„Se cuvine monahului să se teamă de Domnul precum un rob şi să-L iubească pe El precum un fiu.”, zice Evagrie.
Desigur, lucrul acesta se cuvine şi fiecărui creştin, chiar şi celui care nu este monah.
Este mare arta de a uni întru una şi aceeaşi trăire frica de Dumnezeu şi dragostea faţă de El. Mulţi Sfinţi Părinţi, vorbind despre frica de Dumnezeu, o unesc întotdeauna cu dragostea faţă de El, şi invers.
În omilia sa Despre dragostea desăvârşită, Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre suferinţele şi chinurile iadului. De ce? Pentru că în lipsa fricii de Domnul, dragostea faţă de El trece pe nesimţite în mândrie; iar fără dragostea faţă de Dumnezeu, frica de El poate duce la deznădejde.
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
