Să luaţi aminte şi aici: pe canapea era întins un ţol cu cruci. Nu se cuvine să stăm, nici să călcăm pe cruci. Evreii pun cruci pe tălpile încălţămintelor. Şi de multe ori le pun nu numai pe dinafară, ci şi pe dinăuntru. Să plăteşti ca să calci crucile?! Aceştia mai demult au făcut nişte cartonaşe sub formă de clopoţel care pe o parte aveau pe Maica Domnului şi pe Hristos, iar pe cealaltă pe Karaghiozi[1]. Ca şi cum ar fi spus: „Ce mi-i Karaghiozi, ce mi-i Hristos!”. Şi creştinul, sărmanul, văzând pe Hristos şi pe Maica Domnului, le cumpăra pentru copiii lui. Apoi copiii aruncau pe jos cartonaşele, le călcau cu picioarele, le murdăreau. Mi-a spus cineva că undeva lângă China, catolicii misionari purtau nişte medalioane care pe dinăuntru aveau pe Hristos, iar pe dinafară pe Buda. Sau puneţi-L pe medalion numai pe Hristos, sau mărturisiţi-L pe Hristos la arătare, căci altfel nu vine Harul lui Dumnezeu. Chiar şi aici, în Grecia, unii, fără să se gândească, au pus, din păcate, pe Maica Domnului pe timbre, care apoi sunt aruncate şi călcate în picioare.
– Părinte, un om poate să aibă evlavie faţă de unele lucruri, iar faţă de altele nu?
– Nu, dacă are evlavie adevărată, va avea evlavie faţă de toate. Odată a fost găzduit un preot la mânăstirea Stavronikita, iar la psalmii Utreniei[2] a coborât strana şi s-a aşezat. „Părinte”, îi spun, „se citesc psalmii Utreniei”. „Aşa îi savurez mai bine”, îmi spune. Auzi vorbă! După câţiva ani a venit şi m-a găsit. În timpul discuţiei mi-a spus că făcea icoane lipite pe lemn, pe care le dădea de binecuvântare. „Cum lipeşti icoanele?”, îl întreb. „Pun clei pe lemn”, îmi spune, „lipesc apoi icoana de hârtie, iar după ce fac mai multe, le pun una peste alta şi eu mă aşez deasupra lor, ca să se lipească bine. Iau şi o carte şi citesc puţin”. Când am auzit, mi s-a urcat părul în vârful capului. „Ce faci?”, îl întreb. „Te aşezi pe icoane ca să se lipească?”. „De ce? Nu-i bine?”, îmi răspunde. Vezi unde se ajunge? Răul este că lipsa de evlavie înaintează, nu se opreşte. Omul evoluează ori spre bine, ori spre rău. De unde a pornit acela şi unde a ajuns! „Astfel savurez mai bine cei şase psalmi”, a spus atunci, după care a ajuns să spună: „Astfel şi icoanele se vor lipi, iar eu voi citi”. Când i-am spus atunci despre cei şase psalmi, i s-a părut lucru ciudat. În timp ce alţi părinţi bătrâni stăteau în picioare. Se sprijineau puţin de strană, dar nu se mişcau deloc. Altceva este să fie cineva obosit, să fie bolnav, să-i tremure picioarele şi să stea jos – n-o să-l spânzure Hristos – şi altceva este ca altul să creadă că ceea ce face el este cel mai bine şi să spună: „Şezând, savurez mai bine”. Aceasta cum s-o justifici? Viaţa duhovnicească nu este desfătare. Dacă te doare ceva, stai jos. Hristos nu este tiran. Şi Avva Isaac spune: Dacă nu poţi sta în picioare, aşează-te![3]. Nu spune: „Dacă poţi, aşează-te!”.
– Părinte, de ce nu se stă jos la cei şase psalmi?
– Pentru că simbolizează Judecata. De aceea, atunci când se citesc cei şase psalmi, este bine ca mintea să meargă la vremea Judecăţii. Cei şase psalmi durează 6-7 minute. După primii trei psalmi nu facem nici cruce, deoarece atunci Hristos nu va mai veni să Se răstignească, ci va veni ca Judecător.
[1] Personaj comic în literatura şi în tradiţia populară greacă, un fel de Păcală.
[2] Cei şase psalmi (3, 37, 62, 87, 102, 142), care se citesc la începutul Utreniei.
[3] Avva Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, Cuv. 28, Cuv. 29 şi Cuv. 58.
Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2012.
