Părintele Bassam Nassif este profesor de Teologie Pastorală la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ioan Damaschin” de la Balamand, Liban. Este căsătorit cu Helen, are trei copii, Ephrem, Sergios și Costy, și slujește într-unul dintre cele mai mici sate din Liban – Kaftoun, în Biserica închinată Sfântului Mucenic Foca, Episcopul Sinopei. În 2022 a fost prezent în România, la Iași, unde a participat la Simpozionul Internațional Studia Theologica Doctoralia. Ultima sa carte – The Mystery of Marriage Amid Deconstruction. A Dialogue Between Orthodox Anthropology and Postmodern Perspectives – este o contribuție valoroasă cu privire la rosturile familiei, oferind înțelegerea problemelor familiilor într-o lume secularizată și a soluțiilor reale pentru orice relație de iubire.
Este oare posibil să trăim Taina Căsătoriei în acord cu gândirea ortodoxă, în societatea care este atât de materialistă, de secularizată și îndepărtată de Dumnezeu? Sunt multe lucruri care afectează relațiile noastre, sensul dragostei, libertatea relației, a intimității, dar cel mai important lucru este să ne întrebăm: ce este o persoană, ce este o ființă umană? Pentru a înțelege mai bine situația familiei în zilele noastre este necesar să ne uităm la anumite probleme sociale ce afectează familia.
Familia într-o lume secularizată
Societatea de astăzi este foarte secularizată, antropocentrică, centrată pe om și nu pe Dumnezeu. Contează doar ceea ce gândesc și vreau eu, ceea ce cred eu despre mine. Aceasta conduce la relativism, la lipsă de comuniune și o atitudine materială în relațiile noastre.
Am întâlnit în România o tânără studentă, care avea zece frați și surori. Am întrebat-o cum trăiește în familie și mi-a spus: comuniunea, împreună viețuirea, ajutorul dat părinților, viața fericită și simplă. La polul celălalt avem tipologia gândirii seculare. Omul secularizat vrea să transpună propriile patimi în mod de viețuire, să le justifice ca fiind adevărate.
Cum se realizează acest lucru la nivel de mentalitate? Prima dată, se neagă faptul că avem o dimensiune spirituală. Problemele din căsnicie, pentru gândirea seculară, sunt relative; nu este luată în seamă originea lor spirituală.
Pentru gândirea seculară, spiritualitatea este anti-ascetică. Am fost în Germania și am vizitat o biserică luterană. Pastorul de acolo avea Icoane și lumânări. Am întrebat ce e cu ele, căci ei sunt împotriva lor, la ei nu există simbolism. Mi-a răspuns: „Le folosim pentru că noi ne simțim bine, este ceva plăcut”. Deci, doar ceva emoțional. Nu vor să postească, să îngenuncheze, să se roage mult, nu vor toate aceste lucruri ascetice. Nu vor nicio durere. Părintele Emilianos de la Simonos Petra spunea despre căsătorie că este o călătorie a dragostei și a durerii. Aceasta este căsătoria! Dragoste și durere. Nu există dragoste fără durere și libertate.
Tinerii de azi nu vor durere; dacă apare o mică neînțelegere, se despart, renunță, pentru că vor doar fericire. Fericirea este un termen social, pentru ceea ce te face să te simți bine. Dar în creștinism bucuria este altceva, este spirituală. Bucuria Învierii, aceea este bucuria. Bucuria este rezultatul călcării morții cu moartea. Este biruirea patimilor egoismului, invidiei, mâniei. Daca ai biruit toate acestea, ai înviat în bucuria lui Hristos. Acestea se realizează în interiorul căsătoriei.
Când mergem la spital, suntem tratați din punct de vedere fizic, emoțional, psihologic. Dar spiritual? Ei nu se gândesc la acest lucru.
Îmi amintesc de un preot, care era și doctor. A primit un telefon de la spital la miezul nopții. Asistenta spunea: „Vă rog, veniți repede, moare”. A plecat repede la spital, i-a făcut teste să vadă ce se întâmplă și nu a găsit nimic care să conducă la moarte. Respira foarte greu, dar l-a îmbrățișat, s-a rugat pentru el și el a dobândit pacea, și-a regăsit bucuria. Dacă nu era și preot, i-ar fi dat injecții, medicamente, de care nu avea nevoie. Aceasta este dimensiunea seculară. Însă omul are în primul rând o dimensiune spirituală.
O altă atitudine secularizată este legată de intimitatea fizică: rolul reproducerii a fost separat de relația intimă. Oamenii caută dragoste pasională. Dar nu este dragoste fără durere.
În trecut, relațiile sexuale aveau loc după căsătorie, dar astăzi, într-o lume postmodernă, este pus sexul înaintea dragostei. Apoi, accentul pe munca femeii (mamă și soție) a complicat lucrurile în familie, căci familia a fost lipsită și de tată, și de mamă.
Astăzi, în America, se spune că nu e nevoie de mamă și de tată pentru a crește copiii. Cine-i va crește? Grădinița, școala, statul. Noi știm că nu putem trăi fără o mamă și un tată.
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul spunea că dacă părinții sunt sfinți, și copiii sunt sfinți. Dacă părinții se ceartă, copiii sunt victime. Și a dat un exemplu. O mamă a venit cu două fete: una era divorțată și cealaltă era singură. Mama era foarte supărată că fata divorțată îi mințise timp de doi ani. Tot le spunea că este bine cu soțul, până când s-au întâlnit cu el pe stradă și au aflat că sunt divorțați. Nu înțelegea de ce fata a mințit-o și a divorțat. Sfântul Porfirie, care avea darul înainte-vederii, s-a uitat la ea și a spus: „E din cauza ta”. „Care e legătura mea cu problema aceasta? Mi-am dedicat viața creșterii copiilor, merg la Biserică Duminicile, gătesc foarte bine, am grijă de casă, de ce eu? Am venit la tine ca să-mi spui că eu sunt problema?” Sfântul s-a uitat la ea în tăcere și fata necăsătorită a spus: „Mamă, Părintele Porfirie are dreptate. E adevărat că întotdeauna ne-ai pus mâncare bună pe masă, dar tot timpul te certai cu tata. Niciodată nu am mâncat în liniște”. Sfântul Porfirie a spus: „Aceasta a creat răni în inimile copiilor tăi, care au crescut odată cu ele. Aceste răni au apărut când fata s-a căsătorit și au afectat relația cu soțul. De aceea s-a despărțit”.
Sfântul Porfirie spunea că cel mai bun mod de a crește copiii este un mediu liniștit, în care părinții se iubesc reciproc. Aceasta îi face pe copii sfinți. Nu banii, nu faima, nu educația bună, ci relația dintre mamă și tată.
Un alt aspect este puterea mass-mediei și a pornografiei. Părintele Serafim Rose spunea că „pornografia este iconografia diavolului”. De la începutul internetului, pornografia este principala afacere. Chiar și în Liban, când vin copiii de 15–17 ani la spovedanie, problema principală este pornografia. Se străduiesc să scape de ea pentru că observă că au probleme cu ei înșiși, cu ceilalți, cu relațiile lor. Și ajung dependenți.
Cum s-a ajuns aici? La Bruxelles sunt oameni foarte bogați și influenți, care au probleme cu pornografia, pedofilia, homosexualitatea. În 50 de ani au impus regulile și stilul lor de viață întregii lumi. Nu noi am condus societatea la acestea. Sunt multe forțe puternice în lumea asta și nu toți sunt ortodocși. Cea mai mare luptă azi nu este cu armele, nici cu economia, nici cu tehnologia, ci este cu familia. Dacă vor distruge familia, nu mai au ce să mai distrugă, pentru că au distrus ființa umană. Problema familiei este una antropologică: cine sunt eu ca persoană? Sunt chipul lui Dumnezeu. Dacă distrug acest chip, distrug întreaga lume. Totul începe din familie. Ca o căsnicie să funcționeze este nevoie de un duhovnic, deoarece soții au nevoie de sfat, de ajutor și fără acest Părinte își vor pierde punctul de referință. Dacă avem soți care trăiesc în acord cu poruncile dumnezeiești, în frica lui Dumnezeu, indiferent ce s-ar întâmpla în viitor cu copiii, chiar dacă s-ar îndepărta de Biserică, ei se vor întoarce.
O femeie a venit plângând la mine la Biserică și mi-a spus: „Nimeni nu ne-a învățat cum să trăim ca și creștini și acum văd pe propriul meu fiu îndepărtându-se de Biserică. Ce ar trebui să fac?” I-am zis că Sfântul Paisie ne-a învățat că dacă te rogi din adâncul inimii pentru copilul tău, se va întoarce. Și asta a făcut. Ar fi făcut orice. A căzut în genunchi, voia să-și salveze copilul. Și în doi ani, el s-a căsătorit cu o tânără foarte credincioasă care l-a adus și pe el în Biserică.
Crucea iubirii învinge moartea
Aș vrea să vă spun o întâmplare povestită de un preot din Grecia, când vorbeam despre căsătorie; este vorba despre un băiat și o fată care se iubeau cu atâta pasiune încât s-au căsătorit fără știrea părinților. Ea era apropiată de viața religioasă, el mai puțin. Se iubeau foarte mult, aveau trei copii, dar după cinci ani, lucrurile au devenit mai grele din punct de vedere economic și ceva s-a întâmplat cu bărbatul. A început să fie foarte neatent față de ea, uneori foarte dur în cuvinte și se certau tot timpul. Ea a mers la duhovnic și i-a spus că vrea să divorțeze. Duhovnicul i-a zis: „Căsătoria este pentru totdeauna în Biserica Ortodoxă. Divorțul înseamnă iconomie. Nu-ți voi da binecuvântare pentru divorț; sunt preot. Tu iei decizia. Mergi la Biserică, roagă-te și apoi, revino!” Ea s-a rugat în fața Crucii Mântuitorului și apoi i-a spus preotului: „M-am hotărât să rămân cu soțul meu.” – „Cum te-ai rugat lui Hristos?” – „Hristoase, Domnul meu răstignit, Îți dau toată durerea mea. Tu mi-ai binecuvântat căsătoria, Îți dăruiesc Ție căsnicia mea. Salvează-mă, salvează-mi familia și salvează-mi soțul. Dar mai vreau un lucru de la tine, părintele meu duhovnicesc: să rămâi lângă mine în această luptă.” Anii au trecut, femeia era într-un continuu zbucium, dar a devenit mai rugătoare, a început să citească Biblia mai mult, s-a străduit să-și crească copiii în Biserică și a devenit tot mai tare, ca o piatră, insensibilă. La un moment dat a făcut cancer. A fost o suferință dublă pentru ea, pentru că soțul era foarte insensibil, dar s-a străduit să nu-l judece și se ruga foarte mult. Înainte de a muri, i-a sunat pe cei trei copii și le-a cerut să aibă grijă de tatăl lor. Apoi a murit. Timpul a trecut și tatăl s-a îmbolnăvit de Alzheimer. La un moment dat, și-a sunat unul dintre copii și i-a cerut să-i aducă același duhovnic să se mărturisească. S-a spovedit timp de o oră, plângând. După aceea a murit. Cei trei copii au construit o Biserică pentru părinții lor, căci la vârsta de 30 de ani deveniseră foarte bogați. De ce credeți că s-au întâmplat toate acestea? Femeia s-a mântuit, bărbatul s-a mântuit, copiii s-au mântuit. Deși nu au fost împreună în lumea aceasta, și-au împlinit scopul căsătoriei: sfințenia. Familia a ajuns nedespărțită în fața lui Hristos. Jertfa dragostei și smerenia femeii au mântuit toată familia.
Nu spunem nimic despre oamenii care divorțează, căci Dumnezeu este milostiv. Dacă femeia ar fi decis să divorțeze, iar copiii l-ar fi urât pe tatăl lor, nu ar mai fi fost atâta har al lui Dumnezeu care să lucreze în familie. Aceasta este familia creștină, în care lucrează harul lui Dumnezeu.
Noi martiri în Liban
Acum doi ani am avut în Liban un incident foarte ciudat, întâmplat în satul în care slujesc eu. Erau patru oameni într-o mașină, iar alți trei oameni din sat mergeau pe stradă. Au văzut această mașină cu oameni străini și i-au întrebat cine sunt și ce fac acolo. Le-au spus că nu mai au benzină și că așteaptă un prieten să le aducă. După două ore, s-au mutat cu mașina în alt loc din sat. Cei trei tineri erau ortodocși, ca întreg satul. Unul dintre ei era polițist, dar nu era în timpul serviciului. Au văzut mașina deplasându-se, au mers după ea, au oprit-o și le-au cerut pasagerilor documentele. Bărbații din mașină au luat puștile și i-au omorât pe cei trei. Toți erau căsătoriți. După o lună de căutări, armata libaneză a descoperit un grup de 50 de persoane pregătite să distrugă Libanul. Aveau foarte mult armament, dar acest incident i-a descoperit.
Biserica în care slujesc este închinată Sfântului Foca, ale cărui Sfinte Moaște le avem în Sfântul Altar. Fata unuia dintre tinerii uciși, care avea 6 ani, a venit și mi-a adus flori în Duminica Floriilor. A spus că și-a iubit foarte mult tatăl, iar eu am pus florile peste Moaștele Sfântului Foca. Florile s-au uscat după câteva zile. Dar în Duminica Tomii, când am intrat în Sfântul Altar să slujesc, m-am uitat la florile de pe cutia cu Sfintele Moaște și am văzut că înfloriseră din nou. Era ziua în care se împlineau 40 de zile de la tragicul eveniment.
Biserica din familie
Trebuie să readucem Biserica în casă. Biserica începe în casă, în familie. Este o relație internă între Biserică și familie. Familia dăruiește copii pentru a deveni diaconi, preoți, episcopi, și Biserica dăruiește familiei Sfinți și lideri spirituali. Se hrănesc una pe alta.
Cel mai important lucru, pe care îl subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur, este că e nevoie să trăim Biserica în familie. Trebuie să facem din casa noastră un teren de antrenament – askitirion (loc de asceză). Un loc al rugăciunii în comun, în care să ne vedem unii pe alții și să ne cinstim unii pe alții, chiar să venerăm imaginea lui Dumnezeu din celălalt. Un loc al bucuriei, un loc al harului dumnezeiesc și, în același timp, o mărturie în fața lumii.
Sfântul Ioan ne spune că familia trebuie să fie ca o Biserică. Întâi vorbește bărbatului: „Trebuie să-ți iubești soția. Rolul tău este să mori pentru soție. Niciodată să nu-i spui pe nume, ci să-i spui dragostea mea. Mereu să-i aduci daruri, tot timpul să te străduiești să-i arăți că ești prezent lângă ea, chiar dacă ești departe sau lucrezi. Să te străduiești să-i dedici timp ei, să vorbești cu ea”. Acest lucru este foarte important. În zilele noastre există cartea Cele cinci limbaje ale iubirii, a lui Gary Chapman, dar Sfântul Ioan Gură de Aur vorbea de toate acestea în secolul al IV-lea. Ideea comună este că trebuie să renunți la egoism, că trebuie să vorbești și să-l iubești pe celălalt așa cum vrea el să fie iubit, și nu cum vrei tu să-l iubești. De exemplu, soția mea ar vrea să petrec timp cu ea zilnic, bând o cafea. Chiar dacă aș avea ceva de lucru când ajung acasă, ea preferă să bem o cafea. Atunci se va simți în siguranță și iubită.
Apoi, Sfântul Ioan le spune să nu ridice niciodată vocea unul la celălalt, să se respecte unii pe alții, iar soția să-și arate dragostea respectându-l și având grijă de nevoile soțului.
Am întâlnit un om care nu avea studii, iar soția era director la bancă. Poziții sociale diferite. Am întrebat-o înainte să se căsătorească dacă este sigură de pasul pe care îl face și a zis că da. El era proprietarul unei brutării, iar ea era director la bancă. După doi ani am vorbit cu ei, aveau copii. „Cum faci când mergi și trebuie să-l prezinți pe soțul tău drept brutar celorlalți directori de bancă și oameni bogați. Cum gestionezi situația aceasta?” Ea a răspuns: „El este capul meu, îl respect și-l tratez ca pe un rege, pentru că este regele meu”. Acest sacrificiu, să-l vadă pe el drept cap, a salvat căsătoria, chiar dacă societatea se uita la ei ciudat.
Sfântul Porfirie spune că dacă este o problemă între soț și soție și ei se ceartă, asta va crea o rană care va crește împreună cu copilul. Dar, desigur, orice poate fi vindecat cu harul lui Dumnezeu.
Este foarte important să protejăm privirile și toate simțurile copiilor. Vă puteți imagina că Sfântul Ioan vorbea despre această protecție încă din secolul al IV-lea? De cât de multă protecție avem nevoie în zilele noastre? Atunci, obișnuiau să meargă la teatru unde era oarecare pornografie, oarecare violență. Dar în zilele noastre pe toate acestea le accesăm din propriul fotoliu, la un nivel mult mai mare. De aceea, este nevoie de o relație puternică a mamei și a tatălui cu proprii copii.
Singurul mod de a ne lupta cu acestea este să ne întoarcem la a avea Biserica în casă, în familie. Dacă vrei să ai stabilitate în familie, trebuie să fii ca o mănăstire, în ceea ce privește ritmul, din fragedă pruncie. Copiii să știe că trebuie să se roage dimineața, să ia micul dejun, să meargă la școală, să se roage înainte de prânz, să învețe – e mereu un ritm al timpului. E timp pentru distracție, pentru joacă. Acest ritm le va oferi pace interioară și nu vor pierde timpul. Același ritm ca în mănăstire, dar nu în aceeași măsură, nu cu aceeași strictețe.
Pr. Bassam Nassif
Sursa: http://putna.ro
