoste avea Dumnezeu față de noi, încât pe Fiul Său Unul născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, precum este scris, ci să aibă viață veșnică. În schimbul acestei iubiri, sfinții, pentru că nu aveau nimic să aducă lui Dumnezeu, și-au adus trupurile și sângiurile, în nevoințele și luptele lor, cântând cântarea fericitului David: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Acest cuvânt să-l strigăm și noi, fraților, pururea, slujindu-I Lui cu nesăturată dispoziție a dragostei, silindu-ne iară și iară spre cele mai bune, ca să fim împreună cu sfinții moștenitori ai bunătăților veșnice, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursa: http://ziarullumina.ro
