Fie ca smerenia să împlinească lipsa al­tor virtuţi

La întrebarea ucenicului: „Părinte, cum să împlinim acest cuvânt dificil al Evangheliei?”, Stareţul a răspuns: „Nu te îngriji de aceasta. Ia seama la sufletul tău printr-o rugăciune plină de râvnă către Dumnezeu, căci sufle­tul îţi este bolnav”.

Stareţul nu recomanda să adopţi neapărat o anumită poziţie în timpul rugăciunii. „Putem să ne rugăm”, spunea el, „şi şezând, şi stând întinşi, şi umblând, şi în prezenţa altora. Numai mintea să fie atentă la ceea ce spu­nem cu buzele şi să nu viseze la altceva”.

Un ucenic a întrebat: „Nu e oare păcat să ne rugăm şezând sau stând în­tinşi?” Stareţul i-a răspuns: „Stareţii ne-au spus: chiar dacă aţi merge cu picioarele în sus, nu trebuie să lepădaţi rugăciunea. Din cauza neputinţe­lor, mulţi şi-au făcut rugăciunea stând întinşi şi legiuni de diavoli au fost biruite”.

Un alt ucenic l-a întrebat pe Stareţ cât de des trebuie să aprindă cande­la în chilie? Stareţul i-a răspuns: „Să aprinzi candela inimii tale, ca să ardă din dragoste pentru Domnul Dumnezeu”.

Virtuţile se câştigă prin grele şi îndelungate osteneli. Numai atunci le vei preţui cum se cuvine când le vei obţine prin ostenelile tale. Ceea ce s-a obţinut cu puţină osteneală se poate pierde cu multă uşurinţă. Suntem li­niştiţi când putem să ne îndeplinim fără piedici toate dorinţele şi nimic nu ne tulbură; vrem să mâncăm ceva, mâncăm, vrem să bem, bem; vrem să dormim, dormim; vrem să mergem undeva, iarăşi nu ne refuzăm; dacă însă vom vrea să ne înfrânăm de la acestea, vor începe mâhnirile”.

Păstrează tăcerea cât mai mult timp şi nu da atenţie niciunui gând, nici chiar celor bune. Nu judeca pe nimeni şi nu te mânia. Avva Arsenie i-a spus unui frate: „Păstrează tăcerea, neîncetat păstrează tăcerea”.

Smerenia este absolut necesară pentru mântuire: în măsura în care omul se smereşte înaintea lui Dumnezeu, în aceeaşi măsură dobândeşte şi harul. Citim în viaţa Sfântului Eustatie Plachida (20 septembrie) că i s-a arătat Dumnezeu şi i-a spus: „Dacă vei petrece întru adâncul smereniei, te voi ri­dica şi te voi preamări în cer înaintea îngerilor Mei”. „Mulţi”, spunea Sta­reţul, „au dobândit mari virtuţi şi chiar au pătimit dureri pentru Domnul, după cum aflăm din cuvintele Sfântului Macarie Egipteanul, dar apoi au căzut în patimi urâte şi au pierit”.

„Părinte, ceea ce spuneţi este cutremurător. Cum se poate dar să ne mântuim?”, l-a întrebat odată un ucenic, referindu-se la aceste cuvinte.

„Cu smerita înţelepciune lesne se poate mântui cel ce râvneşte la aceas­ta”, a răspuns Stareţul. „Trebuie să înţelegem că cei ce au pierit nu au avut smerenie şi, încrezându-se în sine, şi-au pierdut sufletele”.

Stareţul îi învăţa adeseori pe ucenici că smerenia este cea mai sigură cale spre mântuire. „Fie ca smerenia”, spunea el, „să împlinească lipsa al­tor virtuţi.”

Atunci când un ucenic i-a spus Stareţului: „Părinte, nu am nici rugăciu­ne, nici nimic bun, şi din această cauză sunt cuprins de o mare întristare şi sufăr”, Stareţul i-a răspuns: „Nici în slujba împăratului pământesc nu sunt numai generali, ci mai sunt şi ofiţeri şi simpli ostaşi; astfel e şi la împăratul Ceresc: dacă nu vei fi general vei fi un simplu ostaş, dar oricum vei fi osta­şul Cerescului împărat. Smereşte-te şi prihăneşte-te pe tine în toate, socotindu-te rob nevrednic”.

Un alt ucenic i-a spus: „Părinte, nu am nici post, nici rugăciune, nici cumpătare”. Stareţul i-a răspuns: „Agoniseşte îndeo­sebi smerenia şi prihănirea de sine; va veni şi timpul când vei putea pos­ti, căci de vei posti acum, vei ajunge să-i judeci pe alţii şi să te mândreşti. Mulţi şi-au uscat trupul cu post, dar n-au biruit nicio patimă, căci fără smerenie e cu neputinţă să te mântuieşti”.

Deseori Stareţul spunea: „Dacă în viaţa lumească negustorul vinde o marfă şi constată că are bun câştig, atunci se bucură de aceasta, pentru că îşi sporeşte averea. La fel se întâmplă şi cu orice călugăr sau creştin obiş­nuit, care vieţuind cu evlavie dobândeşte adevărata smerenie din fapte. Unul ca acesta se bucură că nu va pleca cu mâinile goale din această viaţă. Dacă însă nu are smerenie, toate ostenelile şi faptele pe care le-a săvârşit pe pământ sunt zadarnice”.

Nu vom fi osândiţi pentru că nu am săvârşit osteneli mari şi nu am do­bândit virtuţi deosebite (toate acestea sunt bune numai dacă sunt rodul unei lucrări lăuntrice şi sunt săvârşite întru smerenie) sau pentru că nu am făcut minuni, ci pentru că nu am plâns pentru noi înşine, după cum spune Sfântul Ioan Scărarul (Cuvântul 7, col. 70).

Vom fi judecaţi pentru părerea greşită, plină de trufie, pe care o avem despre noi înşine şi pentru că ne-am amăgit conştiinţa cu gândul că ostene­lile trupeşti ne sunt de ajuns pentru a ne mântui.

Din învăţăturile duhovniceşti ale Stareţului Alexandru.