Poruncește, Doamne, ordonă, Stăpâne, zi un cuvânt sfânt să fugă aceste duhuri rele din noi, ca apoi să rămânem liniștiți la picioarele Tale, în contemplarea Dumnezeirii Tale!
Privesc, Iisuse, cu atenție la această lume care Te-a alungat și s-a depărtat de Tine. E hotărât lucru: lumea de azi este cu totul neîndumnezeită și complet înomenită, iar în unele părți chiar îndrăcită. Pentru ea nu există spirit. Microscoapele miopilor și ale orbilor ce scormonesc în cadavre n-au găsit nicăieri nici urmă de suflet. Așa cum scurmă găina cu ghearele în pământul plin de murdării, ca să găsească un viermișor cu care să-și umple gușa și aceștia scormoniră în cadavre viermănoase și nu găsiră nicăieri locul sufletului. Dacă găina și-a umplut gușa cu viermele găsit, ce-i mai pasă de Dumnezeu? Dacă aceștia și-au umflat gușa creierului cu o nouă cercetare, ce le mai trebuie Dumnezeu?
Și fiindcă viața lor era nesuferită, li s-a năzărit că și Tu ești nesuferit și au căutat să Te alunge de pe pământ în cer, ca să nu mai vezi ceea ce fac ei aici. Ba alții Te-au alungat și din cer.
Prezența Ta îi chinuia și de la acea depărtare. Și așa, fără Tine, au crezut că ar fi mai fericiți, căci ei nu puteau să sufere Crucea și piroanele ei. Au crezut că fără Tine vor ajunge la bogăție, căci Tu le porunceai să fie plini de smerenie.
Chiar s-a părut la un moment dat că lumea este fericită, bogată și puternică… fără Tine, care ești singura fericire, singura avere și singura putere!
Dar aceasta este o iluzie grosolană, bădărană, prostească. Omenirea de azi este ologită. Rănile o dor mult. De curând a început chiar să se vaite. Scrâșnește din dinți, dar nu vrea să se roage. Fericirea a început să i se pară amară. Bogăția i-a devenit o povară, așa că și-a îngropat aurul sub pământ, ca și cum ar fi fost un stârv netrebnic […] Iar puterea, pe care o credea nemărginită, începe să o chinuie usturător.
Extras din Meditații la Dumnezeiasca Liturghie – Preocupările unui preot de provincie – Preot Marcu Toma, Editura Evanghelismos.
