Au trecut deja 10 ani… un veac cu bune și cu rele s-a scurs de când am pășit pentru prima oară pragul Sfintei Mănăstiri Vatoped din Muntele Athos. Îmi amintesc de parcă a fost ieri. La ceas de seară intram alături de câțiva prieteni pe poarta mănăstirii, înfrigurați de pe drum și înfometați. Însă, în secunda a doua aveam să nu mai simțim nicio nevoie. Pe bune, de ce-am mai fi avut nevoie de ceva când însuși Starețul, în loc să ne întrebe ce-i cu noi și de unde venim la ora asta, ne-a îmbrățișat și ne-a spus un „bine ați venit la noi”” din toată inima și cu zâmbetul pe buze?
A fost prima priveghere de toată noaptea la care am stat în picioare, după un drum lung, după multe ore de mers cu mașina din București și de străbătut, la pas, cărările pustnicești din Grădina Maicii Domnului. Inițial, nici nu știam despre ce slujbă este vorba și în cinstea cărui Sfânt se săvârșește. Dar apoi am aflat: pelerini și monahi, ne rugam și cântam cu toții într-un glas Cuviosului Evdochim, fost monah în Mănăstirea Vatoped, pomenit an de an pe data de 5 octombrie. N-a fost, însă, un simplu monah și toată lumea știe asta. Este Sfântul care a adormit întru Domnul stand în genunchi și ținând la piept Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Vimatarissa. Aflați istorisirea lui în rândurile de mai jos!
Sfântul necunoscut din osuarul Vatopedului
Înainte de a povesti pe larg cum a adormit Cuviosul Evdochim și, mai ales, cum au fost descoperite Sfintele sale Moaște, se cuvine să spunem și celor care nu cunosc ce este un osuar. Astfel, osuarul este un spațiu sau un lăcaș acoperit, organizat de obicei la subsolul Bisericilor, din cadrul sfintelor mănăstiri, în care se păstrează osemintele celor adormiți întru Domnul. În Muntele Athos se păstrează până astăzi tradiţia ca, după câţiva ani de la moartea unui monah, mormântul s[-i fie deschis, iar osemintele sale să fie mutate într-un astfel de loc special. Motivul are și rațiuni practice, printre altele: din cauza faptului că nu există spațiu din cauza reliefului stâncos, mănăstirile nu pot organiza cimitire întinse ca dimensiune, așa cum suntem noi obișnuiți să vedem la Bisericile noastre de parohie. Osuarul este, așadar, soluția potrivită pentru așezarea osemintelor deshumate, dar și un loc… care știe a spune povești minunate.
Revenind la subiectul articolului nostru, în anul 1840, când a fost restaurat osuarul Mănăstirii Vatoped, muncitorii s-au mirat când au descoperit, printre alte rămășițe pământești, osemintele unui om care stătea în genunchi și ținea cu amândouă mâinile, la piept, Icoana Maicii Domnului Vimatarissa. Potrivit scrierilor mănăstirii, poziţia Moaştelor era următoarea: „craniul, tot pleşuv, era aşezat pe vertebrele cervicale. Restul trupului era îmbrăcat cu o tunică de bumbac. Oasele, apropiate unele de altele, erau ţinute laolaltă, în unele părţi de tendoane şi în altele de o piele subţire a periostului (o membrană alburie care învelește osul). Întregul trup se sprijinea pe umărul stâng şi pe coapsă şi era orientat către Răsărit privind către peretele marelui cimitir vechi. Gambele atingeau oasele coapselor şi genunchii în părţi”.
Alergând afară, i-au spus Starețului despre acest fapt minunat, iar când s-au întors, au fost întâmpinați încă de la intrare de un miros de mir și tămâie. Apropiindu-se, au realizat că Moaștele Cuviosului necunoscut împrăștiau bună-mireasmă, drept pentru care au adus Sfintele lui Moaşte în Biserică, unde se află şi în ziua de astăzi, punându-i numele Evdochim, adică „vrednic de cinste”. Au spus atunci părinții din obște că, „dacă Sfântul nu e mulţumit să îl lăudăm cu numele de «Evdókimos», să binevoiască el să-şi descopere adevăratul nume. Iar dacă însă îi place şi primeşte acest nume, care este potrivit în vremea noastră, să primească numele pe care i l-am dat”.
Minunatele tămăduiri
Evenimentul a avut loc în data de 5 octombrie, astfel explicându-se prăznuirea lui în această zi. Se spune că într-o singură zi, psalții și ceilalți părinți mai pricepuți din mănăstire au creat slujba închinată Sfântului și apoi noaptea au făcut priveghere, bucurându-se cu toții pentru această mare binecuvântare. În ziua următoare, după litanie şi Dumnezeiasca Liturghie, închinându-se cu evlavie la Sfintele Moaşte, le-au aşezat în Sfântul Altar aproape de Icoana Maicii Domnului Vimatarissa, dând slavă lui Dumnezeu pentru bunăvoinţa Sa de a-l arăta Sfânt pe fratele lor de mai demult, din alte vremuri.
Tot din acea zi au început să apară și faptele minunate, săvârșite prin mijlocirea Cuviosului Evdochim. Prima persoană tămăduită a fost un monah bătrân de la Colciu – una dintre marile chilii care țin de Mănăstirea Vatoped – care timp de cinci ani fusese paralizat şi care s-a vindecat imediat. Apoi, Cuviosul Evdochim și-a arătat mila și față de Părintele Gavriil, medic al Mănăstirii Vatopedi, care suferea de o boală gravă şi avea dureri grozave. Minunându-se de această descoperire aparte din osuarul mănăstirii, Părintele l-a chemat stăruitor în ajutor pe Sfântul şi i-a promis în rugăciunile sale că, dacă va fi vindecat, îi va îmbrăca cinstitul cap în argint. Într-adevăr, fără să-l mai lase prea mult să zăbovească în chin și durere, Sfântul i s-a arătat în aceeaşi noapte şi l-a tămăduit pe Părintele Gavriil. Astăzi, pe răcliţa din argint în care se păstrează Capul Sfântului Evdochim, pelerinii care ajung la Vatoped pot citi clar următoarea propoziție, care cuprinte inclusiv numele celui tămăduit: „Gavriil a îmbrăcat în argint cinstitul Cap al Sfântului Evdochim, aflând vindecător durerilor sale”. Ba chiar mai mult, simțind că n-a mulțumit de ajuns Sfântului pentru marea sa milostivire, Părintele Gavriil a comandat și o Icoană, operă a cunoscutului ieromonah iconar Macarie Galatsánou, care se păstrează până astăzi printre odoarele de preț ale Mănăstirii și pe care sunt consemnate următoarele: „Cu cheltuiala preacuviosului Gavriil, medic vatopedin, de loc din Naoúsi, 1852”.
Așadar, Sfinții sunt și rămân pe vecie oameni desăvârșiți, prieteni ai lui Hristos și mijlocitori pentru mântuirea noastră înaintea Bunului Dumnezeu. În această zi de la început de octombrie, să îngenunchem și să ne rugăm și noi Sfântului Evdochim ca smerenia, curăția și toate virtuțile lui să ne inspire și să devină, pe rând, virtuțile fiecăruia dintre noi, având nădejde nemărginită în purtarea sa de grijă.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
