Doreşte patriarhul să cadă într-o asemenea rătăcire încât de bunăvoie să predea turma lui în ghearele lupilor, pentru a o sfâşia? Cauza este mândria, rădăcina şi pricina tuturor păcatelor, a tuturor răutăţilor, a tuturor ereziilor, nenorocirilor şi necazurilor, şi mai mare decât orice nenorocire şi necaz este lipsa harului lui Dumnezeu. „Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”. Pentru a se justifica, spune că are iubire şi că vrea să ne unim cu toţii, întrucât asta a învăţat Dumnezeu. Da, e adevărat, Dumnezeu ne-a dat prima poruncă a iubirii şi Biserica se roagă pentru unirea tuturor. Însă Dumnezeu ne-a învăţat iubirea adevărată, nu pe cea mincinoasă. Nu iubirea prin cuvinte, ci iubirea din tot sufletul şi inima noastră. Nu iubirea exterioară, ci pe cea interioară.
Domnul ne-a învătat iubirea adevărată, dar totodată ne-a învăţat şi ne-a poruncit, pentru a ne păzi, să fim cu luare-aminte la proorocii mincinoşi, la hristoşii mincinoşi, la învăţătorii mincinoşi, la lupi, la hiene, la cei vicleni, la arhierei, preoţi, cărturari şi farisei, pe care Domnul i-a mustrat atunci cu cuvinte înfricoşătoare, numindu-i pe ei prefăcuţi, nebuni, orbi, călăuzitori orbi, răpitori, nedrepţi, morminte goale, pui de năpârci. La aceştia Domnul ne-a poruncit să fim cu luare-aminte, să nu ne apropiem de ei, să nu comunicăm cu ei, doar să ne rugăm ca Domnul să-i lumineze să se pocăiască. Pe aceşti învăţători mincinoşi, prooroci mincinoşi, hristoşi mincinoşi şi eretici, Sfinţii Părinţi, urmaşii Arhipăstorului Hristos şi succesorii ucenicilor Acestuia, Păstorii cei buni şi dumnezeieşti, cei care au păzit cuvintele celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, i-au izgonit în afara turmei lui Hristos şi, ca pe nişte nepocăiţi, i-au dat veşnicei anateme.
Pe aceştia e dator să-i urmeze patriarhul Atenagora, să cugete bine ceea ce face şi să se pocăiască.
…Să se facă unire, Preafericite, dar după voia lui Hristos, departe de orice oportunitate lumească şi de orice compromis. „Iar iconomia şi îngăduinţa pentru călcarea legii şi a canoanelor să fie respinsă de orice ortodox şi acrivia şi aplicarea canoanelor să rămână statornice şi neschimbate”. Voia noastră în faţa Bisericii papale va trebui să fie voia Apostolilor, voie sfântă şi purtătoare de Dumnezeu. Fiindcă, după cum poruncesc sfintele canoane, „în Ortodoxie nu există da şi nu, ci doar «da» întru adevăr, un «da» care rămâne statornic şi nezdruncinat în vecii vecilor”. Iar despre calea de mijloc, Sfântul Marcu Evghenicul spunea că nici această idee nu trebuie să ne amăgească, fiindcă între două dogme contrare este imposibil să existe cale de mijloc.
N-aţi văzut, Preafericite, că dorim doar o abordare şi unire exterioară faţă de alcătuirea unui front comun de iubire în cazul sărăciei, în cazul necazurilor, a ateismului, a comunismului, a războiului etc., deşi unirea trebuie să fie triumful adevărului şi al iubirii?…
Preafericite, „nu ne înrobiţi şi nu mergeţi spre Babilonul obiceiurilor şi dogmelor apusene”. ! Nu faceţi asta, pentru că veţi întâlni împotrivire. Slavă lui Dumnezeu, există în pământul acesta, în care locuim, dragoste de Ortodoxie şi duh de împotrivire. Ca un val oceanic, cugetul ortodox se va ridica şi va îneca corabia cu care ne îndreptăm spre unirea cea înrobitoare şi antihristă cu papistaşii cei eretici. Florenţa nu va reînvia sub nicio formă. în niciun chip nu vom accepta trădarea. Poporul nostru, care i-a născut odinioară pe Fotie, pe Chiril, pe Marcu Evghenicul, nu va accepta această trădare. Dumnezeu îi va spulbera pe trădători.
Toate grăiesc, Preafericite, primejdia care ne paşte dialogând cu ereticii cei stăruitori. Şi toate ne arată că avem nevoie de priveghere. Dacă rămânem înrădăcinaţi şi neclintiţi în Ortodoxia noastră, vom da posibilitatea şi ereticilor să se înalţe şi să se integreze în una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, pentru a-şi afla mântuirea.
Dacă papa vrea unire, să recunoască şi să mărturisească toate rătăcirile, ereziile şi inovaţiile pe care papii le-au înfăptuit de-a lungul timpului, despărţindu-se de Biserica Ortodoxă, să se pocăiască, să plângă amarnic, să se smerească şi atunci va fi primit. Dacă stăruieşte, să i se spună cu curaj, după cum i-a spus pururea-pomenitul Metaxa trufaşului dictator Mussolini: „Nu, nu-ţi voi da nicio bucăţică din pământul ţării mele”. Să i se spună papei „«Nu», nu te recunosc ca cel dintâi. Am greşit, am rătăcit, mă căiesc, pentru că ţi-am spus că eşti cel dintâi. Dar nu eşti cel dintâi. Nu eşti fără de greşeală, eşti păcătos, eşti hristos mincinos. Dacă nu te pocăieşti ca mine, înapoia mea, Satano!”
…Cu iubire curată şi neprefăcută, să-i spuneţi, Preafericite, papei şi ereticilor: „Vreţi unire? Şi noi o vrem şi râvnim la ea neîncetat. Iată, vă primim cu plăcere, după ce mai întâi vă veţi lepăda de ereziile şi de rătăcirile voastre şi veţi anula toate cele care sunt împotriva sfintelor canoane şi Tradiţiei patristice ale celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice”.
„Dacă creştinii ortodocşi îi urmează pe episcopii care se îngrijesc de lucruri eretice, unde va ajunge Ortodoxia?”
Sunt de acord, preacuvioase, cu părerea Părintelui nostru Ignatie şi cu multe canoane ale Sinoadelor Ecumenice şi locale, şi cu mulţi sfinţi făcători de minuni,mai ales cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Insă dacă această părere ar fi fost urmată de toţi creştinii în litera ei, adică dacă-i urmau pe episcopi în toate, atunci vai şi amar, nici ortodoxia, nici Biserica, nici creştinismul ortodox n-ar fi mai existat până astăzi.
Dacă creştinii ortodocşi i-ar fi urmat pe patriarhi şi pe episcopi, pe Apolinarie, Macedonie, Eutihie, Dioscor, Sabelie Sebirul, Eusebie şi mulţi alţii, şi ar fi primit şi îmbrăţişat cugetele lor, unde ar fi ajuns atunci Ortodoxia? Unde am mai fi găsit astăzi creştin evlavios şi ortodox? Căci atunci, în anul 754, 348 de patriarhi, mitropoliţi, episcopi etc., s-au adunat la Constantinopol şi au hotărât acestea: „Intr-un glas hotărâm că este idolatrie şi batjocură să existe în Sfânta Biserică orice icoană, din orice material, sau vreo lucrare colorată făcută de pictori. Cel care îndrăzneşte să picteze vreo icoană sau să se închine la ea sau s-o pună în Biserică ori în casa lui, fie că este episcop, fie preot, fie diacon, să se caterisească, iar monahii sau laicii care fac asta să fie anatemizaţi, căci sunt împotriva poruncilor lui Dumnezeu şi vrăjmaşi ai dogmelor patristice”.
Numărul 348 este foarte respectabil. Dar pe patriarhul Constantinopolului, pe împăratul Copronim şi pe cei 348 de mitropoliţi, mulţi monahi, clerici şi laici nu i-au ascultat, s-au îndepărtat de ei, i-au mustrat, i-au numit eretici, iconomahi etc. şi au continuat să sărute, să respecte şi să cinstească sfintele icoane. Oare aceştia sunt schismatici, eretici, anatemizaţi, şi împreună cu ei şi noi, care ne închinăm şi respectăm, după cum ne spune tradiţia, sfintele icoane? Noi credem şi mărturisim că sunt vrednici de toată lauda, fiindcă n-au ascultat şi au respins cele hotărâte de acel sinod, învrednicindu-se să primească cununa cerească pentru acea neascultare a lor, iar astăzi îi cinstim ca pe nişte sfinţi, şi-i numim Sfântul Gherman, Sfântul Nichifor, Sfântul Metodie, Sfantul Tarasie, Sfinţii Ştefan, Teodor şi Teofan, Sfântul Teodor Studitul etc., iar sinodul acela îl numim nelegiuit şi mizerabil.
Sinodul al şaptelea Ecumenic hotărăşte: „cel ce încalcă tradiţia bisericească, scrisă sau nescrisă, să fie anatema”, iar Sfântul Fotie spune: „Păziţi-le pe cele primite de la înaintaşi”, şi în altă parte: „Cel care schimbă fie şi o fărâmă din frumuseţea, adevărul şi strălucirea religiei şi credinţei creştine, mare urâţenie săvârşeşte”.
Dacă Macabeii, pentru a păzi legile strămoşeşti, au ales moarte cruntă, cu atât mai mult suntem noi datori să alegem moartea decât să călcăm sau să nesocotim fie şi cea mai neînsemnată poruncă, spunând ca Apostolul: „chiar înger din cer dacă v-ar spune altceva decât cele poruncite de noi, să fie anatema”. Aceste cuvinte ale Apostolului Pavel şi cele hotărâte într-un glas de cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, fără tăieturi, fără adăugiri, fără inovaţii, suntem datori să le păzim cu toţii până la moarte.
Este aşadar drept, este corect, înţelept şi folositor să le îmbrăţişăm şi să le urmăm pe cele instituite de aceştia, chiar dacă sunt patriarhi şi mitropoliţi? Aceste motive clare ne îndeamnă să ne depărtăm de ei. Dacă credeţi că este rătăcire, preacuvioase, noi vă mărturisim că nu este rătăcire, ci păzirea conştiinţei, căci dacă începem să nesocotim conştiinţa noastră în cele mici, o vom nesocoti uşor şi în cele mari. Ne rugăm la Dumnezeu, dacă este rătăcire, cum spuneţi, să ne scape de ea. Dacă nu este vătămare sufletească şi aceste lucruri se lac prin iconomie, ne rugăm să ne lumineze să ascultăm de cârmuitorii noştri. Iarăşi, dacă reforma calendarului nu s-a făcut cu voia Domnului, să ne facă să stăruim mai mult, chiar dacă ar fi să indurăm exilări, chinuri şi pedepse.
Cu respect
nevrednicul fiu al preacuvioşiei voastre, Arhimandritul Filothei
(A fost trimisă în anul 1930 mitropolitului Ierothei)
