Fii acum și aici!

Preot Visarion Alexa

Spunea tare frumos Părintele Arsenie Papacioc: “Dacă ai gândi momentul morții tale, ai trăi fiecare zi ca și cum ar fi ultima și ai prețui altfel fiecare clipă din viața ta.”

Un om care zilnic se gândește la moarte este salvat. Dacă într-o singură zi uiți că vei muri, toată tensiunea și toată concentrarea ta asupra clipelor vieții, asupra fiecărei zile, asupra sensului se vor risipi.

Natura este minunată! Ea reglează ritmul vieții noastre. Faptul că suntem conectați la trecerea vremii, a anotimpurilor, la viața lumii înconjurătoare ne face să fim mai prezenți, mai atenți la noi, la viață.

Trăiți-vă viața așa cum vreți, faceți lucrurile atunci când vreți, nu le amânați, însă nu trăiți în idealuri false, ci cu fața spre Dumnezeu.

Cred că, înțelegând cât de importantă este viața noastră, nu vom mai lăsa zilele să se scurgă trăind ideal, ghidați de “Dacă ar fi fost…”

Rugăciunea lui Iisus îl face pe om să devină prezent: “Sunt!..acum și aici!” Oare cum pot să fac Rai din ceea ce trăiesc acum și aici?

De ce să trăiești în viitor?

Sunt atât de multe surprize și necunoscute pe drum, încât s-ar putea să pierzi fiecare zi din existența ta, imaginându-ți cum puteau sta lucrurile sau cum vor sta.

E minunat îndemnul acesta: “Fii acum și aici!”

Vorbiți cu oamenii din jurul dumneavoastră, ascultați-i, fiți prezenți. Orice moment se poate transforma în Rai, indiferent de cât de greu sau ușor, trist sau vesel ar fi. Orice moment poate să se transforme într-un moment de trezvie.

Nu poți face însă lucrul acesta fără Dumnezeu. Îți pierzi mințile încercând să fii prezent în fiecare clipă, tu, doar prin efortul minții tale.

Amintiți-vă ce efort ați depus atunci când ați urmărit respirația bebelușului în prima lui noapte acasă. Este epuizant să stai în starea aceea de tensiune, permanent, să te străduiești să trăiești astfel prezentul.

Dar, chemându-L pe Dumnezeu în ajutor, prezentul se va transforma de la sine în ceva folositor și viu. Aceea este viața noastră, de fapt, să știți.

Oamenii pe care îi întâlnim zilnic, cei cu care interacționăm, sunt oamenii pe care îi trimite Domnul înaintea noastră să ne trezească. Niciun om nu vine întâmplător, fiecare are o misiune.

Fiecare moment are partea lui de revelație, de dezvoltare spirituală a noastră. Nu avem timpi morți în existența noastră.

Minunat ar fi să trăim prezentul și prezentul îl trăim doar rugându-ne, cum spuneam, invocând numele lui Dumnezeu. Atunci lucrurile, oamenii, viața, totul capătă o altă culoare.

Nu mai e nimic tragic, orice s-ar întâmpla, ci totul se va scurge într-un plan al lui Dumnezeu cu tine, într-un înțeles între voi doi…

Previous Post

Tu ești vinovat că ai nădăjduit în tine

Next Post

Duminica a 6-a după Paști (Vindecarea orbului din naștere)

Related Posts
Total
0
Share