Foloasele Rugăciunii lui Iisus

Folosul ce se trage din învațătura tainică ce vine din rugăciunea lui Iisus sau din aducerea aminte de Dumnezeu, – ce se face mai ales prin rugăciunea lui Iisus, – este nenumărat. Este mai presus de cuvinte, mai presus de locul unde ar putea ajunge puterile omenesti. Și de aceea, cei care l-au simțit nu sunt în stare să-l lămurească pe deplin. Rugăciunea neîncetată, ca o poruncă dumnezeiască și ca un dar, nu se poate explica prin mintea și cuvântul omenesc. Rugăciunea scurtă adună mintea, care de nu va fi legată de învătătură, a spus cineva din Părinți, nu se poate opri de la risipire și rătăcire în toate părțile. Nevoitorul poate avea rugăciunea scurtă în orice loc, în orice timp, în vremea oricărei îndeletniciri, mai ales din cele trupesti. Chiar ascultând slujbele bisericesti, este folositor să ne ocupăm cu ea, nu numai în timpul citirilor insuficient de atente, ci chiar în timpul citirilor clare. Ea ajută să fim atenți la ceea ce se citește, mai ales când ea (rugăciunea scurtă) se va înrădăcina în suflet, când se va face ca și cum ar fi firească pentru om.

Învățătura în general, și rugăciunea lui Iisus în special, servesc drept o admirabilă armă împotriva gândurilor păcătoase. Următoarele cuvinte ale Sfântului Ioan Scărarul sunt repetate de mulți scriitori sfinți: “Cu Numele lui Iisus lovește pe potrivnicii ce vin împotriva ta, căci nici în Cer, nici pe pământ nu vei găsi o armă mai puternică”.

Datorită rugăciunii lui Iisus, nevoitorul ajunge la sărăcia duhovnicească, căci învățându-se să ceară neîncetat ajutorul lui Dumnezeu, el, treptat-treptat pierde nădejdea într-insul (în sine) și dacă ar face ceva bun în propășire, nu vede acolo succesul său, ci mila lui Dumnezeu pe care o are neîncetat de la Dumnezeu.

Rugăciunea neîncetată ne conduce către dobândirea credinței, pentru că cel ce se roagă neîncetat începe, treptat-treptat, să simtă prezența lui Dumnezeu. Această simțire încetul cu încetul poate crește și se poate întări până într-atât, încât ochiul mintii va vedea mai limpede pe Dumnezeu, în Pronia Lui, decât așa cum vede ochiul simțit (trupesc) lucrurile materiale ale lui Dumnezeu; inima va simți prezența lui Dumnezeu. Văzându-L pe Dumnezeu în felul acesta și simțindu-I prezența, nevoitorul nu poate să nu creadă în El decât printr-o credință vie, care se arată prin fapte. Rugăciunea neîncetată nimicește viclesugul vrăjmașului, prin nădejdea în Dumnezeu ne introduce în sfânta curăție, dezvățând mintea de felurite gânduri, de la formarea ideilor preconcepute referitoare la sine și la semeni, ținând-o mereu în sărăcia și în smerenia gândurilor.

Cel ce se roagă neîncetat, treptat-treptat își pierde deprinderea de a-și închipui, de a se risipi, de a se îngriji în deșert și grija de multe o pierde, o pierde cu atât mai mult cu cât sfânta și smerita învățătură se va adânci în sufletul lui și va prinde rădăcini într-însul.

În sfârșit, el poate ajunge la starea copilăriei, poruncită de Evanghelie, să se facă nebun pentru Hristos, adică să-și cheltuiască mintea cea lumească, cea cu nume mincinos, și să primească de la Dumnezeu o minte duhovnicească.

Prin rugăciunea neîncetată se nimicește curiozitatea, părerile și bântuiala. Din această stare toți oamenii încep să pară buni, iar dintr-un asemenea zălog al inimii față de oameni se naște iubirea față de ei. Cel ce se roagă neîncetat, petrece mereu cu Domnul, Il cunoaste pe Domnul ca pe Domnul, dobândește frica de Domnul, prin frica intră în curăție; prin curăție, în dragostea dumnezeiască; din dragostea dumnezeiască își umple templul său cu darurile Duhului.

Total
1
Shares
Previous Post

Unde sălășluiesc duhurile necurate?

Next Post

Vindecare de boala fariseismului

Related Posts