„Furioșii Covidului” la praznicul națiunii …

Dublul praznic al națiunii române – cel al Sfântului Andrei, Apostolul întâi chemat care a adus creștinismul pe teritoriul României de azi, făcând ca românitatea să se clădească pe trunchiul Bisericii ortodoxe (spre deosebire de alte popoare, la români nu politicul a creat Biserica, ci Biserica a dat identitate culturală politicului) și cel al Marii Uniri din 1918, din care a izvorât miraculos România Mare – pare a fi adus, în anul de grație 2020, prin lucrarea demoniacă a virusului SARS-CoV 2, statul național în conflict cu Biserica națională. Nu îți trebuie o perspicacitate ieșită din comun pentru a înțelege că acest conflict este artificial și amenințarea sa este aceea de a arunca în aer cheia de boltă care articulează cei doi stâlpi de rezistență ai națiunii.

Orice discuție pe această temă, care încearcă a fi rațională, se trezește pe dată sub tirul acuzelor de negaționism al primejdiei virotice, precum și sub sudălmile vulgare ale anticreștinismului militant. Blamul vine nu numai din partea autorităților politice care îmbină oligofrenia cu trădarea de patrie, ci și a unei mase deloc neglijabile de autentici „furioși ai Covidului”. Între cele două categorii s-a ajuns în mod spontan la o unitate letală pentru bunul simț, dar mai ales generatoare a unui adevărat, deși, în cazul multora, inconștient, fanatism anti-românesc.
În mod normal, „furioșii Covidului”, susținători fanatici ai „covidocrației”, ar fi fost în opoziție cu puterea politică, dacă nu ar fi fost Covidul care să le dea sentimentul apartenenței la o comunitate „protejată” … prin separarea de ceilalți și, culmea, prin limitarea drepturilor și abolirea libertăților lor. Ei erau de mult frustrați sub efectul sentimentului că nu sunt în stare să își exercite drepturile consacrate de Constituție, și speriați de răspunderile aferente libertății dăruite de Constituție. Este vorba despre oameni pe care drepturile și libertățile constituționale îi apăsau. Acum sunt fericiți să se debaraseze de ele, fără a-și admite slăbiciunile și inadecvarea la ordinea democratică, dând vina pe un factor „obiectiv” – virusul. Așa au scăpat și de concurența umilitoare cu cei pe care îi urăsc sincer întrucât se pot bucura de libertate, gândesc critic, nu se tem, nu țin să aibă, pentru că sunt. Prin urmare, acum susțin guvernul, altmiteri urât prin definiție de ei, pentru că îi eliberează de … libertate, ștergând totodată diferențele între ei și cei care vor să fie liberi.
Când aceștia din urmă își reclamă drepturile și resping restricționarea libertății, li se vorbește de supra-aglomerarea secțiilor de terapie intensivă, de numărul persoanelor infectate, de fastul veștmintelor sacerdotale, de taxele percepute pentru botez, nuntă și înmormântare, de caracterul desuet al ceremoniei religioase, despre ubicuitatea lui Dumnezeu și inutilitatea medierii preoțești. O asemenea reacție ratează subiectul; atunci când nu reprezintă o simplă diversiune menită a abate atenția de la subiect. Discuția se mută astfel, cu naivitate sau cu șiretenie, de la o problemă națională și globală, la experiențe locale ale unor indivizi care cred sau pretind că lumina lumii este doar atât cât le intră lor pe fereastră și experiența lor personală epuizează universul.
Sub aspect medical, nimeni nu afirmă că virusul nu există și nu ridică probleme de sănătate. Știm prea bine că secțiile ATI sunt pline. Au fost cândva goale?
Pe de altă parte, statisticile sunt clare și nu pot fi ignorate. Mortalitatea în România în anul Covidului 19 este sub cea din anul precedent.
Măsurile de prevenție luate nu au dat rezultate, dar asta nu pentru că oamenii nu le respectă, ci pentru că sunt greșite. Cel puțin așa susțin medici la fel de titrați și prestigioși, dacă nu mai titrați și mai prestigioși decât ventrilocii guvernului (ademeniți, șantajați sau poate chiar convinși de ceea ce afirmă, ei înșiși fundamentaliști ai covidismului și susținători ai covidocrației). Oricum, dacă măsurile respective ar fi fost atât de inspirate, cu toată indisciplina socială, care rămâne, totuși, marginală, nu se putea ca efectul să fie zero sau chiar contrar. Ca să nu mai spunem că neascultarea este și consecința neîncrederii în cei care stabilesc regulile, iar de asta vinovați sunt cei din urmă. Poliția și jandarmeria pot impune ordinea, dar nu pot restabili încrederea.
Sistemul medical este subdimensionat. Evident, nu din vina medicilor, ci a politicilor neoliberale. În ultimii ani s-au închis spitale, s-a redus bugetul sănătății, s-au favorizat companiile de asigurări private. Medicii specialiști sunt prea puțini. Să lucrezi la terapie intensivă sau cu persoane suferind de boli contagioase nu este nici plăcut, nici bănos. Mulți pacienți au murit din cauză de malpraxis. Și nici nu îi poți acuza prea tare pe cei luați cu arcanul de la specialitatea lor și duși să practice o medicină în care nu s-au format.
În fine, dacă între ceea ce cred medicii și ceea ce cred alții de alte specialități (economiști, sociologi, psihologi, politologi etc.) există contradicții, între diferitele abordări și prescripții trebuie găsită o combinație optimă, tot așa cum se combină tratamentele medicale ale celui care suferă de mai multe boli, când medicamentele bune pentru una, dăunează celeilalte. Unilateralismul și schematismul terapiei aplicate unui pacient cu morbidități complexe duce la moartea acestuia.
Dar nu despre asta este vorba acum, ci despre cu totul altceva. Este vorba despre politizarea pandemiei. Și nu doar la noi, ci la nivel global. Este vorba despre drepturile și libertățile oamenilor și supraviețuirea națiunii.
Nu este în discuție nici Biserica / religia, pe care unii vor să o reformeze, cum au făcut altădată Luther și Calvin, ori să o desființeze, precum au încercat, fără succes, iacobinii, în timpul revoluției franceze, sau Lenin și Stalin, în timpul revoluției bolșevice. În discuție este națiunea.
Există, la noi și aiurea, forțe care vor să desființeze națiunile. Ne confruntăm cu un puternic curent antinațional. Și cum națiunea este și incubatorul democrației moderne, antinațional înseamnă și antidemocratic. Dintre națiunile vizate, evident, națiunea română ne interesează în primul rând.
Se poate susține că nici desființarea națiunilor nu ar fi o problemă. Așa cum au apărut pe o anumită treaptă a istoriei, pot să dispară pe alta. Numai că lichidarea națiunilor nu este concepută de cei care atacă Ortodoxia ca spiritualitate specifică românilor, pentru a pune omul deasupra oricăror alte valori și a face din persoana umană măsura tuturor lucrurilor, ci pentru a domina omul și a-l lipsi de libertate în folosul unei oligarhii, adică al unui grup relativ mic de persoane autoproclamate ca fiind superioare, al unor clanuri corupte cu organizare suprastatală.
Iată de ce este timpul în care trebuie apărată Biserica românilor. Discuția despre modernizarea ei sau despre comportamentul unor preoți, trebuie amânată.
Este motivul pentru care, în înțelepciunea sa, Constituția României a dispus că libertatea „religioasă nu poate fi limitată sub nicio formă”. Era plasa de siguranță pe care ne-am pregătit-o pentru eventualitatea în care istoria o apuca pe drumuri potrivnice nouă.
A aplica strict această regulă azi înseamnă a salva națiunea română de la dispariția pe care i-o doresc unii, prin lipsirea de identitate. Numai așa românii vor putea fi liberi atât pe teritoriul lor, cât și în raport cu alte națiuni, cu care, la nevoie, se vor asocia ca să poată trăi mai bine, dar și spre a se apăra împotriva celor ce vor să îi supună și exploateze. Toți diferiți și toți egali, în pace, libertate, bunăstare și demnitate! Acesta este scopul; și aceasta a fost viziunea cu care ne-am îndreptat spre UE.
Clădirea națiunii române s-a realizat cu imense sacrificii. Inclusiv sacrificii de vieți omenești. Apărarea națiunii a cerut și ea jertfe de sânge. O cere și acum. Da, vor suferi și chiar muri oameni pentru a ne apăra neamul, familia, casa, copiii, viitorul. Așa a fost și așa va fi mereu, dacă vrem să supraviețuim împreună. Altminteri vom pieri separat.
Lașii, egoiștii și trădătorii nu vor să facem asemenea sacrificii. De aceea se ascund în spatele luptei cu virușii. Covid 19 este alibiul lașității, egoismului și trădării lor.
Noi, cei care nu aparținem categoriilor menționate și care nu suntem nici lași, nici egoiști, nici trădători, trebuie să ne mobilizăm imediat. Pe ce bază? Pe aceea pe care o avem în comun și care singură ne-a rămas: credința în Dumnezeu, conform canoanelor cultului creștin-ortodox. Altceva nu mai avem. Decât limba română; și aceea tot mai agresată și mai stâlcită.
Fericiți cei ce cred! Ceilalți vor trebui să îi susțină și să le respecte drepturile ca să nu ajungă ei înșiși a rămâne fără drepturi. Despre asta vorbim acum. Acesta este subiectul discuției și miza luptei, iar nu cât durează Liturghia, câți bani se cer pentru înmormântări sau cum se face Împărtășania cu o singură linguriță. E timpul să vedem pădurea, iar nu să ne lăsăm obsedați de uscăturile ei, mai ales atunci când copacii uscați sunt plăsmuiri ale celor care ne vor pierzania sau produs al ignoranței și prejudecăților noastre!
Națiunea nu este în conflict cu Biserica. Ele rămân în strânsă unitate, așa cum unii nu ar vrea să se reconfirme în aceste zile de praznic. Statul, însă, cu liderii săi vremelnici, care au confiscat puterile națiunii gândind să o vândă și să o dea pieirii, este în conflict. De aceea, este timpul ca fiecare să ne întrebăm ce putem face noi pentru națiunea noastră, iar nu ce poate face statul, ca organizare politică a națiunii deviată de la rosturile ei, pentru noi!
Adrian Severin
Total
61
Shares
Previous Post

Rugăciune pentru România

Next Post

Slujba Tedeum

Related Posts