Evanghelia zilei (Matei 4, 1-11)

Ispitirea Domnului

În vremea aceea Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de către diavol. Şi, după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Atunci, apropiindu-se, ispititorul a zis către El: Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». Atunci diavolul L-a dus în Sfânta Cetate, L-a pus pe aripa templului şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: «Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău». Iar Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău». Apoi diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi l-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor, şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti». Atunci L-a lăsat diavolul şi, iată, îngerii venind la El Îi slujeau.


Dumnezeu îngăduie ispita

Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, trad. din neogreacă: Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 29

„Atunci când vor să ademenească pe cineva, demonii nu se grăbesc. Nu-l îndepărtează de la litera Evangheliei, ci de la duhul ei. În acest chip ne duc ei în rătăcire şi ne întind capcane ascunse. Dacă le-ar spune oamenilor „fugiţi de Hristos”, oamenii s-ar păzi de ei ca de nişte rătăcitori şi pierzători de suflete, dar dacă îi lasă în pace în credinţa lor, încercând să-i rătăcească în numele Evangheliei, lesne încep să surpe construcţia. Şarlatanii se folosesc de numele Evangheliei ca să-şi ascundă planurile viclene”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumenița, Galați, pp. 253-254

„Să nu îngăduim să fim atât de trişti, încât fie să vorbim fără sens, fie să ne cufundăm cu totul în tăcere. S-a abătut asupra noastră vreo ispită sau vreo încercare? Dumnezeu, Care a îngăduit să fim ispitiţi, ştie şi când va înceta ispita. Fiind atotputernic, Dumnezeu poate să ne scape de orice rău atunci când vine vremea, mai ales dacă ne pocăim pentru păcatele noastre şi ne întoarcem aproape de El. (…)  Îi admirăm şi îi cinstim (pe sfinți) pentru că au îndurat cu bucurie primejdii, prigoane, vorbele rele, chinuri şi chiar moartea. I-au împresurat o mie de ispite, iar ei nu s-au întristat. Au trecut prin primejdii nenumărate şi au rămas cu sufletul senin. Au fost duşi la tăiere, iar ei se bucurau. Ceea ce pentru omul de rând este o mare nenorocire – vorbesc acum de pierderea vieţii – pentru ei a fost cea mai mare binecuvântare, fiindcă au cunoscut că pentru robii credincioşi ai lui Dumnezeu moartea nu este decât eliberarea de chinurile pământeşti şi mutarea în veşnicia preadulcei Împărăţii cereşti. Au mai cunoscut, însă, că dacă este nevoie, omul este izbăvit în chip minunat de moartea trupească, atunci când crede şi nădăjduieşte fără să şovăie în pronia lui Dumnezeu.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
58
Shares
Previous Post

Botezul Domnului pe înţelesul copiilor

Next Post

Să ne rugăm și pentru alte situaţii

Related Posts