La temelia fiecărei vieți sfinte trebuie să se afle o convorbire vie, statornică, a sufletului cu Dumnezeu, în tainița inimii, departe de oameni, față către față, dacă se poate spune așa, cu Domnul Însuși. Întreaga însemnătate a rugăciunii stă în această relație nemijlocită, strânsă și personală a omului cu Dumnezeu, prin care omul află intrare la tronul Celui Preaînalt. Fără îndoială, peste tot și întotdeauna suntem în prezența lui Dumnezeu, dar Însuşi Hristos ne-a arătat că trebuie neapărat să ne retragem pentru a ne ruga în singurătatea odăii noastre, şi experienţa ne arată întregul folos al unei asemenea retrageri atunci când devine obişnuinţă.
Acolo, în acest sanctuar al nostru, departe de tot ce este pământesc, omenesc, vom găsi izvor de apă vie pentru a ne potoli setea duhovnicească, iar flacăra credinţei ni se va aprinde cu puteri noi; acolo ne vor fi date aripi pentru a zbura fără de primejdie pentru adâncul îndoielilor şi păcatului. Să căutăm, aşadar, însingurarea, şi în ea Îl vom găsi pe Tatăl nostru ceresc; întru lumina feţei Sale, cu conştiinţa vie a iubirii Lui părinteşti, vom învăţa să ne rugăm. Deşi Domnul nu cere de la noi rugăciuni lungi şi nu socoate a fi un merit rostirea de vorbe multe, trebuie totuşi ca, începând ziua, în care poate că ne aşteaptă nu puţine griji şi greutăţi, să prindem puteri noi în singurătatea odăii noastre. Acolo vom pune la picioarele Lui tot ce ne sperie la lucrarea ce ne aşteaptă şi, chemând binecuvântarea Lui asupra lucrării acesteia, luminaţi de lumina Lui, plini de Duhul Lui, înarmaţi cu rugăciunea, să ieşim fără frică în întâmpinarea încercărilor ce ne aşteaptă.
Să fim convinşi că de fiecare dată când ne înfăţişăm lui Dumnezeu, chiar şi doar pentru scurtă vreme, vom primi binecuvântare de Sus, şi Tatăl Ceresc, Care vede întru ascuns, ne va răsplăti nouă la arătare.
Extras din Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu, Editura Sophia.
