Preot Ioan Istrati
“Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu” (Pildele lu Solomon 9, 10).
Frica. Nu tupeul cretin, nu încruntarea tembelă, nu panica fără minte, nu curajul nebun. Frica.
Frica de diavol ne face să nu păcătuim. Frica de iad ne duce în rai. Frica de viruși ne face să trăim. Frica e un instinct pus de Dumnezeu în noi datorită căruia am supraviețuit molimelor, războaielor, calamităților. Fără frică n-am fi trăit pe pământ nici măcar o lună.
Mor de-a binelea când aud pe toți inconștienții: “nu vă fie frică. Panica omoară mai mult decât virusul”. Să mori tu. Frica înseamnă nu isterie, nu înnebunire, nu schizofrenie, ci respectarea unor măsuri de igienă, izolare pentru câteva zile, echilibru și rugăciune. Marea tragedie a acestei lumi nu a fost niciodată frica justificată de ceea ce ucide, ci bravada imbecilă a unora că nu-i așa, că-i conspirație politică, că-i fake, că-i inginerie economică etc.
În zilele astea am văzut o revărsare enormă de prostie, de idei fixe, de obsesii, de minciuni. E reacția umanității în fața propriei neputințe.
Virusul e aproape inofensiv la tineri și foarte letal la bătrâni. Izolarea totală e singurul tratament infailibil pentru cei cu sistem imunitar slăbit de alte boli.
Așadar, fraților, frica salvează bostănăria. Și credința nestrămutată în ajutorul lui Dumnezeu, în miracolul de lumină al vieții, pe care mereu îl ține în căușul palmelor Lui sfinte, să nu fie stins de vântul morții de la răsărit.
