Fericirile
„În vremea aceea a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor. Și s-a dus vestea despre El în toată Siria și aduceau la El pe toți cei ce se aflau în suferințe, fiind cuprinși de multe feluri de boli și de chinuri, pe demonizați, pe lunatici, pe slăbănogi, și El îi vindeca. Și mulțimi multe mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan. Văzând mulțimile, Iisus S-a suit în munte și, așezându-Se, Ucenicii Lui au venit la El. Și, deschizându-Și gura, îi învăța, zicând: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți veți fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî și vă vor prigoni și, mințind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit și pe prorocii cei dinainte de voi. Voi sunteți sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai este bună, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.”
Fericiți cei ce plâng
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a IV-a despre mulțumire, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 89-90
„Cum se împacă exemplele de mai sus, mi s-ar putea spune, cu cuvintele Apostolului: Bucurați-vă pururea (I Tesaloniceni 5, 16)? Lacrima și bucuria nu se nasc din aceleași pricini: lacrima se naște de obicei când un fapt fără de veste izbește și apasă sufletul ca o lovitură, strâmtorând aerul dimprejurul inimii; bucuria este ca o tresărire a sufletului care se veselește de cele ce s-au întâmplat după voia sa. Din această pricină se și deosebesc semnele trupești ale lacrimilor și ale bucuriei: cei întristați au corpul galben, vânăt și rece, pe când cei veseli au o stare trupească roșu-înfloritoare, aproape să le sară sufletul și să iasă afară de plăcere. Față de acestea, vom spune că plânsul și lacrimile Sfinților luau naștere din pricina dragostei de Dumnezeu. Uitându-se necontenit la Cel iubit și înmulțindu-și de aici bucuria, se îngrijeau și de starea sufletească a semenilor lor; plângeau pentru păcătoși și-i îndreptau cu lacrimile lor. După cum cei ce stau pe țărm suferă împreună cu cei ce sunt pe cale să se înece în mare, dar nu pierd din vedere propria lor siguranță când scapă de la înec pe cei în primejdii, tot așa și cei care suspină pentru păcatele semenilor lor nu-și pierd propria lor veselie; dimpotrivă, își măresc și mai mult bucuria, căci sunt învredniciți de bucuria Domnului datorită lacrimilor vărsate pentru frați.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
