Sfinții sunt lumina lumii
„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri. Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce nu se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăția Cerurilor; iar cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția Cerurilor.”
În căutarea sfințeniei
Protosinghel Ioanichie Bălan, Pateric Românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 569-570
„Dorind să ia asupră-și jugul nevoinței călugărești, tânărul Ioan Moroi a cerut sfatul marelui pelerin Gheorghe Lazăr, al cărui ucenic era. Acesta i-a zis:
– Stai un an de zile sub ascultare la Schitul Peștera Ialomicioarei și citește câte o Psaltire în fiecare zi. De vei răbda ispitele vrăjmașului și nu te va amăgi, atunci poți să te faci călugăr.
Deci a petrecut în schit câteva luni de zile, ziua făcând ascultare, iar noaptea priveghind şi citind la Psaltire. Într-o noapte, pe când se ruga în coliba sa din marginea pădurii, a venit un călugăr străin şi i-a zis:
– Ce faci aici, frate Ioane, şi de ce te chinuieşti aşa?
– Părinte, vreau să mă fac călugăr.
– Rău te-ai înşelat. Nu vei putea rămâne în mănăstire. Iată, femeia ta acasă trăieşte cu alţi bărbaţi şi-ţi risipeşte toată averea.
– De unde ştii Sfinţia Ta aceasta? l-a întrebat tânărul tulburat.
– Eu am trăit 40 de ani în pustiul Iordanului şi am primit de la Dumnezeu darul înaintevederii, încât ştiu şi gândurile omului.
– Deci, ce să fac, Părinte, acum?
– Du-te acasă şi fii stăpân pe soţie şi pe avere.
Tânărul Ioan însă avea un gând de îndoială şi s-a apucat să citească la Psaltire. Atunci călugărul acela a început să tremure de frig şi s-a strâns lângă foc. Apoi deodată s-a auzit un trăsnet puternic, iar «pustnicul» s-a făcut nevăzut. Fusese diavolul.
Cuprins de gânduri, tânărul Ioan Moroi a plecat a doua zi spre casă, pătimind multe ispite pe cale. Mai târziu, văzându-l bătrânul Gheorghe Lazăr, i-a spus:
– Nu poţi duce acum jugul călugăriei. Mai rămâi un timp în familie.”
* Ioan Moroi avea să ajungă protosinghelul Ioanichie Moroi, mare Stareț al Mănăstirii Sihăstria. Născut în orașul Zărnești – Brașov, mai întâi s-a căsătorit și a avut doi copii. Apoi, dorind să urmeze lui Hristos, a intrat în nevoința călugărească împreună cu soția și copiii săi.
Sursa: http://ziarullumina.ro.
