Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum)
În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Dar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela. Şi, plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetățile şi satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției şi vindecând toată boala şi toată neputința în popor.
Vindecarea bolilor sufletești
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 74, Omilii la Matei, PSB 23, IBMBOR, București, 1994, pp. 844-845
– Dar cine-i atât de ticălos – m-ar putea întreba cineva – încât să nu se îngrijească de el nici cât se îngrijește de slugile lui?
– Da, aceasta-i de mirare: că ne prețuim atât de puțin, încât ne disprețuim pe noi înșine mai mult decât pe slugi. Când slugile noastre sunt cuprinse de friguri, chemăm doctori le dăm o cameră deosebită și-i silim să ia doctoriile prescrise de doctori. Dacă nu voiesc să ia doctoriile, ne supărăm, punem alături de ei paznici care să nu le îngăduie să facă ce poftesc. Dacă doctorii spun că doctoriile pe care le pregătesc ei sunt scumpe, consimțim să le cumpărăm; și facem tot ce ne cer doctorii; și-i plătim pentru aceste rețete medicale. Când însă ne este bolnav sufletul – dar, mai bine spus, nu este vreun timp când nu este bolnav -, nici nu chemăm doctor, nici nu cheltuim bani, ci ne purtăm cu mare nepăsare. (…)
– Și cum să facem? aș putea fi întrebat.
– Arată lui Pavel sufletul tău bolnav! Adu în casa ta pe Matei! Așază-te lângă Ioan! Ascultă de la ei ce trebuie să facă un bolnav ca tine! Ei îți vor spune negreșit și nu vor ține tăinuite sfaturile lor. Ei n-au murit, ci trăiesc și grăiesc! Nu-și dă seama sufletul tău că e cuprins de friguri? Silește-l tu! Deșteaptă-i cugetul! Adu înaintea lui pe profeți! Acestor doctori nu trebuie să le dai bani, nici nu cer plată pentru osteneala lor, nici pentru doctoriile ce le pregătesc. Te silesc însă să faci o cheltuiala: să dai milostenie! (…) Să nu te temi de mulțimea acestor doctori. În toți aceștia vorbește unul: Învățătorul Hristos.
Sursa: http://ziarullumina.ro