Părinţii niptici s‑au ostenit mult pentru a afla Harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Pentru aceasta noi, fiii lor, suntem datori să le aducem neîncetat mulţumire, pentru că ne‑au arătat o cale care duce la unirea cu Dumnezeu. Dar ne minunăm și ne întrebăm: „Oare cum este cu putinţă ca oamenii, mai ales monahii și clericii, să poată trăi duhovnicește, împlinindu‑și nevoile lor sufletești, fără rugăciune, pe care Părinţii noștri niptici ne‑au dăruit‑o din experienţa lor?”.
Sfântul Grigorie Palamas, marele luminător al lucrării isihaste, al trezviei și mai ales al rugăciunii neîncetate, a scris cele mai înalte și mai sistematice învăţături, pentru care a primit supranumele de „vârful Părinţilor niptici”.
Odată, pe când se nevoia în hotarele Marii Lavre împreună cu obștea sa, Sfântul a fost răpit în vedenie și a văzut înaintea sa un vas ce semăna cu o cană și care avea în ea un lichid. Iar acesta atât de mult prisosea, încât se revărsa și se pierdea. Această băutură albă și plăcută, aflată în acel vas, arăta precum laptele. Un om vrednic de cinste i‑a spus: „Grigorie, pentru ce lași să se verse și să se piardă atâta material duhovnicesc și nu‑l dai celor ce au nevoie?”. Sfântul a înţeles că era Harul lui Dumnezeu. Era acea băutură duhovnicească pe care Sfântul o avea în lăuntrul său ca Har al lui Dumnezeu, ca înţelepciune, experienţă, trezvie, ca putere a cuvântului. Cum de le lași pe acestea și le îngrădești în acest loc și nu le transmiţi la cei neputincioși, la oamenii flămânzi și însetaţi? Cu adevărat, după ani de zile, cu ajutorul și povăţuirea lui Dumnezeu, s‑a aflat între mulţi oameni și i‑a adăpat pe cei care aveau nevoie de folos duhovnicesc.
Chiar și atunci când se afla în lume se ruga de unul singur. Se liniștea singur în chilia sa și doar Sâmbăta și Duminica venea la Liturghie. În toate celelalte cinci zile ale săptămânii se zăvora în chilia sa și nu ieșea deloc. Nici nu mânca, nici nu bea. Doar Sâmbăta înceta nevoinţa liniștirii și mergea la dumnezeiasca Liturghie. Se împărtășea, cobora în trapeză, vorbea cu părinţii, iar de Duminică seara se liniștea din nou până Sâmbătă.
Acești mari Părinţi ne învaţă că atunci când sufletul omului este împresurat de gânduri necurate, egoiste, hulitoare, păcătoase, pe lângă cuvântul împotrivitor trebuie să se nevoiască spre alungarea gândurilor și cu mânie împreunată cu Rugăciunea lui Iisus. Nu ajunge doar mânia împotriva gândurilor și închipuirilor păcătoase, ci este neapărată nevoie ca omul care este războit să se roage și cu Rugăciunea neîncetată, prin chemarea dumnezeiescului Nume: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește‑mă”
Extras din Povețe părintești – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.
