Sfântul Grigorie Palamas are două zile de prăznuire în Biserica Ortodoxă: 14 noiembrie și a doua Duminică a Postului Sfintelor Paști. Nu mulți dintre noi știu, însă, că, începand cu anul 2009, în ziua de 14 noiembrie au fost rânduiți spre pomenire ceilalți cinci membri ai familiei Sfântului Grigorie: tatăl său – Constantiu, sfetnic al împăratului Andronic II Paleologul, om înțelept, credincios, evlavios și profund rugător, considerat sfânt încă din timpul vieții; mama sa – Kalloni; frații ieromonahi Teodosie și Macarie și surorile Epiharia și Teodota, toți călugări și viețuitori plini de râvnă în dobândirea luminii celei neapropiate prin ascultare, lepădare de lume și rugăciune neîncetată.
Din cauza extinderii otomanilor în a doua jumatate a secolului XIII, familia Palamas a fost nevoită să se mute din interiorul peninsulei Asiei Mici în Constantinopol. Pentru exemplarul său caracter creștin, Constantin Palamas, tatăl Sfântului Grigorie, a fost ales senator, pedagog și consilier personal al împăratului Andronic II Paleologul. În timpul ședințelor Senatului, Constantin Palamas stârnea uimirea împăratului, petrecând adâncit în rugăciune și în contemplări duhovnicești.
Constantin Palamas și sotia sa, Kalloni, au avut împreună șase copii. Unul dintre ei a murit de mic, iar pe când ceilalți plângeau moartea lui, Constantin înălța mulțumiri lui Dumnezeu. Cei doi soți au mai avut încă două fiice, Epiharia și Teodota, și trei fii: Teodosie, Macarie și, în 1296, Grigorie.
Se spune că îndrăzneala cea bună a lui Constantin către Dumnezeu era așa de mare, încât nici măcar o cerere de-ale sale nu era trecută cu vederea. Chiar și când se afla odată într-o barcă, dându-și seama că nu luase mâncare pentru mănăstirea la care mergea, Constantin și-a afundat mâna în mare și a prins un pește mare, spunând despre minune: „Iată masa pe care ne-a pregătit-o Hristos!”
Fiind încă de vârsta mijlocie, Constantin și-a presimtit sfârșitul și a primit să fie tuns călugăr la casa sa, primind numele de Constantie. Gândindu-se la copiii ce aveau să rămână orfani, Kalloni i-a propus soțului ei să-i ceara împăratului să-i ia în grija lui. El însă a răspuns: „Nu îi las pe copiii mei pământești unor împărați pământești, ci în purtarea de grijă a Stăpânei, a Maicii Împăratului Cerurilor pe care o văd acum înaintea mea.”
În 1303, la vârsta de șapte ani, Sfântul Grigorie își pierde tatăl.
Văzându-i pe copiii lui Constantin, împăratul obișnuia să spună: „Iată copiii Sfântului!”, îngrijindu-se totodată ca aceștia să primească o educație de excepție. După ce Grigorie crescuse, împăratul, ascultând cuvântările acestuia, exclamă: „Și Aristotel dacă l-ar fi auzit, l-ar fi lăudat!” Taina luminării minții tânărului Grigorie stătea în metaniile pe care acesta le făcea în fata Icoanei Maicii Domnului, cerându-i ajutorul.
Dascălul care a avut cea mai mare influență asupra lui a fost cel care avea să ajungă mai tarziu Mitropolit al Filadelfiei, călugărul athonit Teolipt. În scrierile acestuia „Cuvinte despre îndeletnicirea monahicească” – laude la adresa monahismului – Grigorie și frații săi citeau cu însuflețire că „mintea, desprinsă de preocupările exterioare și adunată în inimă, izbutește să se înalțe la cunoașterea lui Dumnezeu.”
În toamna anului 1316, cei trei tineri frați Palamas – Grigorie, Teodosie și Macarie – au părăsit capitala bizantină, rămânând nepăsători la propunerile ademenitoare ale împăratului, îndreptându-se spre Sfântul Munte.
Ajungând la Muntele Athos în împrejurimile Vatopedului, Grigorie Palamas intră ca ucenic la Sfântul Nicodim Isihastul, care îl tunde călugăr în 1317.
Acolo a dobândit obiceiul de a se ruga cu lacrimi Maicii Domnului: „Luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul!” Fără oprire, neîncetat, neîntrerupt…
Tânărului Grigorie i s-a arătat Apostolul Ioan Teologul, viu, întreg, impunător, care i-a spus: „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu întreabă, Grigorie, pentru ce o strigi zi și noapte ca să te lumineze?” Monahul, plecându-se la pământ se prihănește pe sine: „Un om prins în patimi ca mine, ce altceva să ceară?” Iar marele Evanghelist îi răspunde: „Atat ea, cât și eu, îți vom fi ajutători!” Iar Grigorie, cu nepolita sa sete pentru luminare, îndrăznește să întrebe: „Mă veți ajuta în viața aceasta sau în cealaltă?” „Și în aceasta, și în cealaltă, îi răspunse Teologul!”
Dupa moartea duhovnicului său, Sfântul Grigore a mers la Marea Lavra. Din pustnic devine viețuitor în obște, primind ascultarea de trapezar. După trei ani se mută în cea mai retrasă regiune a Muntelui, în pustia Provata, cunoscută pe atunci drept Schitul Glossia. Acolo a ucenicit la cei mai de vârf reprezentanți ai isihasmului: Nichifor din Singurătate, Ilie Seliotul, Calist Catafigiotul… Acolo a primit cele mai mari harisme ale Sfântului Duh!
După doi ani, din cauza unor incursiuni ale tâlharilor, este silit să plece împreună cu frații și ucenicii săi spre Ierusalim. Poposind în Tesalonic, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie îi vestește în vedenie că are poruncă de la Împăratul Cerurilor să-l țină acolo. Iar Grigorie rămâne, fiind hirotonit preot. Isihasmul pe care îl trăise Sfântul nu putea fi pus în practică în oraș.
A aflat că foarte aproape de Tesalonic, la depărtare de o zi, se găsește vestitul „mic Ierusalim” orașul Veria. Și că puțin mai departe se află slăvitul Schit al Veriei, cea mai veche vatră monahală din Grecia, patria isihaștilor, către care a alergat cu bucurie, pentru a se întâlni cu nevoitori și cuvioși de un suflet cu el.
Era anul 1325 când Grigorie, în vârstă de 30 de ani, s-a așezat împreună cu ucenicii săi în Schitul Veriei, unde – după biograful său, Sfântul Filotei Kokkinos – au zidit colibe în care petreceau zăvorâți și însingurați toate zilele săptămânii. Sâmbăta seara ieșeau pentru a lua parte la Slujba Privegherii.
În zorii zilei, după ce luau masa, se întorceau la colibele lor. Iar acolo, spune Patriarhul Filotei, Grigorie era zărit uneori plin de lacrimi mântuitorare, iar alteori cu fața ca o flacără.
Între timp, în Constantinopol, Kalloni, mama fraților Palamas, fusese tunsă monahie cu numele de Kalli. Împreuna cu ea erau și fiicele sale, Epiharia și Teodota. Când Sfânta Kalli a adormit în Domnul, cele două surori i-au trimis o scrisoare lui Grigorie pentru a-l înștiința. Foarte mult s-a minunat acesta de sfințenia și trăirea surorilor sale, atunci când le-a vizitat!
Întorcându-se în Veria, le-a luat împreună cu el și le-a asezat într-o mică mănăstire de maici din oraș, cel mai probabil Biserica Kyriotissa de azi, în timp ce el însuși, după cuvintele biografului său, „a alergat din nou la munte și la coliba sa de nevoință”.
La puțini ani după aceasta, Epiharia, fără a se îmbolnăvi, și-a cunoscut dinainte sfârșitul și i-a înștiințat pe frații săi. Le-a prevestit plecarea sa din această viață de osteneală și suferința și, cu darul înainte-vederii ce-l avea, le-a descoperit că dupaă puțin timp avea să moară și fratele lor Teodosie, în timp ce Grigorie și Macarie vor fi nevoiți să plece în Athos și de acolo să treacă prin mari ispite și greutăți.
Familia Sfântului Grigorie Palamas a fost canonizată în ziua de 20 decembrie 2009, la prăznuirea Sfântului Ignatie Teoforul, prin hotărârea Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
Slujba de canonizare a avut loc în Biserica „Cuviosul Antonie de Veria“ (sec. IX), ce aparține de Mitropolia de Veria, Naoussa și Kampania (Grecia). Această ceremonie de canonizare a fost organizată de și în cadrul acestei mitropolii deoarece aici s-au nevoit timp de cinci ani Sfântul Grigorie împreună cu frații săi Teodosie și Macarie, la întoarcerea din muntele Athos, iar surorile sale Epiharia și Teodota s-au călugărit și au adormit în Domnul într-o mănăstire din zona Veriei, ale cărei ruine au fost recent descoperite, dimpreună cu o inscripție care atestă înhumarea acestora în respectivul așezământ monahal.
Conform tradiției din Biserica Ortodoxă a Greciei, ceremonia de canonizare a celor șase Sfinți s-a săvârșit la finalul Utreniei, când reprezentantul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, IPS Dimitrie, Mitropolit de Sevastia, a citit Tomosul prin care membrii familiei Sfântului Grigorie Palamas sunt trecuți în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe. Prin acest document se vestește tuturor, clerici și mireni dreptmăritori de pretutindeni, că de acum înainte Cuvioșii monahi Constantiu, Kallony, Teodosie, Macarie, Epiharia și Teodota vor fi cinstiți și li se vor aduce rugăciuni ca Sfinți ai lui Dumnezeu și mijlocitori înaintea Tronului Preasfintei Treimi pentru iertarea păcatelor și mântuirea noastră, cu ajutorul luminii „care vine de Sus” și prin lucrarea harului necreat în inima omului, despre care a teologhisit atât de profund cel mai cunoscut reprezentant al acestei familii sfinte: Sfântul Grigorie Palamas. Documentul de canonizare a fost semnat oficial de Preafericitul Ieronim și toți ceilalți reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe participante la eveniment. […]
Radu Alexandru
Sursa: http://www.crestinortodox.ro
