Voi sunteți lumina lumii
„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri. Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce nu se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăția cerurilor; iar cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția Cerurilor.”
Hristos – Lumina cea adevărată
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, omilia 8, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 97-98
„Era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. (Ioan 1, 9)
Nimic nu ne împiedică să aducem și astăzi aceleași cuvinte, de vreme ce mai înainte expunerea dogmelor nu ne-a îngăduit să parcurgem toate cele citite.
Așadar, unde sunt cei care spun că Acesta nu este adevăratul Dumnezeu? Aici este numit Lumina cea adevărată, iar în alt loc, Adevărul în sine și Viața în sine (Ioan 14, 6). Dar aceste cuvinte le vom lămuri mai bine când vom ajunge în acel loc. Acum însă, până să ajungem acolo, trebuie să grăim dragostei voastre cele ce urmează:
Dacă [El] luminează pe tot omul care vine în lume, cum de sunt atâția care au rămas neluminați? Pentru că nu toți au cunoscut cinstirea lui Hristos. Deci, cum luminează El pe tot omul? Atât cât ține de El. Dar, dacă unii de bunăvoie închid ochii minții și nu vor să primească razele acestei lumini, întunecarea nu le vine de la firea luminii, ci de la răutatea lor, pentru că se lipsesc după voia lor de acest dar. Pentru că harul se revarsă peste toți și nu se întoarce nici de la iudeu, nici de la elin, nici de la barbar, nici de la scit, nici de la cel liber, nici de la rob, nici de la bărbat, nici de la femeie, nici de la bătrân, nici de la tânăr (cf. Galateni 3, 28). Vine la toți deopotrivă și îi cheamă la aceeași cinste. Cei care nu vor să se bucure de acest dar să pună pe seama lor această orbire. Atunci când intrarea este deschisă tuturor și nu există nicio opreliște, acei doritori ai răului care rămân afară pier nu din altă pricină decât din cauza propriei lor răutăți.
În lume era, dar nu ca unul contemporan cu lumea. Nici gând! De aceea a adăugat: Și lumea prin El s-a făcut (Ioan 1, 10), ridicându-te iar prin această afirmație la existența mai înainte de veci a Celui Unul-Născut. Cel care aude că totul este făcut de El, chiar de ar fi cu totul nesimțitor, chiar de ar fi vrăjmaș și potrivnic slavei lui Dumnezeu, totuși, vrând-nevrând, va fi nevoit să mărturisească că Făcătorul este mai înainte de lucrările Lui.”
Sursa: http://ziarullumina.ro