Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului)
„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia Cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.”
Credința vindecă
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Cincea, Cap. 1 și din Cartea a Șasea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 369; 463-464.
„Cel ce crede în Mine, precum a spus Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui (Ioan 7, 38). Arată cum răsplata credinței se prelungește neîmbătrânită și că cel ce nu refuză credința se va bucura de darurile cele mai bogate de la Dumnezeu. Căci va fi atât de plin de darurile venite prin Duhul, încât se va îmbogăți de ele nu numai mintea lui, ci ele se vor revărsa și în inimile altora, ca undele unui râu, binele dăruit lui de Dumnezeu trecând și la aproapele lui. Aceasta le-a dat-o chiar ca o poruncă Sfinților Apostoli, zicând: În dar ați luat, în dar să dați (Matei 10, 8). (…) Bună e deci credința, căci ne pregătește pentru harul dat de Dumnezeu, în timp ce îndoiala ne păgubește. Căci omul care se îndoiește e nestatornic în toate căile lui, precum s-a scris (Iacov 1, 8), și nu va primi de la Domnul nimic.”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a V-a, Cap. I, 2.5.-2.6., 3.1., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 312
„Căci credința, comună tuturor oamenilor, este ca o temelie a credinței celei desăvârșite – celor care doreau să se vindece și veneau la El mânați de credință, Domnul le zicea: Credința ta te-a mântuit (Matei 9, 22; Marcu 5, 34; 10, 52; Luca 7, 50; 8, 48; 17, 19; 18, 42). Credința desăvârșită se zidește pe credința comună, se desăvârșește împreună cu cel ce crede; iar credința dobândită prin învățătură ajunge egală cu ea, încât îndeplinește și poruncile Cuvântului; așa erau apostolii, despre care se spune că puteau cu credința lor să mute munții (Matei 17, 20; I Corinteni 13, 2), să mute copacii și să-i sădească în alt loc (Luca 17, 6). De aceea apostolii, simțind măreția acestei puteri, cereau să li se adauge credință (Luca 17, 5); credința care, ca un grăunte de muștar (Matei 17, 20; Luca 17, 6), pișcă în chip folositor sufletul și crește în el mare, încât se odihnesc (Matei 13, 31-32; Marcu 4, 31-32; Luca 13, 19) în suflet cuvintele care vorbesc de cele cerești.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
