Evanghelia zilei (Matei 5, 27-32)

„Zis-a Domnul: Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârșești adulter». Eu însă vă spun: Oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te smintește pe tine, scoate-l și aruncă-l de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. Și dacă mâna ta cea dreaptă te smintește, taie-o și o aruncă de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. S-a zis iarăși: «Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărțire». Eu însă vă spun vouă: Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârșească adulter, iar cine va lua pe cea lăsată, adulter săvârșește.”


Întinarea ochilor

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 219-220

„M-ar putea întreba cineva:
– Dar pentru ce n-a pus hotar și poftei?
– Dacă te-ai uita cu luare aminte, ai vedea că și poftei îi pune mare hotar. Că nu s-a mărginit să spună: Cel care va pofti – pentru că poate pofti și cel ce șade în munți -, ci: Cel care se va uita spre a pofti, adică omul care adună în el însuși pofta, care, fără să-l silească cineva, își bagă fiara în mintea lui potolită. O astfel de poftă nu pornește datorită firii, ci trândăvirii. De altfel și Vechiul Testament o interzicea, spunând: Nu te uita la frumusețe străină. Apoi, ca să nu spui: Ce păcat fac dacă mă uit la o femeie, dar nu cad?, Hristos pedepsește chiar privirea, pentru ca nu cumva, prin această îngă­duință, să prinzi curaj și să cazi în păcat.
– Dar ce păcat fac dacă mă uit? O poftesc, dar nu săvârșesc nicio faptă rea!
– Și așa ești rânduit împreună cu cei ce fac adulter! Legiuitorul a hotărât și nu trebuie să iscodești mai mult. Se poate ca, uitându-te așa, să poți să te stăpânești o dată, de două ori, de trei ori! Dar dacă vei continua să faci asta, dacă vei aprinde cuptorul, de bună seamă vei cădea, că nu ești în afara firii omenești. După cum noi când vedem un copil cu cuțitul în mână, îl batem și-i luăm cuțitul din mână, deși nu l-am văzut rănit, tot așa și Dumnezeu oprește privirea pofticioasă, chiar înainte de păcat, tocmai pentru a nu cădea în păcat. Că omul, care și-a aprins o dată flacăra, își plăsmuiește necontenit chipuri de lucruri rușinoase, chiar în lipsa femeii văzute, și de la ele ajunge adesea la faptă. Aceasta e pricina că Hristos oprește chiar împreunările făcute în inimă.
(…) De aceea Hristos spune: Nu fi desfrânat cu ochii și nu vei fi desfrânat cu mintea!
Este un alt fel de a te uita la o femeie, așa cum se uită cei cu inima curată. De aceea Hristos n-a oprit uitatul, ci uitatul cu poftă. Dacă n-ar fi vrut asta, ar fi spus: Cel care se uită la o femeie; dar n-a spus așa, ci: Cel care se uită spre a o pofti, ca să facă plăcere ochilor. Dumnezeu nu i-a făcut ochii ca prin ei să-ți bagi în suflet desfrânarea, ci ca văzând făpturile Lui, să admiri pe Creator.” 

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Apostolul zilei (Romani 1, 28-32; 2, 1-9)

Next Post
De ce erezia Filioque distruge dogma Sfintei Treimi?

De ce erezia Filioque distruge dogma Sfintei Treimi?

Related Posts
Total
0
Share